Laturile unui bocanc

Laturile unui bocanc

de Cristiana Ioana Ştian – colaborator
foto: Ioana Muntean – fotoreporter

Bocancul, prin definiţie, este o gheată rezistentă, concepută pentru militari, sportivi. Nu e un lucru tocmai important, nu reprezintă o „ameninţare“. Pentru unii, ghetele, respectiv bocancii, au reprezentat un fir de aţă de care s-au agăţat în viaţă. Un lucru preţios si iubit. Au reprezentat oglinda unui trai. Au fost simbolul celei mai potrivite caracterizări a unui om si totodată „personajul principal“ al unui faimos tablou. Din rândul acelor „unii“ face parte şi Vincent van Gogh. El a avut o pereche de bocanci, poate şi singurii, pe care i-a iubit enorm. Atât de mult încât le-a dăruit o fărâmă din talentul său, conturându-i într-un tablou. A fost modul lui de a le „mulţumi“ şi de a le spune cât de mult ţine la ei. Probabil lumea se gândeşte că îl vizita foarte des nebunia, doar era pictor. Cine ar picta nişte bocanci ponosiţi, cu şireturile aproape distruse? Oare omu’ ăla, când venea acasă, primul lucru pe care îl făcea, înainte să mănânce şi să bea apă, se ducea şi îşi lua în braţe bocancii? Oare le spunea poveşti şi îi considera cei mai buni prieteni ai lui? Nu s-a străduit nimeni prea mult să îl înţeleagă. Aşadar, bocancul… da, chiar el, are şi o latură artistică.

Pe de altă parte, nimănui nu îi place ca „cineva să intre în viaţa lui cu bocancii“. Sunt sentimentele fiecărui om, pe care le va spune sau nu le va spune, depinde de el. Cum ar fi ca, după ce ţi-ai curăţat un covor la care ţii mult, să vină cineva şi să calce cu bocancii plin de noroi pe el ? Frustrant. Exact aşa e şi situatia aceea în care simţi că totul are o limită şi oamenii ar trebui să îşi păstreze curiozităţile. Iată o altă latură… una nasoală!

Să nu uităm de vestitul loc, în care copiii mici, speră că vor primi ceva de la Moş Nicolae! Ei bine da. Chiar dacă noi, adolescenţii, nu mai credem în aşa ceva de mult, e drăguţ să vezi nişte copii care sar în sus pentru că au bocancii plini de jucării şi dulciuri. Bineînţeles, ce tratament de „înfrumuseţare“ şi cât răsfăţ primesc bocancii aceia de la copii, numai-numai poate primesc mai multe cadouri, vedem doar în filme!

Pentru marii creatori de modă, bocancii, ghetele, reprezintă adevărate provocări! Oamenii aceia stau nu-ştiu-câte ore ca să creeze un design cât mai original şi cât mai interesant pentru ei. De câte ori nu am văzut celebrităţi care purtau bocanci cu tot felul de modele, unii chiar aveau şi diamante pe ei, sau orice alte nebunii pe care lumea ar da banii doar ca atunci când vor merge pe stradă sau altundeva, oamenii sa rămână perplecşi.

Also (cum ar zice neamţul), bocancul, ca orice obiect, are multe laturi. Trebuie doar să fim capabili să dăm drumul imaginaţiei şi să privim orice lucru dincolo de aparenţe. Eu cred că dacă vom începe să privim aşa nu numai bocancii, ci şi altele, vom căpăta o alta perspectivă a vieţii!

Recommended Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *