Teen Press 
foto: Roxana Leocovici – fotoreporter
Dacă nu poţi ajuta cerşetorii de la colţul străzii pentru că sunt profitori, dacă nu poţi ajuta un aproape pentru că eşti ateu, dacă nu-ţi poţi ajuta părinţii pentru că în mintea ta ei trebuie să te ajute pe tine, nu invers, atunci ce-ţi mai rămâne de făcut bine este să faci ceva frumos cuiva cunoscut, de exemplu, persoanei iubite.
Prin frigul pătrunzător al toamnei, în căldura casei, un ceas mă trezeşte. Desigur că a fost pus de mine la acea oră, să-i pregătesc iubitei o surpriză, încurajându-mă că merită. Mă ridic, spre bucătărie pornesc. Aş zice că sunt matinal, în casă este încă linişte, dau play muzicii, să-mi inunde auzul, totul este perfect, îmbiat spre puţină meditaţie… Doar că am uitat că e sâmbătă şi nea Gică mai are de dat ceva găuri prin apartament. Omu’ asta cred că vrea să ajungă în China de „forează“ aşa abitir, mai îndârjit pe sâmbătă ce trece şi tot mai matinal. Însă nu mă las. Am în minte un platou, cu două cafele pe el, aburinde, aromate, alături de ele un mic dejun, atent preparat şi completând tabloul, mai aşez o floare – preferata iubitei. Pun ibricul pe foc, apa începe să fiarbă, pun cafeaua şi acum răbdare. Privesc calm şi rece ibricul. Nu-i de glumă cu cafeaua. Şi aştept. O secundă, hai două, pe cuvânt, atât m-am întors către telefon, căci aragazul un dezastru a devenit. Albul lui nativ constrastează puternic cu negrul cafelei, parcă aş citi viitorul în el. Scot cafeaua din schemă, rămân la mic dejun.
Două ouă cu pâine prăjită, unsă cu dulceaţă. Floarea acum mă duc s-o cumpăr. Revin vesel, c-un fir de trandafir în mână. Optimist intru în bucătărie, aşez floarea pe masă, gingaş să n-o stric. Ridic privirea către aragaz, în tigaie ouăle au devenit cărbune. De, cine să ştia că dacă le laşi mai mult se ard. „Ce zici, iubito? Să sărim peste mâncare?“, aşa ziceam şi eu. Nici pâinea nu arată grozav, se pare că tot n-am reparat prăjitorul, tot pe-o parte o face. Pun pe platou pâinea, un pahar cu apă şi floarea. Ajung în dormitor, încă doarme, tăcută şi frumoasă. „Ţi-am pregătit micul dejun, iubito“, bucuros o anunţ de „victoria“ mea. Cu greu se trezeşte, deschide ochii, „Ce spui tu acolo? A, bine că mi-ai adus apă, mi-era sete“, o gură bea, restul ajunge pe faţa mea. Cu vocea ei, un ţignal răguşit ca de ambulanţă, răsunând în toată cameră, îmi spune: „E rece gheaţă!“. Eu o privesc, floarea o las să cadă sub pat, mă aşez alături de ea, o privesc în ochi şi-i spun scurt: „Voiam să fiu romantic, nu-ţi place? Atunci… ia cu pâine, dragă!“
