Teen Press 
foto: Adriana Isăilă – seminaist foto
De multe ori, înainte de a scrie un articol, caut semnificaţia unor termeni ai temei din numărul care urmează. M-am gândit să mă învârt atunci în jurul cuvântului „ou“. Am căutat puţin pe google şi am aflat că „fabrica de tuns ouă“ semnifică un loc inexistent, „nicăieri“. Nu ştiu la ce vă duce pe voi cu gândul acest cuvânt, dar mie „nicăieri“ îmi aminteşte de fiecare dată de Peter Pan.
Nu mi-a plăcut niciodată acest desen animat. Ideea lui, doar, mi s-a părut mereu interesantă. Se potriveşte copilăriei să încerci să scapi dintr-o lume a realităţii şi a oamenilor mari, să îţi doreşti să zbori şi să ai mereu parte de aventuri. Mi se pare ca o evadare în vis sau ca un protest asupra a ceea ce nu vrei să devii. Încurajează creativitatea şi onoarea, imaginaţia şi curajul. În acest „nicăieri“ personal se dezvoltă cel mai mult principiile viitoare ale cuiva şi datorită lui cred că fiecare copil creşte în imaginaţie. Dezamăgitor şi trist este faptul că oamenii uită acest „nicăieri“, nu îl mai caută şi, într-un final, ajunge să fie uitat. Totuşi, la un moment dat, cred că vine un moment pentru mine, pentru tine şi pentru oricine altcineva când ne amintim de „nicăieriul“ personal. Şi, atunci, fabricile noastre de tuns ouă se interconectează şi, pentru doar o fracţiune de secundă, lumea devine un loc mai bun, dominat de curaj şi imaginaţie. O parte din cele şapte miliarde de oameni din lumea asta va forma un loc mai bun. Chiar şi Plant renăscut sau Joyce ori Diderot îşi amintesc de fabricile lor de tuns ouă, ajungând la o creativitate fără limite. Fiecare dintre noi trebuie să conştientizeze că are nevoie de „nicăierul“ său din când în când, de o lume imaginară în care să refuleze de toate nevoile inutile din prezent. Numai din nicăieri ne vine entuziasmul, gloria şi curajul. De ce? Pentru că atâtea stări vin fără niciun motiv. Pentru că din neant s-a creat lumea! Pentru că din nimic poţi să faci atât de multe!
Avem nevoie de un loc personal pe care nu îl ştie nimeni, prin care să ne detaşăm din când în când de ce este în jurul nostru. Tineri boemi, ce-şi caută înţelegerea în Led Zeppelin, Woolf sau Picasso, cum să trăiţi fără poezie, aventură sau entuziasm? Cum să nu credeţi în ceva doar al vostru? Aţi putea voi, oamenilor cu măcar puţină sensibilitate!, să trăiţi în lumea asta pragmatică fără niciun strop de visare, fără nicio şansă de creaţie? Cum să mergi înainte, cum să faci ceva, cum să realizezi şi să îţi menţii ordinea fără un „nicăieri“ care te lasă să gândeşti mai liber decât marea? Nicăieriul tău poate să fie oricând un curcubeu pe fundul lacului sau o ceaşcă de ceai cu MadHatter sau o întindere de verde plină cu flori de câmp. Poate să fie pictarea unei pânze pe un bloc şi somnul într-un lan de grâu.
Locul tău personal, fabrica ta de tuns ouă, poate să fie orice acţiune în orice loc. Doar să-ţi aminteşti, atunci când vei fi în mijlocul ei, că nu eşti singurul care face asta. Că încă cineva, din cele şapte miliarde de oameni, se refugiază în propriul său „nicăieri“: în fabrica sa de tuns ouă. Că mai este cineva care îşi caută entuziasmul şi curajul.
