Exigua vitae pars est quam nos vivimus

Exigua vitae

Exigua vitae

de Andra-Maria Măciucă – colaborator
foto: Diana Ungureanu – seminarist foto

Pe zi ce trece, mă gândesc tot mai intens la uşurinţa cu care trece timpul. Zi de zi ne lăsăm pradă cotidianului şi simţim cum murim, câte puţin, sufocându-ne în vârtejul lui.

Societatea, dar mai ales educaţia, ne face, pe unii, să avem principii. Un lucru bun, sub aspectul general, dar care devine uneori un junghi în inimă, odată ce creierul îi sugerează faptul că, poate, ne-am irosit un timp preţios din viaţă. Rămân la părerea că trebuie construit un echilibru între distracţie şi seriozitate, între adrenalină şi linişte. Cu toţii avem nevoie de o cale de mijloc, dar de multe ori alegem, voluntar sau nu, extrema.

Deseori ne refugiem în spatele realizărilor altora, sperând că aşa vom putea să ne ascundem de insuccesele noastre. Alteori ne vedem nevoiţi să credem că efectul este generatorul cauzei şi că există o relaţie unidirecţională în termeni stricto sensu. Apoi tindem să ne victimizăm şi să ne impunem prin autosugestie un mod de a înţelege faptele dincolo de realitate.

Hazardul substituie frecvent inconştienţa deciziilor noastre. Adeseori punem pe seama unor crize de demenţă temporară acţiuni realizate cu o luciditate debordantă. Ne considerăm invincibili şi afişăm fermitate, iar când realizăm că am greşit ne pierdem controlul, inventăm scuze, ne minţim pe noi înşine, ne creăm scenarii imaginare şi, în final, răspândim vina în jurul nostru, cu speranţa că aşa ne vom simţi mai confortabil.

Cu toate acestea, undeva în interiorul nostru există cu certitudine o fărâmă de conştiinţă care ne spune că ceea ce am făcut reprezintă o greşeală şi că, atunci când am eşuat în viaţă, ni s-a datorat în principal nouă. Pentru că altfel nu se pot explica sentimente umane precum remuşcare, regrete, deznădejde, disperare. Sinonimia în astfel de cazuri este reperul imaterial al unor trăiri la limita suportabilului.

Trăim cu-adevărat când ne bucurăm de lucrurile aparent minore. Trăim cu adevărat când reuşim să iubim fără să fim iubiţi, să ajutăm fără să fim ajutaţi.
Şi totuşi… TRĂIM CU ADEVĂRAT când reuşim să ne împlinim sentimentele… Fraţilor, viaţa este o gară pe al cărei peron trenul nu se opreşte singur!

Ajutaţi la fericirea voastră şi credeţi în faptul că trebuie să trăim fiecare zi ca şi cum ar fi ultima… Şi amintiţi-vă mereu că viaţa nu este urâtă, trebuie doar să ştiţi cum să o faceţi frumoasă.

Recommended Articles

5 Comments

  1. a trecut mai mult de un an baieti,si singura performanta pe care o reusiti este sa ma plictisiti . Unde e Razvan ?:x Sau a plecat si el ?..

    1. Ana Maria Costache

      Rina, Rina, a trecut mai bine de un an si tot nu te plictisesti de plictiseala de care ai parte citind Teen Press. Felicitari! Tocmai resimti unul din efectele Teen Press! Pur si simplu nu poti renunta, indiferent cat de mult te-ar plictisi, right? Mi se intampla si mie la fel cand mananc fulgi de porumb: ma dor falcile de la mestecat, dar nu ma pot opri. Totusi, poti sta linistita, cititul nu face rau. Fulgii s-ar putea sa da!

  2. virgula inainte de baieti .scuze !

  3. Genial articolul tau! =)

Leave a Reply

Your email address will not be published.