“Draga Jurnalule” sau “Epopeele unui optimist incurabil”

draga jurnalule

de Alexe Eduard – colaborator
foto: Ana Diaconu – colaborator foto

Spre deosebire de oricare altă zi obişnuită, astăzi am decis să fiu mai atent decât de obicei la societatea în care trăim şi am constatat că în jurul meu se întâmplă o sumedenie de lucruri interesante pe care nu le-am remarcat până acum. Un exemplu l-ar putea constitui până şi zilnicul meu drum înspre şcoală.

Ies pe poartă cu un zâmbet îngheţat (la propriu), tipărit pe faţă, şi pornesc cu un mini-drift pe gheaţă spre liceu. Prima mea ambiţie: trebuie să ajung în staţie fără să îmi pierd vreo componentă corporală; e destul de amuzant, pentru că am remarcat că mă distrez cu „jocul“ acesta în inconştient în fiecare zi şi se pare că niciodată nu e lipsit de adrenalină şi patinajul de rigoare. Într-un final dramatic sosesc la primul punct de popas. Până aici toate bune şi frumoase. Pot spune că m-am descurcat destul de bine până acum.

Odată ajuns în staţie îmi proptesc privirea în zare şi constat cu tristeţe că nu, nu se vede nici urmă de o luminiţă portocalie în zare. Lucrul acesta nu mă miră absolut deloc, nu am pretenţia la o asemenea coincidenţă frapantă, ar fi total anti-stilul meu. Stau nemişcat, gândindu-mă că oricum e mult prea frig ca să întreprind vreo acţiune; aşa că încerc să îi ofer gerului de afară aceaşi îmbrăţişare „prietenoasă“ pe care mi-o oferă dânsul, însă fără succes. Îmi fac puţin curaj să îmi mişc capul în stânga şi în dreapta şi fixez cu privirea singurele trei persoane care mai aşteaptă să iasă din neantul acoperit de nori, un troleibuz salvator. Începe să îmi pară rău pentru ei, probabil că trebuie să fii foarte ghinionist încât să îţi găseşti o slujbă care necesită să te trezeşti şi să fii plin de energie la aceaşi oră la care se scoală şi găinile.

Pentru o secundă, un val de sentimente mă cuprinde când mă uit mai atent în ceaţa apăsătoare de la răsăritul străzii. Să fie o pasăre? Nu, e prea frig afară. Să fie un avion? Nu, nu stau în Băneasa. Dar, stai! Este chiar un 86!!! My hero :X!

Savurez tentativa de căldură cu care mă confrunt când ajung înăuntrul lui şi mă aşez în veşnicul meu loc, liber, ca de obicei, la ora asta.

Persoanele care sunt în troleibuz sunt în mare parte aceleaşi în fiecare zi. O tanti trecută mult peste 80 de ani şi peste acelaşi număr de kilograme, un tip înalt, îmbrăcat într-un costum negru şi elegant – însă foarte ghinionist la capitolul „păr“ – şi doi copilaşi cu o energie de invidiat şi cu puţin cam prea multă „voie bună“. Uitându-mă la cei doi „îngeraşi“, mă gândesc la faptul că atunci când copiii sunt mici, îţi vine să îi mănânci, dar odată ajunşi mai mari te oftici că nu ai făcut-o când ai avut ocazia.

În timp ce stau la semi-căldura din troleibuz şi ascult veşnicul meu playlist, mă gândesc că aş fi vrut să nu cobor la a doua. „Hai, frate, măcar la a treia“, însă dacă aş face acest lucru, aş avea de parcurs un drum mult mai lung.

Se aproprie momentul debarcării mele, aşa că îmi iau „La revedere“ în gând de la prietenii mei zilnici şi cobor resemnat şi pregătit (teoretic vorbind) pentru lungul meu drum spre Oz. Mă chinui în jur de două minute să îmi aprind o ţigară şi pornesc în misiunea mea de a ajunge la timp pentru prima oră. Îmi mai ridic odată privirea, uitându-mă în depărtare şi tot ce pot spune sigur este că distanţa dintre Şcoala Iancului şi Piaţa Gemenii constituie nişte 15 minute, diabolic de lungi pe un ger ca acesta!

Aş vrea să îmi rezerv câteva rânduri să pot mulţumi Primăriei Sectorului 2 şi R.A.T.B.-ului pentru seriozitatea de care dau dovadă şi pentru „distracţia“ pe care mi-o oferă în fiecare zi. Nu ştiu ce m-aş face fără voi!

Recommended Articles

6 Comments

  1. Imagineaza-ti ca-i si mai frig seara, cand se intorc altii de la scoala sau cand s-a facut aceasta poza, spre exemplu. :))

  2. alina ionescu,redactor

    :)) frumoasa incheiere:X

    un articol chiar placut

  3. Pari a fi resemnat…ca noi toti, de altfel. 🙂

  4. Draga drumul e mult mai placut cand stai la o ora de scoala. Atata ca n-ajungi niciodata la prima ora.

  5. Genial articolul! <3
    Si eu trec prin asta de luni pana vineri la 6:30, vad in mare aceeasi oameni in ratb cu mine, si ma gandesc cat de mult nu imi doresc sa ajung ca ei. Macar la 9 sa intru si eu la servici.
    Iar faza cu "Să fie o pasăre? Să fie un avion? Dar, stai! Este chiar un 86!" Tocmai zisese o prietena acum cateva zile exact asa ceva, doar ca ea se referea la 105. :))

  6. foarte tare :))

    oricum, in majoritatea troilebuzelor e mai frig decat afara…

Leave a Reply

Your email address will not be published.