Teen Press 
foto: Isăilă Adriana – seminarist foto
„Cum te cheamă? Eu sunt Alex.“ Mai ţineţi minte? Nu ştiu de voi, dar eu aşa îmi făceam prieteni când eram mai mic, când eram încă copil. De ce îmi făceam? Pentru că, din nefericire, am crescut şi mi se pare juvenil, mult prea, ca să mai fac aşa. Şi totuşi ce uşor era, nu? Sunt încă copil? Da şi nu.
Mai ţineţi minte deja învechita vorbă a părinţilor şi bunicilor, „Bucură-te de copilărie că e cea mai frumoasă parte a vieţii…“ etc.? Mai ţineţi minte sentimentul ăla care parcă zicea ,,Hai, frate, iar povestea asta? Ce o fi aşa interesant?!“ Dar vă mai amintiţi când a fost prima dată când v-aţi dat seama că aveau dreptate?
Voi mai ţineţi minte copilăria voastră, măi „copilaşi“? Prima ţinere de mână şi fluturaşii din stomac/ intestin subţire? Primul sărut? Vouă nu vi se face, măi, dor de toate astea? Mie, unuia, da. Vreau să trăiesc iar prima emoţie, primul sărut, să mă simt copil mic şi fraier, să nu ştiu cum să reacţionez, să fiu fericit din orice, să ţopăi, să mă lovesc, să cad şi să mă ridic, să mă port ca şi cum nu ar exista mâine şi nu a existat ieri, să mă port fără să-mi pese de nimeni, fără să urmez aşa zisele reguli ale societăţii. Vreau să mă simt iar copil. Ştiu, încă sunt, dar parcă nu mai e la fel. Parcă ziua de mâine prezintă ceva negru, iar ziua de ieri ceva prea frumos, azi parcă nu mai contează. Vin responsabilităţi şi oamenii încep să ceară lucruri de la tine şi parcă din ce în ce mai mult eşti sufocat, nu mai ai timp să te bucuri de vreme. Nu vi se pare? Asta ar fi maturizarea: lipsa timpului liber, imposibilitatea de a mai face ce şi cum vrei, dorinţa de a nu te face de râs, lipsa scuzelor şi creativităţii, a nebuniei şi… Uff, copilărie, de ce nu ai un buton de restart?
Voi? Vouă nu vă e dor? Un pic măcar? Un pic mai mult?
