De la Gala Folk You! Florian Pittiș, ziua I

De la Gala Folk You! Florian Pittiș, ziua I

de Cezara Panait – redactor
foto: Claudiu Tasbac

La fel ca și în ultimii doi ani, luna septembrie ne-a adus, în afară de începutul școlii, și motive de bucurie, și anume Gala Folk You – Zilele Florian Pittiș, ce are loc anul acesta între zilele 20 şi 22 ale acestei luni.

Așadar, ținând cont și de ocazia zilelor Bucureștiului, care se sărbătoresc între 19 și 22 septembrie, locuitorii Capitalei au avut parte de mai multe concerte și activități – Traseul cultural nocturn „Moravuri, obiceiuri și obsesii bucureștene“, concerte de muzică clasică la metrou şi mult aşteptatele concerte ale Galei Folk You.

Zeci de adolescenţi fericiţi că au sfârşit prima săptămână de şcoală, dar şi persoane trecute de prima tinereţe au venit vineri seara în Centrul Vechi, lăsând la o parte diferenţele de gusturi ce se creează de obicei între generaţii, atunci când este vorba despre muzică.

De la Gala Folk You! Florian Pittiș, ziua I

Programul serii a început în jurul orei 18:00, cu Marius Baţu. Acesta a fost urmat de Mircea Vintilă & Brambura, care a interpretat mai multe melodii cunoscute de pe vremea în care era în vogă cu trupa Pasărea Colibri – „Lăptăria lui Enache“, „Miruna“ sau „Pe Corso“. Spre vădita încântare a artiştilor, până şi cei mai tineri din public ştiau versurile acestor melodii şi le fredonau împreună cu ei.

A urmat un moment plin de energie, culoare şi veselie, ţinut de către Zuralia Orchestra. Aceştia au schimbat registrul serii, trecând la melodii ritmate, precum un cover „Gimme hope Jo’anna“ şi dansuri ţigăneşti, dar au interpretat şi cântece populare româneşti – „Aseara ţi-am luat basma“.

În continuarea programului a cântat Emeric Set, emoţionând publicul cu melodii vechi, dar care încă şi-au păstrat frumuseţea, printre care şi „Condamnare la toamnă“ – compusă pe versurile scrise de Adrian Păunescu, „Nebun de alb“, „Fosta iubire“ sau „Plec imediat nicăieri“. Publicul a fost într-adevăr mişcat de aceste melodii destul de triste, cântând cu patos alături de interpert.

De la Gala Folk You! Florian Pittiș, ziua I

Apoi, au urcat pe scenă unii dintre favoriţii publicului, băieţii de la trupa Omul Cu Şobolani (OCS). Ei au glumit cu spectatorii, s-au simţit bine şi au cântat mai multe piese cunoscute, printre care şi „Odă (în Piaţa Romană)“ sau „Cineva să ne aducă vara înapoi“, piesă cu care toată lumea din public era de acord.

Aceştia au predat ştafeta unei formaţii vetereane în peisajul muzicii româneşti, şi anume Taxi. Dan Teodorescu, vocalistul, şi-a început momentul scenic printr-un scurt discurs, în care afirma în glumă că a găsit soluţia tuturor problemelor noastre: Să ne congelăm pentru vreo 100 de ani şi să-i aşteptăm liniştiţi pe americani, aceasta fiind melodia „Criogenia salvează România“. Ei au mai cântat şi „Mi-e dor şi doare“, „Stelele care cad“, „Dramă în Vamă“, „Subtitrarea la români“, „Karma, zenu’ și feng shuiu’“ „Cele două cuvinte“, „NonStop“, „Jumătatea mea“.

În încheierea primei seri a Galei Folk You! Florian Pittiş a cântat trupa Vama, spre marea bucurie a publicului. Tudor Chirilă şi cei doi instrumentişti au încins spiritele din mulţime, începându-şi în forţă prestaţia cu melodia „Epidemie de iubire“. Au făcut show, au dansat, au interacţionat cu spectatorii şi, bineîneţeles, au cântat: „Copilul care aleargă către mare“, „Vama Veche“, „Fata în boxeri şi tricou alb“, „Post iubire“, „Vara asta“ şi unul dintre hiturile verii, „Perfect fără tine“, în varianta originală şi în cea punk. Înainte de a repeta această piesă, „Perfect fără tine“, Chirilă şi-a exprimat nemulţumirea vizavi de o oarecare ipocrizie a oamenilor, întrucât la început erau încântaţi de ea, iar apoi au considerat-o prea comercială după ce a fost difuzată mult pe posturile de radio.

De la Gala Folk You! Florian Pittiș, ziua I

După terminarea concertului propriu-zis, fanii au strigat înfocat după un bis, iar Vama i-a ascultat, urcând din nou pe scenă şi cântând „Să facem sex“ şi o piesă nouă, realizată în colaborare cu Guess Who, cu versuri ce dau de gândit: „Prezentul tău se uită fix la tine cum îl ocoleşti preocupat de ce se-ntamplă mâine / Griji mari pentru oameni mari, sună dificil că viaţa asta nu-i o joacă de copil“.

Leave a Comment