Teen Press 
foto: Ana Diaconu – fotoreporter
Aşa cum v-am promis în ultimul articol, luna aceasta am să vă spun o poveste drăguţă, legată de apariţia motocicletei în istorie. Primul astfel de vehicul a apărut în Germania, în 1885, atunci când Gottlieb Daimler s-a gândit să ataşeze surorii mai mici a motocicletei, respectiv bicicletei, un motor cu benzină. Acest motor cu un cilindru era de o jumătate de cal putere. Ne gândim la echivalentul de 37,5 de kilogrammetri – forţă pe secundă. Acelaşi lucru îl fac mai târziu şi alţii. Doi tineri antreprenori – William Harley şi Arthur Davidson, împreună, la fel, transformă obişnuita bicicletă. În 1903 apar primele trei motociclete Harley Davidson.
Primele modele, la fel ca şi în cazul bicicletelor, nu au inspirat tocmai încredere, întrucât cadrul metalic al bicicletelor era mult prea fragil ca să susţină un motor. Astfel, greutatea unui motor curba cadrul şi nu era tocmai ideal pe drumuri accidentate.Abia în anul 1900 s-a dezvoltat producţia de motociclete, acestea ieşind în serie.
Succesul lor a fost amplificat de popularitatea curselor. O dată comercializate, au apărut cadre grele, şaua a fost coborâtă şi au fost introduse resorturi în furcile din faţă, pentru o deplasare mai lină.
Iniţial, motorul a fost ataşat la roţi prin intermediul unei curele din piele, de formă trapezoidală. Din 1900, cureaua care tindea să alunece, este înlocuită de un lanţ de transmisie, care trece în jurul unor pinioane, cu un plus de siguranţă. Tot din această perioadă, modelelor li se adaugă o cutie de viteze şi ambreiaj. Cutia de viteze permitea o utilizare mai bună a puterii motorului, posibilitatea de creştere a vitezei la pante, iar ambreiajul ajuta la oprirea şi pornirea motorului, după nevoie. În plus, apare demarorul care permite pornirea de pe loc, până la apariţia acestuia erai nevoit să împingi motocicleta până la pornirea motorului.
În prezent, vorbim de o structură în mare parte din oţel, cu tuburi gemene la bază pentru susţinerea motorului. Ambele roţi au amortizoare de şoc, care ne feresc de hop-urile drumurilor pline de gropi. Capacităţile motoarelor variază de la 53 de centimetri cubi până la peste 1200 de centimetri cubi. O altă clasificare a motoarelor se face după numărul de cilindrii, care variază ca număr între 2, 3 sau 4.
Majoritatea funcţionează în patru timpi, fiecare furnizând energie la fiecare a doua rotaţie a motorului, iar cele care funcţionează în doi timpi, la fiecare rotaţie, se găsesc doar la modelele utilitare, mai ieftine. Motoarele pot fi răcite cu aer sau apă. Cutia de viteze este legată de roţi, prin intermediul unui lanţ de transmisie, însă uneori la modelele mai scumpe, avem un arbore motor în locul acestuia.
În ceea ce priveşte frânele există trei tipuri de motociclete asemenea bicletelor, fie cu frână doar pe spate, numită frână cu tambur, fie doar pe roata din faţă, numită frână cu disc, fie pe ambele roţi, respectiv ambele tipuri. Frâna din faţă şi ambreiajul sunt acţionate prin două pârghii montate pe partea dreaptă a ghidonului, frâna din spate este acţionată printr-o pedală, situată de obicei pe partea dreaptă. Pe partea stângă, avem schimbătorul de viteze, acţionat de o pedală.
Că tot am pomenit la început de popularitatea curselor de motociclete, în prezent ne raportăm la motocrosuri – curse pe teren accidentat şi curse pe şosele. În cazul acestor vehicule, structura este adaptată la context, pneurile roţilor au şanţuri mai adânci, pentru aderenţă, faţă de motocicletele de stradă, iar uneori capătă forme aerodinamice, dacă ne gândim la cele în formă de trabuc, care ating 400 de kilometri la oră, uneori cu două motoare.
În prezent, cele mai populare mărci sunt cele japoneze, de tip Yamaha, Honda, Kawasaky sau Suzuky. Cele mai vechi mărci, şi ne referim la cele cu tradiţie, precum Harley Davidson, îşi păstrează prestigiul, dar şi preţurile la acestea sunt pe măsură. De la calul de lemn, la calul de fier, de la bicicleta fără frâne la cea cu frâne şi până la bicicleta cu motor, ce avea să se transforme în motocicletă, a fost doar un pas.
