Teen Press 
Iau ca exemplu pentru început o trupă care se cheamă Chumbawamba. Sunt nişte englezi care cântă un soi de punk-rock, care au încercat mai multe lucruri la viaţa lor şi care s-au implicat în mişcări anarhiste, sociale, anti-rasiste şi feministe. Ei cântă cântecul ăsta care se cheamă „Tubthumping“ („I get knocked down, but I get up again, you’re never gonna get me down“). Chumbawamba ăştia au mai scos alte melodii şi au 16 albume. Pe unul l-au scos acum un an. Îmi dau seama că oamenii ăştia chiar au cântat ceva la viaţa lor (16 fucking albume!) şi eu nu ştiu decât un cântec despre care nici nu mi-am imaginat că are alt nume – logica mea, în capul meu, a fost: „zice «I get knocked down», se cheamă «I get knocked down»“.
Nu îmi dau seamă dacă băieţii ăştia, Chumbawamba, chiar au cântece foarte mişto pe care proasta de mine nu le ştie sau chiar sunt un one hit wonder. Ca Europe, parizamplu. E foarte fină linia de diferenţă dintre o trupă one hit wonder şi o trupă serioasă, greu digerabilă, la momentul de faţă. Europe n-a fost o trupă excepţională. A fost o trupă de glam absolut obişnuită, care a scos la un moment dat albumul ăsta care s-a chemat „The final countdown“ de pe care au scos un cântec care s-a chemat „The final countdown“. Nu e un cântec foarte bun, e doar un cântec spectaculos. Eu n-am mai avut curiozitatea să ascult Europe.
Cum am spus, de cealaltă parte sunt trupele care, de fapt, sunt foarte bune şi foarte grele. Cum, de exemplu, sunt The Cat Empire sau The Doors (nu vreau să încep să vorbesc despre Pink Floyd). Cei care merg la mare în Vamă ştiu „The Lost song“ pentru că o cântă în fiecare dimineaţă la răsărit. Ce e păcat, deşi cântecul ăsta e foarte, foarte bun, e că aceşti Cat Empire sunt o trupă absolut fabuloasă, care chiar cântă muzică – au o plajă cam de la jazz la ska şi la reggae şi e foarte greu să vorbeşti despre ei. Sunt numai inimă şi rahat, cum se zice. Sună de parcă trăiesc cu apă şi pâine şi tot ce ştiu să facă e să cânte. E foarte mare păcat să nu ştiţi.
The Doors sunt un alt fel de exemplu. Toată lumea a auzit de ei, deşi toată lumea ştie „Riders on the storm“ şi „The end“. Alte câteva cântece la fel de celebre nu se pun ca mai multă cunoştinţă de cauză despre The Doors. Sunt o sută de mii de alte exemple de genul ăsta – lumea ştie că Pink Floyd au cântecul cu „Teachers, leave the kids alone“, dar cântecul ăla are de fapt trei părţi întregi, dintre care asta e doar una. Iar Pink Floyd sunt orice altceva, dar nu o trupă care n-a avut prea mare lucru de spus. Mi-e greu să găsesc o formaţie cu melodii mai puternice decât ei. Cu siguranţă o să revin la Pink Floyd cât de curând posibil, pentru că e mult de explicat de ce sunt o trupă aşa de şi aşa de.
Cu toate astea, limita dintre trupele care au un singur hit şi trupele care au un hit, dar mult mai multe alte cântece fabuloase, e foarte subţire. Ţine, în foarte mare măsură, de publicul care se întâmplă să le asculte. Nu pot să nu recunosc că mă revoltă foarte multe exemple de trupe care nu sunt recunoscute cum ar trebui, dar cel mai probabil e cea mai bună soluţie – de ce să ştie ţăranul ce-i şofranul şi să se strice spiritul atâtor trupe underground?
