Din păcate vine vremea cȃnd trebuie să scoţi la ȋnaintare hainele mai grosuţe și să ȋţi iei la revedere de la cele de vară. Să faci ordine ȋn dulap mi se pare cea mai enervantă treabă, pentru că a doua zi e la fel. Știi cum e… tocmai ai făcut ordine, nu mai știi exact unde ai pus lucrul pe care vrei să ȋl porţi și ȋncepi să răscolești, esti ȋntȃrziere, te enervezi.
Ei bine, mi s-a ȋntȃmplat de multe ori să trec prin situaţia asta, dar cu ceva zile ȋn urma mi-am făcut planul de bătălie și l-am respectat. Regulile sunt cam așa:
1. Să ȋţi promiţi ceva ȋnainte de a ȋncepe. Și anume, toate lucrurile pe care nu le-ai mai purtat de luni bune, se duc!
Unde?
Tot ce nu ȋţi mai este de folos ţie, poate fi comoara cuiva. Sigur ȋn drumul tău zilnic dai peste oameni nevoiași, probabil s-ar bucura să le primească mai mult decȃt o faci tu avȃndu-le piedică prin dulap.
O altă opţiune ar fi să le strȃngi pe toate ȋn saci pȃnă la urmatoarea ediţie de „Garage Sale“, organizată de cafeneaua „J’ai bistrot“, din București. Ȋn felul ăsta, cu banii cȃștigaţi, ȋţi poţi lua alte haine și faci o afacere bună.
2. Îmbracă-te pentru corpul pe care ȋl ai, ci nu pentru corpul pe care ȋl vrei. Adică, păstrează doar hainele care ȋţi vin bine și te avantajează. La ce e de folos să ai niște haine ȋn dulap, să le porţi doar pentru că ţi se par frumoase și parcă acum cinci ani ȋţi veneau bine, cȃnd ele doar te dezavantajează.
Dacă lucrurile care nu ȋţi mai vin chiar au o ȋncarcătură emoţională pentru tine și nu poţi renunţa la ele, păstrează-le ȋntr-un cufăr. Bineȋnţeles, mă refer la cȃteva lucruri ȋn care ai petrecut momente de neuitat, spre exemplu rochia de la bal.
3. Lucrurile pe care le porţi mai des pune-le ȋn faţă pe raft, să poţi avea acces mai ușor.
De asemenea, organizează-le pe secţiuni, cămași la cămași, tricouri la tricouri și așa mai departe. Așa ȋţi va fi mai ușor și vei știi că este sigur acolo ceea ce cauţi.
4. Pe umeraș ȋncearcă să ȋţi pui outfit-uri diferite, ȋn caz că nu ai inspiraţie ȋntr-o zi, vei putea alege de acolo ceea ce te ȋncȃntă, fară a scoate toate hainele din dulap și a pierde timpul.