Cum sa fii tu


Cum sa fii tu

de Ioana Dumitru – colaborator
foto: Oana Ştefănescu – seminarist foto

N-aş putea spune că e uşor să fiu… eu. În fiecare zi noi probleme, noi provocări. În fiecare zi mă descopăr mai mult sau mai puţin. Mereu dau câte o „licenţă“ în faţa Sufletului şi a Gândirii mele, în „faţa mea“ practic (ce ciudat sună! Cum te poţi juca cu sensurile şi înţelesurile cuvintelor).

Cele două forţe supreme (sufletul şi gândirea) care-mi hotărăsc oarecum viaţa, nu ştiu cum se face că-mi dau mereu nota de trecere, nu cea maximă (mereu e loc de mai bine), dar atât cât să pot să fiu EU.

Oameni buni, a fi voi înşivă, nu înseamnă numai a avea încredere în voi, a gândi original, a nu vă păsa de ceea ce gândesc alţii (despre voi şi nu numai) şi a nu vă lăsa influenţaţi de părerile şi… în fine, de ce vă „sfătuieşte“ anturajul. Pentru fiecare „a fi el însuşi“ înseamnă ceva diferit; fie că pictează, cântă, proiectează, vorbeşte tare şi mult, se dă cu capul de pereţi, omoară ţânţari, muşte, insecte, se ceartă cu toată lumea etc. (n-am spus că-s numai lucruri bune şi… noi). Aşa se înţelege el cu el, chiar dacă pare ciudat pentru ceilalţi.

Nu degeaba spun profesorii că dacă vrem să rezistăm într-un liceu trebuie să ne cunoaştem pe noi înşine şi apoi celelalte aspecte ale vieţii de licean.
Ce am înşirat eu aici nu reprezintă nişte tips-uri sau tricks-uri pentru „Cum să fii tu?“, sunt doar păreri şi cuvinte cu un sens (sper eu).
Sfaturile pentru ,,Cum să fii tu?“ sunt diferite de la individ la individ pentru că fiecare îşi urmează înclinaţiile lui, care sunt undeva acolo, în străfundurile fiinţei lui şi ele ies la iveală accentuând unicitatea persoanei când este doar EL.

Recommended Articles

7 Comments

  1. Super articol, suoerba poza. Se completeaza perfect.:)

    1. Mersi de apreciere 😀

  2. Primul articol?
    Cam lipsit de consistenta, normal ca fiecare trebuie sa fie EL. Nu putem fi vecinul de la 4, ca are el masina tare, nu putem fi vreo diva/ div pentru ca arata bine. Suntem noi. Prin intelegere colectiva, “a fi tu insuti” inseamna ca esti putin (sau mai mult) diferit de ceilalti.

    E usor sa fim noi, e usor sa fii tu. Cand clachezi sa nu-mi spui ca devii Iisus sau mai stiu eu cine. Ramai tot tu, cu episodul de enervare. La fel si cand esti fericita, tot tu esti, nu te metamorfozezi in vreo vedeta.

  3. Salutare Razvan,
    Are vreo importanta daca este primul articol sau nu? Influenteaza in vreun mod critica acestuia?

    Personal cred ca tu nu ai inteles corect sintagma ci ai luat-o adliteram fara pic de gandire profunda sau macar ratiune. Sa fii tu e mai mult decat ce ai zis, iar lucrul asta e foarte greu. Traim intr-o societate ce din diferite motive ne obliga sa purtam masti, sa fim ipocriti(incluzand si politetea si diplomatia);la liceu trebuie sa ai o anumita imagine in fata profesorilor; anurajul te schimba si uneori te face sa devii o alta persoana, iar in conditiile acestea este foarte greu sa-ti dai seama cine esti cu adevarat si ce trebuie sa faci ca sa fii tu.

    Desigur, daca faceai referire la conditia materiala te inteleg. E usor sa fii tu. Cand clachezi, cand te enervezi, bucuri, tot o bucata de carne ambulanta esti. Si totusi e trist cand reusesti sa ajungi la o astfel de conluzie.

  4. Nu, critica nu era influentata de faptul ca era primul, era o simpla intrebare, observand ca este colaborator al revistei. Trecand peste asta, imi place argumentul tau, si de aceea vreau sa-l intorc cu un altul.

    Da, purtam masti pentru a nu jigni, pentru a nu fi nesimtiti, dar nu va exista niciodata o lume fara masti, pentru ca nu sunt toti ca noi sa ne inteleaga, si pentru ca uneori mai trebuie sa si eschivam/ omitam adevarata fata a lucrurilor. Este o greseala grava sa uitam cine suntem, de aceea am facut apel la rabufnirea impulsiva, de moment, adica enervarea/ fericirea. Acolo nu te enervezi ca idolul tau in muzica, sau nu te bucuri ca vedeta ta tv preferata. Acolo esti tu. In rest, esti suma celor din jur.

    Nu esti altii, sau altcineva, esti o parte din fiecare din cei care compun mediul tau. Nu spui anumite cuvinte ca-l jignesti pe X, nu marturisesti ceva ca il superi pe Y, si nu zici adevarul ca il doare pe Z.

  5. Ceea ce ne face pe noi unici sunt principiile care ne ghideaza fiecare decizie precum si viziunea asupra vietii care este determinata de sute daca nu mii de factori(crestere ,experienta de viata,copilaria ,relatia cu parintii …etc) dar totusi ideea e ca in ultimul timp multi oameni isi aleg idoli sau grupuri din care sa faca parte si incearca sa faca deciziile ca si cum ar fi acei idoli sau dupa standartele puse de acel grup iar asta automat ii va fixa intr-o categorie de persoane cu anumite trasaturi comune printre ei dar isi vor pastra intr-o anumita masura unicitatea. .:) Ps frumos articol si sunt de acord si cu Razvan poate iesim la o bere candva Razvane ca imi place cum gandesti 🙂

  6. Multumesc pt aprecieri, dar si pt critici(necesita si astea un efort). Mai am multe de invatat si de pus la punct.
    In articol am scris ceea ce am simtit si ceea ce am crezut eu de cuviinta.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *