Cantece de vitejie

Cantece de vitejie

Cantece de vitejie

de Mădălina Meilă – redactor
foto: Ana Diaconu – fotoreporter

Care-i faza cu ăştia care se dau viteji şi, totuşi, puşi în faţa faptului împlinit încep să se sclifosească? OK, nu suntem cu toţii curajoşi şi asta este o chestie ce ţine de natura umană. Nu putem avea pretenţia ca toţi să fim la fel, că altfel ne-am plictisi ca dracu’. Aş vrea ca o dată să văd pe unul că are sânge-n vene să conştientizeze cum e să fii ca persoană. Nu contează că eşti puţin timid sau că părerile tale nu se potrivesc celui cu care ai o conversaţie la momentul respectiv; unele defecte se pot corecta în timp, trebuie doar să ţi le asumi şi să lucrezi la asta.

Am dat de oameni cărora le este frică să arate lumii cum sunt ei. Sunt genul acela de persoane care, dacă le contrazici la ceva pentru a dezvolta o mică vorbă, îşi cer scuze pentru faptul că ei nu gândesc la fel. Este absurd! De ce nu ne facem curaj să ne arătăm feţele şi să fim ceea ce suntem, nu-i aşa naşpa, pe bune! Metodele de socializare s-a dezvoltat enorm, nu mai suntem în comunism când exista o singură idee conservatoare despre orice şi toţi erau obligaţi să o urmeze. Şi aici nu vreau să spun că lumea nu era fericită pe atunci – părinţii mei au avut o viaţă frumoasă în perioada aceea, mi-au recunoscut faptul că valorile erau mai bine construite în mintea oamenilor, se muncea, exista egalitate, asta era cel mai important. Dar orice lucru bun are şi o parte rea. Nu putem avea şi valori şi comunicare dezvoltată. A trecut vremea valorilor, foarte puţini oameni se mai regăsesc în acest cuvânt. În schimb, comunicarea este în floare: o înjurătură, o părere „pe faţă“, o nemulţumire, o plângere. Poate că prin genul acesta de comunicare s-au disipat valorile. Nu prea mai există respect; mulţi spun: „mă respecţi, te respect!“, dar se cam pierd printre gesturi şi uită.

Coşbuc a comunicat în volumul de poezii „Cântece de vitejie“ curajul pe care românaşii noştri l-au avut pe vremuri, mândria cu care se lăudau şi dragostea de ţară. Eram invincibili, într-un fel, chiar dacă dacii au fost învinşi. Decebal s-a omorât pentru a nu fi umilit de duşman, pentru a nu da dovadă de laşitate. S-a dus dracu’ tot, ar trebui să fim în stare să demonstrăm că oamenii ăştia n-au murit degeaba. Ei, ce ziceţi?

Recommended Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published.