“În lumea ta de totdeauna eşti condamnat la un fel de insensibilitate cronică, ce se datorează nu unei deficienţe specifice ţie, ci unei legi care te obligă ca lucrurile pe cari le vezi prea des, să nu le mai vezi deloc.
S-ar putea ca în jurul tău să abunde figuri interesante, să se grupeze tragedii şi farse, să se pregătească lucruri mari – şi pe lângă toate acestea tu să treci impenetrabil, cu simţurile îngropate, cu vederea insuficientă, cu fantezia opacă. Şi ajunge o schimbare de meridian, două zile de drum de fier, conştiinţa că eşti singur, pentru ca brusc, ca după declanşarea unui accelerator intim, viaţa să se coloreze în jurul tău, zilele să treacă febrile, oamenii să devină patetici şi tu să domneşti circular peste o împărăţie vizuală şi psihologică, pe care altfel n-ai fi descoperit-o niciodată”
(Mihail Sebastian)
Călătorind de la o vârstă fragedă, nu am apreciat niciodata frumusețea acestei „terapii”. Da, terapie. Când am început să cresc, călătoare fiind, am început să ascult, să învaț, să aprofundez și să reflectez la ce am aflat despre locul pe care tocmai l-am văzut. Dar călătoaria este mai mult de atât. Tot timpul am crezut că trebuie să țin minte fiecare detaliu despre cum a decurs timpul petrecut în străinătate, dar am greșit.
Călătorind trebuie să aflu mai multe despre mine, despre persoana mea și despre mintea mea. Mergând încă cu părinții, nu am putut face acest lucru, dar mi-am promis că după ce voi termina facultatea, timp în care voi lucra să strâng câțiva bani; o să călătoresc. Așa că am început încet. Mi-am analizat modul în care gândesc. La ce mă gândesc după ce am vizitat un loc nou. Ca și în basme. Eroii (călătorii) au trăit cu adevărat doar în călătorii. În sinea lor ei râvneau după acest lucru. Când s-au întors, mereu aveau ceva de povestit.
Aceste evenimente i-au marcat, dar într-un sens bun. În viața reală, bătăile cu balauri (zmei,dragoni) nu sunt adevărate, desi, cine știe, poți purta o bătălie cu subconștientul tău pentru a ajunge la adevăratul tu, la adevărata ta fire. De aceea călătoria este un act inițiatic. Inițiere în propria gândire. Călătoria este, întotdeauna, o invitație la aceasta.
Voiajul dezvoltă simțul de observație, interesul față de lumea exterioară și animă viața interioară. Când vezi acele poze pe site-urile de socializare cu oameni la fereastra trenului, cu capul scos pe geam și cu părul fluturând în vânt; sau acelea din avion cu răsăritul văzut de pe hublouri. Dacă apreciezi aceste lucruri și râvnești după o astfel de viață, deja ți-ai facut o idee despre partea ta altruistă.
Ca să poți merge în aceste feluri de „excursii” îți trebuie un singur lucru…curaj. Ești deschis la minte. Poți accepta alte păreri, cum aici întâlnești oameni de alte religii, care au o altă cultură. Altfel cunoști oamenii călătorind și altfel îi cunoști întâmplator. De asemenea poți vedea orizontul din mai multe colțuri ale lumii. Întâlnirea oamenilor și peisajelor străine te silește să gândești proaspăt.
O călătorie te face mai atent la viața din jurul tău. Stimularea pe care ţi-o aduce firesc schimbarea decorului are o covârşitoare influenţă în cunoaşterea şi raporturile tale cu oamenii. Nicăieri nu înveţi să cunoşti mai adânc şi mai limpede oamenii decât într-o călătorie.
Ceea ce este minunat în puterea călătoriei este faptul că tot prin ea poţi fugi de oamenii pe care i-ai cunoscut şi i-ai înţeles prin ea. Sunt călătorii astfel făcute încât să nu întâlneşti sau să ţi se pară că nu întâlneşti oameni. Sunt adevărate evadări din umanitate, din civilizaţie, din cultură. Şi prin ele înveţi tot atât de mult şi tot atât de viu, de concret, ca şi prin călătoria pentru oameni.
Pentru persoane cărora nu le place să socializeze mereu acesta este un lucru foarte bun și încă un plus pentru care eu am decis să practic călătoria. Nu sunt introvertită, nu mereu. În testele pe care le-am făcut și după părerea persoanelor din jurul meu, sunt extrovertită din măduva oaselor.
Îmi place să cunosc oameni noi și sunt, de obicei, foarte activă, dar sunt în același timp o fire închisă. Călătoria le îmbină pe amândouă. Pot cunoaște lume nouă și/sau pot sta și respira aerul curat, admirând peisajul, în timp ce ascult muzică sau citesc. Călătoria este un prilej bun să ieși din realitate. În font, poți călători în două locuri în același timp (locul în care te afli și pe care îl vizitezi;și călătoria spre sinele tău interior).
Eu continui să îmi susțin ideea, care este: Călătoria este relativă. Poate avea multiple sarcini si poți afla raspunsuri la alte întrebări la care nu te gândeai inițial, dar care sunt mult mai utile decât ce voiai tu să descoperi.Voiajul a fost cel care m-a scăpat alter ego-ul meu. Până ce nu am scăpat de acesta nu eram o persoană completă. Oscilam între mine cea adevărată și între un al 2-lea eu însămi ( cu care nu mă asemănam deloc) ce apărea când eram cu persoane mai în vârstă.
Pentru un artist netalentat ca mine care și-a petrecut o mare parte a vieții visând, am fugit de realitate de la o vârstă fragedă, deși era superbă oricum. Nu aveam un motiv anume pentru care m-aș fi eschivat de anumite responsabilități, dar, de felul meu, nu sunt prea ancorată în ceea ce înseamnă rutină, viața ce ar trebui probabil calculată pentru a ajunge ceva în viitor, sistem sau stereotipuri sociale.
Mereu mi-a plăcut să ies la plimbări lungi, doar eu cu mine și să profit de fiecare moment. Să simt flacăra aia în piept. M-am întrebat…De ce? La început am crezut că sunt nebună.Tratamentul a fost simplu…voiajul. De aceea călătoria este un mod de cunoaștere atât cultural, cât și spiritual.
Așa a sunat prologul cărții pe care am scris-o după ce mi-am îndeplinit visul…Să călătoresc în jurul lumii.
Text si foto de Ioana Safta