Lumea si atractiile ei

Lumea si atractiile ei

Lumea si atractiile ei

de Andreea Samoilă – seminarist
foto: wikipedia.org

Nu am auzit niciodată o persoană spunând că nu îi place să călătorească, să viziteze diferite ţări sau să se plimbe prin România. Deşi din cele mai vechi timpuri oamenii călătoreau, nu tot timpul din plăcere, abia în secolul XX această activitate a fost accesibilă tuturor persoanelor. În prezent, pentru toţi oamenii, acest lucru este un mod de a scăpa de problemele zilnice, de stres şi un bun prilej de a se relaxa şi de a învăţa lucruri noi.

Desigur, majoritatea persoanelor care se duc undeva în vacanţă, vizitează cel puţin unul sau două obiective turistice – unii, doar pentru a spune „am fost şi acolo!“, iar alţii pentru că voiau să înveţe ceva. Indiferent de gândurile vizitatorilor, pe Pământ sunt zece atracţii turistice ce merită văzute măcar o dată în viaţă.

De asemenea, atracţiile turistice enumerate mai jos sunt în ordine aleatorie.

Muzeul Luvru (Franţa) este situat în capitala Franţei şi este cel mai mare muzeu de istorie şi artă din ţară. De asemenea, este şi unul dintre cele mai importante muzee din lume. Orice turist ce calcă în Paris vizitează, pe lângă celebrul Turn Eiffel, Luvrul, care deţine opere de artă din antichitate până în 1848. Fiind unul dintre cele mai celebre muzee din lume, înăuntrul acestei clădiri intră peste nouă milioane de vizitatori pe an. Desigur, nu degeaba şi-a căpătat faima, căci în Luvru se găsesc piese celebre precum: Codul lui Hammurabi, Venus din Milo, Gioconda de Leonardo da Vinci şi multe altele.

Lumea si atractiile ei


Big Ben (Marea Britanie) este una dintre cele mai cunoscute atracţii din Londra, acesta fiind admirat de fiecare turist ce trece prin oraş. Ceasul cântăreşte aproximativ 13 tone şi a fost construit în zona Whitechapel, din estul Londrei. Deşi, de la un an de la montarea sa, ceasul s-a defectat a putut fi reparat. Big Ben este denumit după Benjamin Hall, creatorul său, care a fost poreclit astfel fiindcă era o persoană corpolentă.

Lumea si atractiile ei


Capela Sixtină (Vatican) este una dintre cele mai frumoase comori artistice ale Europei şi, totodată, capela palatului papal. Aceasta a fost construită între anii 1472 şi 1483 şi este locul unde se ţin întâlnirile pentru alegerea unui nou papă. Capela Sixtină a devenit cu adevărat cunoscută datorită picturilor murale ale lui Michelangelo.

Lumea si atractiile ei


Castelul Neuschwanstein (Germania) este construit pe teritoriul comunei Schwangau din Allgäu, Bavaria, în timpul regelui Ludovic al II-lea al Bavariei, la sfârşitul secolului al XIX-lea. Arhitectura sa este caracteristică curentului romantic, arătând superb atât înăuntru cât şi în exterior. Datorită frumuseţii sale acesta a fost denumit „Castelul din poveşti“. De asemenea, după arhitectura castelului Neuschwanstein a fost construit şi celebrul castel din „Frumoasa şi Bestia“, care se găseşte la Disneyland, Paris.

Lumea si atractiile ei


Real Alcazar (Spania) este un palat regal, original un fort maur, situat în Sevilla. Este cel mai vechi palat care este încă folosit în Europa, el fiind construit în secolul al XI-lea. De asemenea, multe stiluri arhitecturale au fost folosite în construcţia sa: gotic, renascentisc, baroc, neo-clasic etc. În prezent, vizitatorii palatului pot vedea băile Mariei de Padilla, o parte din interiorul său şi o grădină uriaşă cu multe specii de flori şi copaci.

Lumea si atractiile ei


Madame Tussauds (Londra, New York, Bangkok, Sydney) este celebrul muzeu al sculpturilor de ceară, fondat de către Marie Tussauds. Această atracţie turistică este atât de cunoscută datorită faptului că, în interiorul său, se găsesc figurine de ceară în mărime naturală cu marile personaje istorice, celebrităţi sau sportivi. Având foarte multe filiale în lume, mii de oameni intră în aceste muzee pentru a-i vedea pe cei de la The Beatles, pe Michel Jackson sau pe Bob Marley, pe regina Angliei, Johnny Depp, Audrey Hepbourn, Tom Cruise şi mulţii alţii.

Lumea si atractiile ei


The London Dungeon (Marea Britanie) este locaţia unuia dintre multele muzee de acest gen, altele fiind în Amsterdam, Edinburgh şi Hamburg. Ideea acestei atracţii turistice este una cu adevărat revoluţionară, creată special pentru a atrage publicul adolescentin. Astfel, la The London Dungeon, vizitatorii sunt conduşi într-o casă a groazei unde au ocazia să înveţe partea cea mai întunecată a istoriei Marii Britanii – şi, categoric, nu o vor uita foarte rapid! Cu ajutorul actorilor, sunt puse în scenă diferite întâmplări tragice din istoria ţării, precum: marea ciumă, marele incendiu. De asemenea, vor învăţa lucruri inedite despre personaje întunecate precum Sweeney Todd, Jack Spintecătorul şi Bloody Mary. Şi, desigur, multe altele. Este o experienţă ce nu trebuie ratată!

Lumea si atractiile ei


Top of the Rock (Gibraltar) este unul dintre cele mai fascinante locuri de pe Pământ. Este un mic teritoriu britanic,care nu depăşeşte 20 km lungime şi lăţime, dar stânca este cu adevărat impunătoare, având peste 400 de metri înălţime. Pe lângă peisajul minunat din vârful acesteia, plimbându-vă pe stânca Gibraltarului puteţi observa maimuţele ce stau printre oameni – şi chiar îi ating! – şi puteţi vizita peştera St. Michael, castelul şi multe alte ruine vechi de sute de ani.

Lumea si atractiile ei


Clădirea Operei din Sydney (Australia) veghează asupra portului din Sydney, fiind localizată în vârful unui promotoriu. Această clădire, cu o arhitectură impresionantă, a devenit simbolul oraşului şi, mai apoi, simbolul întregului continent. Mii de turişti, pasionaţi sau nu de operă, o vizitează zilnic doar pentru a o admira.

Lumea si atractiile ei


Petra (Iordania) este un fost oraş antic, ce a devenit celebru datorită templelor săpate în stâncă. Cea mai cunoscută construcţie este Trezoreria, creată în stil grecesc şi unde a fost filmată o parte dintr-un film cu Indiana Jones. Se crede că oraşul a fost construit în secolul VI î.Hr. şi a fost distrus în anul 363 de un cutremur. Însă, chiar şi acum, mulţi turişti ce vizitează Iordania, nu uită să se ducă să vadă Petra.

Lumea si atractiile ei


Aşadar, nu pot să vă urez decât călătorii plăcute oriunde o să călătoriţi pentru că lumea asta e atât de frumoasă şi trebuie să ne bucurăm de atracţiile ei.

Recommended Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *