Teen Press 
desen: Ovidiu Udrescu – fotoreporter
Când şi-a deschis ochii, a dat peste o întindere de alb. Încă avea ceaţă pe ochi, simţea un gust amar în gură şi o durere surdă în spatele cefei, dar, în mare, era bine. A încercat să se ridice în capul oaselor, dar imediat l-a luat ameţeala aşa că a abandonat încercarea. Auzea bipăituri de aparate, conversaţii înfundate şi foşneli de haine. Pe lângă el, cât a putut să observe, mai erau patru persoane: un tânăr se sprijinea pe pervazul ferestrei şi privea în gol, un băieţel se smiorcăia mamei sale într-un colţ al salonului că-l „durea buba“, doi tineri de vârsta lui păreau că dorm şi un adolescent se uita fix la el, stând pe marginea patului său, lângă patul lui Costin. Se priveau în ochi.
„’Neaţa! Ştii că mormăi în somn? Frate, m-am plictisit eu de câte ori te-am auzit vorbind de «suky». Ce e aia o «suky»?“
„Mmm… Scuze. E o… mmm, fată“ răspunse răguşit.
„Ţi-e greu să vorbeşti, nu?“
„Mda…“
„Cred şi eu. Efectul anesteziei. Eu-s Paul, apropo“, spuse adolescentul îndreptând mâna să dea noroc cu Costin. Costin se ridică într-un cot şi-şi strânseră mâinile.
„De ce eşti aici?“, întrebă încet Paul.
„Accident“, mormăi Costin.
„Aha. Eu-s aici din cauza rinichilor. Pietre. Prea multă cola… zic ei.“
„Mmm… Auzi, a fost cineva pe aici, pe la mine, în afară de doctori?“
„Da. O tipă creaţă, blondă. A vorbit un pic cu tine. Nu-nţeleg de ce a încercat, că doar nu puteai s-o auzi. N-am înţeles ce ţi-a zis pentru că vorbea încet. A plâns niţel. Apoi, au intrat ai tăi, cred.
Doctoru’ a zis că mai stai aici vreo săptămână ca să ţi se lipească osu’ cum trebuie, apoi te externează. Norocosule! Eu mai am de stat două săptămâni…“
Costin se uita la băiatul ăsta şi se întreba de ce naiba deschise subiectul. Nici nu-l cunoştea. Probabil, vorba aia, omu’ la necaz îşi face prieteni.
„Mersi de informare.“
Au continuat să vorbească înc-o jumătate de oră. Apoi, intră o asistentă şi schimă perfuziile tinerilor din salonul oval.
…
„La ce te tot gândeşti?“, întrebă Marius.
„A, scuze. Am test mâine la fizică şi mă gândeam la ce trebuie să repet“, minţi Suky. Ura să-l mintă pe Marius. Erau împreună de şase luni de zile. Nu era cinstit din partea ei, dar… se gândea într-una la Costin.
Tocmai sărbătoreau aniversarea lor de şase luni. Ideea lui Marius. Fuseseră la Spring la o pizza şi la un film. Acum se plimbau prin Cişmigiu şi ea şi-a adus aminte de ultima întâlnire dintre ea şi Costin. Tocmai trecuseră pe lângă Lacul Lebedelor şi flash-back-ul îi tăiase respiraţia câteva secunde.
Se aşezaseră la o masă din cafeneaua „La Bibliotecă“ din parc şi se uitau pe meniu, dar Marius îşi dăduse seama că Suky era absentă de ceva vreme.
„Ştii, cred c-ar trebui să te duc acasă. Pari obosită şi mâine-i luni. Am şi eu cursuri de dimineaţă. E OK aşa? Ştiu că e abia şapte seara, dar…“
„A, nu, stai liniştit. E OK. Dacă nu te superi, e o idee bună.“
Marius şi-a dat seama atunci că ea era cu capul în altă parte. Spera că-i vorba doar de şcoală şi nu de altceva sau altcineva. S-a scuzat şi s-a dus până la baie. Suky a profitat de ocazie atunci, şi-a scos telefonul şi a trimis un sms:
[Contact: Bibi.
Cum ţi s-a părut? Era OK? Mersi că te-ai dus în locul meu. Rămân datoare :-)!
Sending…]
