Teen Press 
foto: wikipedia.org
„There was a time when reading wasn’t just for fags. And neither was writing. People wrote books and movies.“
Regizat în 2006 de Mike Judge, cunoscut pentru seriale și filme, ce parodiază societatea și stilul de viață al americanilor, filmul „Idiocracy“ satirizează viitorul sumbru al Americii anului 2505.
În societatea actuală, intelectualii sunt preocupați de modul în care se vor integra copiii lor în viață și, mai ales, se chinuiesc să le asigure un sprijin financiar însă pe termen scurt, niciuna dintre aceste nevoi nu poate fi satisfăcută. Așa că aleg să amâne conceperea unui copil.
În această ipostază este prezentată familia Yuppie. La polul opus, Clevor este imaginea americanului cu un IQ de 84, tipic, îndobitocit de spălarea în masă de creiere, care nu se gândește deloc la viitorul familiei lui și își investește toată energia în asigurarea persistenței genei sale în viitor. Peste alți 15 ani sunt prezentate din nou cele două familii, Trevor Yuppie este mort din cauza preocupării față de imposibilitatea de a avea urmași, iar Clevor a imbogățit societatea cu peste 20 de urmași, din ce în ce mai urâți și din ce în ce mai proști. În această ipoteză începe filmul, continuându-se prin sugerarea faptului că situația expusă este ruptă din realitate, iar într-un interval de 30 de ani, toată populația poate ajunge exact ca Clevor, pentru că cei mai puternici și superiori din punct devedere numeric, supraviețuiesc.
Evoluția nu ne recompensează cu inteligență. Contextul îl introduce pe Joe Bauers (Luke Wilson), un om mediocru, cu un rol neînsemnat în armată, ce va fi folosit ca marionetă de către superiorii săi, într-un experiment menit să conserve inteligența umană. El urmează să fie drogat și să hiberneze pentru un an, alături de o prostituată pe nume Rita. Din cauza unor evenimente neprevăzute, cei doi sunt uitați în capsule și se trezesc peste 500 de ani, când America este îngropată în gunoi, președintele este un campion de wresling și apa este considerată dăunătoare pentru oameni, întrebuințată doar pentru toalete – acoperire folosită de o companie pentru înlocuirea apei cu o băutură de tip Gatorade (benefică pentru că are electroliți, de fapt niciun american nu știa ce sunt electroliții, dar toti știau că sunt buni). Una dintre cele mai bune emisiuni este „Aw! My balls“ (conținutul emisiunii corespunde literalmente denumirii), filmul care a câștigat premiul Oscar este „My ass“, Starbucks devine un fel de gentlemen’s club, unde latte-urile sunt o metodă de satisfacere sexuală a bãrbalțior. Oamenii sunt asemenea unor animale, lipsții de rațiune, prinși în rutina de a se masturba și de a sta non-stop în fața televizorului, sunt controlați de mașinării, care însă nu sunt suficient de inteligente pentru a face față foametei și avalanșei de gunoi.
Ultimii oameni de știință a murit în timp ce încercau să găsească o soluție pentru prelungirea erecției și pentru combaterea căderii părului. Într-o astfel de lume, Joe este desemnat cel mai inteligent om și este nevoit să găsească soluții pentru toate aceste probleme. În ce măsură va reuși și care sunt șansele cultivării inteligenței în America?
„Idiocracy“ nu a beneficiat de prea multă publicitate și nici nu s-a obținut un profit extraordinar de pe urma acestuia și, cu siguranță, nu este considerat o revelație în industria cinematografiei. Atunci de ce merită vãzut? Poate pentru că în cele aproape 90 de minute, este expusă (într-adevăr într-un mod exagerat, poate chiar de prost gust uneori) realitatea zilelor noastre și realitatea unui viitor îndepărtat prin îndobitocirea societății de consum. Replici din film precum „I can’t believe you like money too, we should hang together“ sunt deja specifice prezentului, iar mașinăriile pe care le folosim în activitîțile de zi cu zi, sunt deja mai deștepte decât noi.
