Teen Press 
foto: Ana Diaconu – fotoreporter
Poate că nimeni nu e specializat în aşa ceva. Dar merită să te şlefuieşti puţin. Există momente când tăcerea e cel mai bun lucru pe care îl poţi face. A şti să taci nu implică, desigur, muţenia totală. Sunt chiar împrejurări când tăcerea este dificil de păstrat. Iar în alte împrejurări, muţenia poate fi înţeleasă ca o jignire sau ca un semn al unei proaste educaţii.
Din cele mai vechi timpuri găsim semne referitore la tăcere. La fetişi, găsim imagini înfăţişând o femeie cioplită din lemn care stă cu un deget la buze. La vechii greci era celebrat Harpocrate, de asemenea, cu degetul dus la buzele strânse. Divinitate greacă, de origine egipteană, adoptată mai târziu, a fost apoi preluată de romani, spre a fi adorată ca zeiţă a liniştii, purtând numele de Tacita.
A şti să taci este un dar care a fost deci din toate timpurile preţuit. Mulţi îi dau un nume şi mai expresiv: calitate. Alţii îi spun virtute, având fără nicio îndoială dreptate, pentru că sunt împrejurimi când tăcerea implică o putere sufletească foate mare, încât poate fi considerată virtute.
Trandafirul este simbolul discreţiei. De aceea, la ospeţe, exista obiceiul să se aşeze pe masă un vas cu trandafiri, fiind o invitaţie pentru oaspeţi să nu lase să le scape cumva vreo taină. Obiceiul a dispărut, amintirea lui a rămas însă sintetizată într-un proverb: „Să dezvălui vasul cu roze“.
În antichitate tăcerea mai era şi un semn de corupţie. În tragediile din secolul al V-lea î.Hr., discursul se situează constant de partea gloriei, în vreme ce tăcerea se înscrie în sfera neclarului, trecătorului şi a morţii. În secolul al VI-lea d.Hr., curtea bizantină era deja de multă vreme un loc al şoaptelor şi al intrigilor tainice.
Cu toate că ar părea o ciudăţenie, putem spune că tăcerea are o semnificaţie diferită. Un poet a scris: „Tăcerea este spiritul proştilor/Şi una din virtuţiile celui înţelept.“ Cu toată exprimarea lor contradictorie, aceste două versuri arată diferitele aspecte ale acestei arte care pare atât de uşoară, dar în realitate este atât de grea. Spunând că tăcerea este spiritul proştiilor, poetul a vrut să înţeleagă că cel care nu vorbeşte evită în acest fel să zică prostii. Şi spunând că este virutea celui înţelept a arătat că ea este defapt o putere. Aceast[ putere se manifestă în multe şi diferite feluri şi exprimă o mulţime de sentimente, foarte diferite.
Tăcerea este o armă cu două tăişuri. E bine să fii foarte atent la cei din jur şi să chibzuieşti bine înainte de a da nişte răspunsuri. Niciodată nu trebuie lăsată garda jos. Pentru a evita să-ţi dai gândurile pe faţă, când această exteriorizare ţi se pare nepotrivită, trebuie într-adevăr să dai dovadă de o tărie de caracter pe care puţini o au.
Cu mult în urmă oamenii ziceau adesea că le place să se întâlnească „sub roză“, atunci când doreau să discute lucruri care nu trebuiau să înfrunte riscul de a fi aflate de alţii. A fi „sub roză“ mai înseamnă să se găsească într-un loc ferit de orice curiozitate întâmplătoare. Curiozitatea înseamnă şi flecăreală, dar şi indiscreţie.
Cine este discret şi ştie când e timpul să vorbescă are multe de câştigat.
