Tocanita lu’ Zamfir – Despre Adevar

de Andrei Zamfir – redactor

Obişnuiam în urmă cu câţiva ani să iau titluri de pe Mediafax, aievea. Citeam două, trei rânduri şi mă apucam de scris. Îmi dădeam cu părerea. Credeam că procedez corect. Sunt de aceeaşi părere şi acum.
În urmă cu câteva săptămâni stăteam de vorbă cu un prieten şi am ajuns la concluzia că nu mai pot să fac asta. Aveam energie şi răbdare. Iar înainte de toate, mă interesa. Astăzi situaţia este cu totul schimbată. Nu mai am patosul necesar unui mesaj care, în mintea mea, ar schimba păreri sau opinii. O dată pe lună mă aşezam la tastatură şi urma să scriu adevărul, numai adevărul. Aveam acel adevăr. Adevărul se citea pe sub bănci, la ora de mate, în tramvai sau acasă.
Acum, adevărul este uitat într-un colţ prăfuit. Îl deţin, dar nu îl mai spun. Credeam atunci că oamenii despre care scriam, fie că era vorba despre Adrian Cioroianu, Elena Udrea sau Emil Boc, sunt modele. Aveam impresia că odată ce deţii o funcţie iei împreună cu ea şi o anume responsabilitate morală. Aici am greşit. Iei pe naiba. Nu iei nimic. În afară de caşcaval, nu e nici o bătaie de inimă. Poate că tocmai de aceea nu mai vreau să mă zbat pentru nişte oameni care nu se zbat pentru mine. Măcar pentru o perioadă.

Am învăţat în muzica pe care o studiez că fiecare mod folosit are câte o trăire. Fiecare lucru are însemnătatea lui, inspiră o idee. Acest lucru ne departajează clar faţă de concepţiile altor popoare. Noi niciodată nu am împrumutat trăiri, nu am înţeles sentimentele. Din păcate, românul le ştie el pe toate. Rezolvă el toate treburile. Ştiţi cine le ştie pe toate, nu? Prostul. Aşa şi cu românul nostru, frate cu codru, dar puternic modernizat, cu aere şi bâzdâci, cu ifose şi veşnic atotcunoscător de tot şi toate.

Adevărul pe care îl deţin eu este unul pur, trăit de un om cu sentimente, simplu, netratat. Tocmai de aceea oamenii despre care ziceam eu înainte nu sunt de aceeaşi speţă cu mine. Suntem pur şi simplu la nivele diferite. Cred că este nevoie ca tinerii să continue să scrie adevăruri, aşa cum se şi întâmplă. Îi sfătuiesc pe toţi colegii mei de la revistă să nu facă cum am făcut eu în ultima perioadă. Să scrie cu toată energia lor pozitivă sau negativă, să verse şi ultima picătură de idee, căci adevărul este cel pe care îl simţi, pe care îl trăieşti.