Teen Press 
Marius se întoarse spre Bibi şi se simţea vinovat privindu-i trupul gol. Bibi ridicase o sprânceană şi-l privea într-un mod răutăcios.
„Mă părăseşti aşa de repede, dragă?“ întreba ea cu o undă de venin în voce.
„Nu. Numai că abia acum mi-am dat seama ce am făcut şi nici măcar nu ştiu dacă ea chiar m-a înşelat, iar eu… eu… sunt un nemernic“ se jeluia el.
Bibi îşi dădu ochii peste cap. Începea să se plictisească de melodrama asta.
Căcat împrăştiat! Nu se mai termină odată?Băga-mi-aş…
„Ascultă, Marius. Odată ce te-ai culcat cu mine, e clar că dragostea ta pentru Suky nu e cine ştie ce. Eu chiar o iubesc pe Suky şi ştiu ce am făcut. Eu oricum am să-i spun pentru că nu sunt ipocrită şi aş fi în stare să te omor şi pe tine pentru ea. Mie-mi placi şi dacă nu vrei să fii cu mine, asta e. N-am să plâng după tine pentru că încă nu te iubesc. Depinde de tine…“
Marius oftă a jale şi se apucă să se îmbrace. Avea să-i spună ce a făcut şi asta era tot. Nu mai conta oricum. Fantoma blestemată a lui Costin oricum îi sufla în ceafă de fiecare dată. Mai bine fără ea decât cu ea şi cu amintirea idiotului ăluia constant între ei.
O văzu de la distanţă. Stătea pe o bancă, exact la intrarea în parc şi fuma cu o cafea în mână. Ea îl simţi şi întoarse ochii spre el zâmbind.
„Observ că e ceva chiar serios de te-ai reapucat de ţigări“, zise Marius în loc de salut şi luă loc lângă ea pe bancă. Îşi îndreptă privirea înspre punctul în care privea Suky. Un pic mai departe, lumea îşi vedea de treabă. Câinii se alergau între ei, copiii se dădeau în leagăne sau jucau leapşa, părinţii schimbau păreri între ei, păsările ciripeau. O după-amiază liniştită de mai. Nimic important aparent.
Ea inspiră puternic de câteva ori, stinse ţigara, luă o înghiţitură de cafea şi se întoarse spre Marius.
„Da. Este ceva chiar serios“ şi mai inspiră de câteva ori. „Spune-mi, te rog, a zis ceva Bibi de mine înainte să pleci de la ea“, îl rugă ea cu o voce destul de tandră.
Marius întoarse faţa spre ea atât de brusc încât îi trosni vertebrele. La auzul trosniturilor, Suky izbucni în râs.
„E, haide. N-o cunoşti cum o cunosc eu. E singura fată pe care o ştiu care se dă cu un singur parfum, foarte scump, iar tu puţi a el de la o poştă…“, spusese printre râsete, „…şi, am văzut cum se uita la tine când ne vedeam toţi trei sau patru, după caz, sau cum dansa cu tine în cluburi. Nu sunt idioată, să ştii“, continuă ea, oprindu-se brusc din râs,
„…În fine. Şi acum ce facem? Presupun că ţi-a spus că m-am văzut cu Costin.“
„Păi… hmpf… De fapt, venisem să te iau de la liceu şi am văzut întreaga scenă. Ce aţi făcut pe urmă?“, ripostă Marius.
„Dar, tu ce-ai făcut cu Bibi?“, pară Suky.
„Am stat de vorbă“ răspunse Marius cu privirea pe pietriş.
„Şi noi la fel“ zise ea, ceea ce era, în mare, adevărat.
„Mda…“ conchise Marius, şi-şi ridică privirea spre ea. Mereu fusese plăcut surprins de privirea ei. Blândă, inteligentă, ironică. O să-i fie dor de privirea ei.
Suky îi susţinea privirea şi calmul ei încă o stăpânea, slavă Domnului! Îi venea să-l ia în braţe şi să-i mângâie vinovăţia din privire. Dar mai bine o terminau odată. Prieteneşte.
„Mereu am avut o consideraţie profundă pentru tine, Marius. Eşti cel mai inteligent bărbat cu care am avut de-a face până acum şi niciodată n-aş putea rosti un lucru rău despre tine. Eşti stupid uneori, ca noi toţi, dar în sensul bun al cuvântului… Într-un fel ciudat, m-ai salvat. În toate modurile în care o persoană poate fi salvată. Mi-ai arătat lumea prin ochii tăi şi-mi place, dar… cred că e timpul să ne luăm la revedere ca iubiţi şi să ne salutăm ca prieteni. Cum îţi sună asta?“ zâmbi ea.
Marius o privi şi, deşi se simţea mizerabil, începu să râdă.
„Ce pot să zic? Dacă tu crezi că aşa e mai bine… Dar… “, îşi drese el vocea, „…am şi eu ceva de zis. În primul rând, eu chiar te iubesc, numai că, după ce am stat de vorbă cu Bibi, se pare că nu te iubesc chiar atât de mult. În mare, e din cauza lui Costin.“
„Mi-am dat seama şi tot ce pot să spun este că sunt de acord cu tine… Şi, nici eu nu te iubesc cum ai merita, tot din cauza lui Costin.“
Cei doi se priviră câteva secunde şi izbucniră în râs. Ironia sorţii îşi pusese amprenta încă o dată.
