Teen Press 
Cu toţii suntem adolescenţi, cu toţii avem probleme, cu toţii ne gândim la ce e în capul nostru când facem ceva. Şi, de curând, mi-am pus şi eu problema asta: frate, oare ce e în capul meu?
Păi, după ore şi ore de căutari am găsit… hmm, nişte matematică amestecată cu fizică şi biologie, nişte chimie prăfuită pe undeva prin colţ, pe ici pe colo nişte cărţi şi în rest gol. Gol, gol… mai gol ca buzunarul meu drept (buzunarul în care ar trebui să fie bani). Ceea ce m-a surprins. Dar, după puţin timp de reflectat, am realizat că e oarecum perfect normal. Pentru că suntem la vârsta la care ne schimbăm. Ne schimbăm atât de mult încât nu mai ştim ce vrem. Azi vrei o relaţie serioasă, mâine vrei o aventură de o noapte. Azi vrei un pantalon tăiat, mâine vrei unul decupat pe… pe unde ţi se pare ţie atunci interesant. Aparent suntem nişte nehotărâţi, dar de fapt e perfect normal. Pentru că în încercarea noastră incontestabilă de a ne maturiza, uităm cine suntem. Sau, după cum spunea domnul meu profesor de limba română, „în căutarea fericirii, uitam cine suntem“. Şi tind să îi dau dreptate. Nu de multe ori, mi s-a întâmplat (şi sunt sigur că şi vouă) să vreau ceva sau să mă apuc de ceva ce mi se pare interesant, ca după să renunţ pentru că… pentru că de fapt nu îmi place. Sau pentru că mi se pare monoton. Iar cuvântul monoton nu e pus întamplător acolo. El marchează faptul că tot timpul suntem în căutare de ceva nou, de ceva care ulterior să ne definească.
Astfel, încercăm noi să ne definim caracterul. Luăm puţin de aici, puţin de mai încolo. Puţin bun de aici, puţin rău de acolo. O fărâmă de aventură, cu un strop de necunoscut şi o găleată de imprevizibilitate şi iată că nici eu nu ştiu ce vreau. Am început cu ceva, am terminat cu altceva. Am plecat la piaţă să cumpăr lămâi şi m-am întors cu portocale. Pentru că aşa suntem noi: visători, imprevizibili, în permanentă schimabare şi maturizare :-). Suntem adolescenţi şi avem capul gol!
