Teen Press 
Ne plângem una – două că nu avem destul acces la cultură, că sunt scumpe cărțile, că sunt scumpe filmele, ca nu avem intelectuali, că, în esență, suntem vai de capul nostru. Hai să vă povestesc ceva, să vă spun de ce da și de ce nu.
S-a organizat ziua internațională a cărții, după mulți ai, și la noi în țară. Mi-am imaginat că va fi cum auzisem în alte țări, că voi putea să mă plimb liniștită printre cărți, pe Lipscani, să le răsfoiesc, să văd titluri și autori la care probabil mă voi întoarce la un moment dat și, poate, în final să îmi aleg una pe care să o păstrez și la care să mă gândesc cu drag, care să-mi reamintească, din când în când, că se poate și la noi.
S-a putut din părți. Nu știu nici acum de ce mintea mea și-a impus iluzia asta. Când a ajuns acolo, marea de oameni care se înghionteau și se înjurau ca la ușa cortului a înghițit-o cu totul. Știam din start că editura organizatoare pusese la dispoziție 3000 de cărți și mai știam că fiecare avea dreptul la una singură dintre ele. Vedeam însă oameni care plecau cu vrafuri întregi de cărți sub braț. Un eveniment care ar fi trebuit să țină măcar o oră s-a terminat în mai puțin de cinci minute.
Felul în care s-a desfășurat evenimentul ridică destule întrebări. În primul rând, lumea se înghesuie cu disperare la cărți. O să spuneți că s-a întâmplat așa pentru că erau pe gratis. Poate, dar gândiți-vă la toate librăriile mari care se umplu până la refuz când apare vreo lansare de carte, la pisele de teatru care se joacă în majoritate cu casa închisă, la concertele de Ateneu unde întotdeauna găsești bilete puține spre deloc.
Poporuʼ ăsta vrea cultură, e clar!
Treaba tristă e că, după cum s-a văzut pe Lipscani, nu suntem în stare să ne civilizăm nici dacă mâncăm cultură pe pâine. Habar n-avem ce să facem cu ea. N-am ajuns nici măcar aproape de gradul de civilizație la care să se poată organiza ceva de genul ăsta cu succes și în felul în care trebuia să se întâmple.
Am auzit scandându-se de pe treptele BNR-ului „Vrem cărți!“. Nu știu dacă respectivii vorbeau serios sau nu, dar presupunând că da, asta înseamnă că în sfărșit, ușor, ușor apare contracurentul grobianismului și al „meltenismului“ care se vinde atât de scump la toate colțurile în România. Însă, în starea de dezamăgire amară în care eram la momentul respectiv, m-am întrebat în gând : „Pentru ce vrem cărți?“.
