Teen Press 
Ilie Năstase, Ion Ţiriac, Nadia Comăneci, Gheoghe Hagi, Marian Cozma, Constantin Brâncuşi, Aurel Vlaicu, Henri Coandă, Eugen Ionescu, George Enescu, Emil Cioran…
Ce au în comun toate aceste nume? Au în comun faptul că sunt unele dintre valorile umane româneşti pentru care suntem recunoscuţi în afara graniţelor. Sunt şi au fost oameni deosebiţi, talentaţi, pasionaţi, care prin activitatea lor au adus un plus imaginii României.
Însă, analizând mai atent situaţia acestora, observăm că poporul lor, poporul nostru, nu le-a recunoscut tuturor valorile, nu s-a mândrit cu ei, ba chiar nu le-a acordat importanţă; s-a purtat cu ei ca şi cu nişte străini. Nadia Comăneci, spre exemplu, locuieşte în America; schiţele lui Henri Coandă zac la noi în ţară, pe când francezii le-ar cerceta până la ultimul punct; Eugen Ionescu şi-a schimbat până şi numele într-unul franţuzesc; Marian Cozma a fost regretat de câţiva la moartea sa, pe când ungurii şi acum îl mai plâng.
Într-un fel, România i-a renegat pe aceşti oameni valoroşi, care au ales să plece din propria lor ţară, unde erau nişte străini. Şi dacă ei s-au simţit şi au fost nişte străini în România, ceilalţi, care nu primesc nici măcar un sfert din interesul pe care l-au primit aceste valori, oare cum se simt? Nu ca nişte străini în România?
Ţara noastră a devenit un loc pustiu, fără suflet pentru mulţi dintre locuitorii săi. Şi ce rost are să mai stai într-o ţară care îţi dă cu şutul? Sau ce rost mai are să te întorci undeva unde nu eşti primit cu braţele deschise? De ce să nu te duci acolo unde îţi sunt apreciate valorile, cunoştinţele, acolo unde auzi de la toţi că e bine, acolo unde ţi se deschid uşi? Şi de ce să nu rămâi definitiv acolo, chiar dacă ţi-ai duce viaţa într-un container cu pereţi invizibili, care te-ar izola de poporul ţării respective? (căci, oricât de bun ai fi, pentru ei eşti doar unul care a fost mai bun ca ei şi le-a luat locul şi nu vei fi niciodată unul dintre ei).
De ce?! Pentru că tu alegi dacă îţi accepţi sau nu rolul de renegat. Şi tu alegi în ce fel îţi asumi acest rol; poţi deveni renegatul-hoinar sau renegatul-rebel, care va încerca să schimbe ceva.
Şi dacă am fi mai mulţi renegaţi-rebeli nu am putea să facem ceva încât să nu mai fim străini unii pentru alţii? Nu am putea face ca locul, care până la urmă este „casa“ noastră, să fie într-adevăr casa noastră şi să nu ne mai simţi străini în ea?
Şi, totuşi, sunt şi străini în România, oameni veniţi de departe, pentru că au crezut în ţara asta. Oameni care au venit aici să facă ceva ce nu ar fi putut să facă în ţara lor, indiferent dacă asta înseamnă să aibă o fermă de găini. Oameni care au venit aici să înveţe pentru că ţara lor nu le oferă această posibilitate. Oameni care au reuşit să facă ceva şi pentru ţara asta, care a devenit ţara lor, dar pe care noi nu îi vedem ca fiind unii dintre ai noştri. Noi de ce ţinem morţiş să rămânem străini, poate mai străini ca ei?
