
Ţara noastră mult iubită, mult exploatată şi mult vândută în Occident suferă de 20 de ani de o boală cronică. Boala aceasta nu este uşor de indentificat, dacă încercăm să o privim din interior. Ea se poate observa doar dacă o cercetăm din afară. Se numeşte „aculturaţie“. Este o maladie care-şi cunoaşte rădăcinile din ’89 încoace şi, cam ca şi leucemia, nu are leac.
Aculturaţia „se manifestă prin schimbări fie în ambele culturi, fie în una din ele, anume în aceea mai puţin închegată, mai puţin evoluată, sau mai mică în privinţa ariei de desfăşurare“.
Românii au adorat acest lucru şi încă îl adoră. Se simt bine dacă se schimbă ei, nu dacă se schimbă alţii. De la americani, francezi, polonezi, ruşi, nemţi, nu contează. Orice e din afară, e bun la noi. Noi fugim de noi, ei fug de noi, dar noi îi prindem pe ei. Acuma, nu se ştie care fuge mai repede, dar e clar că la acest capitol, românii câştigă oricum.
O dovadă clară a acestei boli este că intrăm într-un „proces complex, care include aspecte ca: înlocuirea unor elemente culturale, combinarea unor elemente în complexe culturale noi, respingerea totală a unor elemente. De-a lungul istoriei, foarte frecvent“. Astfel, avem de toate pentru toţi.
Suntem ca „Familia Bundy“. Personaje emblematice în sitcom-urile americane, care făceau orice ca să pară că sunt altceva. Să pară cool, frumoşi, sexy şi inteligenţi. Ironia era că sfârşeau prin a se întoarce acasă cu coada între picioare. Se aşezau pe canapea şi se uitau la televizor restul zilei, cu mâna în pantaloni, molfâind bomboane, strângând în braţe păpuşi gonflabile sau culcându-se cu indivizi dubioşi şi nespălaţi. Sună cunoscut? Noi suntem personajele emblematice ale sitcom-urilor noastre. Propria noastră felie de Rai.
Ferice de ăia, cum îi chema?, Eminovici, Stănescu, Rebreanu. Ăia oameni fără probleme. Nu se complicau cu copiatul. Se uitau în ograda vecinului şi scriau ce vedeau. Ce oameni simpli şi fericiţi!
Noi nu. Noi ne uităm în ograda vecinului de peste Prut, de peste Ocean, de peste Continent. Că la ei e mai fain! E mult de luat. Nu contează că se potriveşte ca nuca-n perete. Nouă ne place. Ne simtem bine aşa şi aşa vom continua, dar tot suntem trişti într-un fel pervers.
Desigur, după un timp ne-am plictisit de Occident. Apoi, boala noastră ne-a cerut şi mai mult şi s-a manifestat „în contactul dintre culturi ca entităţi, dar şi în contactul dintre tipuri de cultură, cum ar fi, spre exemplu, cultura de tip urban şi cultura de tip rural.“ Exemple avem destule. În metrou, în RATB, la cinema, pe stradă, în casele noastre, la TV, în presă, în politică şi în guvernare. Dar, avem excepţii în politică: academician pe postul de preşedinte al ţării, lector universitar pe postul de ministru al turismului şi primar al sectorului 5, student la Drept. Deci, avem intelectuali la putere. Nu e timpul pierdut!
Asta înseamnă să fii român autohton. Personal, eu nu mă consider român get-beget. Nu ştiu de ce. Eu m-am născut din părinţi diferiţi, cetăţeni români, etnic diferiţi, şi mă mândresc cu asta!
Tema: Cum sa fii roman?