Teen Press 
Despre curaj ştiu două definiţii. De fapt, nu sunt chiar definiţii. Se poate spune ca doi oameni mari au spus câte ceva despre virtutea asta atât de greu înţeleasă sau pe care atât de puţini şi-o pot descoperi. Ernest Hemingway, spre exemplu, spune ceva asemănător: Curajul le dă oamenilor doar posibilitatea de a se gândi mai puţin la ce se poate întâmpla şi a acţiona, pe când cei laşi se pierd în posibilele consecinţe. Nu era chiar aşa, nu mai ţin minte citatul exact (şi aşa îl găsisem doar în engleză), dar cam asta este ideea. Însă ce să înţelegem de aici? Că marii gânditori au fost întotdeauna nişte laşi? Că acest curaj nu face nimic altceva decât să te lase să acţionezi, ştergându-ţi din memorie ce se poate întâmpla? Dar astfel, nu eşti oare şi mai laş decât ceilalţi? Îţi atribui poate după ce ai săvârşit ceva, o glorie. Şi poate că de cele mai multe ori nici nu ţi-o atribui tu, ci ceilalţi. Nu poţi să te ridici să spui „Nu, nu e aşa!“. Oamenii au nevoie de eroi, la fel cum au nevoie de sfinţi. Nu poţi fi atât de crud încât să le ruinezi iluziile în care trăiesc, idealurile formate de ei în tine. Dar poţi fi conştient că n-ai fost atât de vânjos precum credeai că ai fost.
Cu toate acestea, nu înclin să fiu foarte de acord cu această „definiţie“. Poate că aşa este însă mie îmi place să cred ceea ce vreau eu să cred, cam ca toţi oamenii. Mai ales atunci când ai de ales, iar argumentele sunt egale. În primul rând, eu cred că fiecare om are curaj însă nu şi-l poate găsi decât gândindu-se la el şi exploatându-l sau antrenându-l. Nu vreau să cred că dacă vine cutremurul, un om care s-a gândit că trebuie să protejeze şi să aibă curaj, fuge ca idiotul printr-un supermarket. Vreau să cred că va mai ajuta pe cineva, atâta timp cât s-a gândit la problematica acestui curaj. Pe lângă asta, cred şi că fiecare om poate avea virtuţi. Adesea suntem judecaţi pentru virtuţile noastre, nu? xD Mda, ce pot spune, e un paradox. Poate din cauza asta oamenii nu îşi mai arată adevăratele păreri, nu mai sunt sinceri, nu gândesc mai departe sau prea departe (e bine şi să gândeşti prea departe uneori), nu îşi găsesc curajul, of, şi nu mai au onoare.
Toate acestea din urmă cred că fac parte din curaj (câine fricos -.-). Şi aşa spune şi dragul de C. S. Lewis, cel care a scris „Narnia“, dar şi cel care a spus Curajul nu este doar o simplă virtute, ci forma fiecărei virtuţi la momentul încercării. Da, îmi place să privesc din acest punct de vedere. Şi îmi place să cred în afirmaţia din urmă. Oamenii au spus multe lucruri interesante, dar câte ne sunt pe plac şi în câte credem? Prea puţine, dar suntem diferiţi. Poate că fiecare citat spus de un om important sau nu, şi-a găsit locul în mintea sau sufletul altuia. C. S. Lewis şi-a rezervat două în căsuţa mea, unul dintre ele fiind cel de mai sus. Şi ştii, chiar e bine să ai în ce să crezi. Mai ales când e ceva frumos. Nu contează dacă este Dumnezeu, tu sau un citat. Şi nu contează dacă sunt toate trei. Contează pur şi simplu că vei avea puterea să fii mai bun, că poate aşa îţi vei descoperi curajul uitat şi vei percepe onoarea mereu în sufletul tău.
Sau cel puţin, vei tinde la asta. Ca noi toţi. Ah, ce-mi place să cred asta! Sunt aşa fericită, că mă duc să-mi iau o îngheţată Panda din frigider, chiar dacă m-am apucat să scriu asta la 5.30.
Să nu fugi prin supermarket. Te rog!…
Ideea de la care ai pornit se pierde cu totul pe parcursul textului, ajunge sa nu mai aibe nicio legatura cu titlul. Scriitura e proasta, nu e stapanita deloc, sari de la o idee la alta, ai exprimari din care nu inteleg mai nimic, e total haos aici. Imi pare rau daca asta se vrea a fi un articol pentru elevi de liceu. Incep sa ii dau dreptate profei mele de romana in legatura cu instructiunile pentru utilizarea limbii romane ..
Ideea de la care am pornit nu prea avea legătură cu titlul… Esenţa articolului are legătură cu titlul. Dacă nu înţelegi mai nimic şi consideri că este haos nu este numai din cauza mea, înseamnă şi că nu eşti genul/tipul meu de cititor. Nu am scris niciodată pentru ca să înţeleagă toată lumea. Articolele mele nu au fost niciodată articole pentru “elevi de liceu”, ci pur şi simplu pentru oameni ca mine. E normal să am propriul meu cititor ideal în minte când scriu ceea ce scriu. Şi dacă intrăm în sfera materiei limbii române, sunt sigură că ai auzit de fluxul conştiinţei. Plus că cineva care scrie, folosind nişte instrucţiuni, nu cred că scrie cu adevărat. Dacă eşti de părere că scriitura e proastă (şi nu zic că nu, până la urmă iau în vedere tot ce ai zis), vino şi scrie la TeenPress sau arată că poţi mai mult, nu doar critica.