Anti vs. Contra – Pro Bocanci!

anti vs contra - bocanc

de Alexandra Zamfir – seminarist T.T.
foto: Ovidiu Udrescu – fotoreporter

Viaţa e o junglă în care, pentru a supravieţui, trebuie să te impui. Primul pas pentru a te remarca este să ai picioarele pe pământ şi să fii sigur pe tine. Din punctul meu de vedere, bocancii pun baza cursivităţii lucrurilor!

Natura, muntele, nisipul şi şoselele emană pericol; niciodată nu ştii când va trebui să fugi sau să lupţi cot la cot cu primejdia. Eşti om, ai capacităţi uimitoare şi idei inedite, dar în talpă se află cei mai ascuţiţi nervi… Un pas greşit şi toată inteligenţa ta se rezumă la neputinţă! Bocancii îţi susţin glezna şi odată cu ea şi conceptele; puterea de a fi tu însuţi şi de a te simţi bine în pielea ta. Instigă la reformare şi reinventare a sistemului, lăsând de-o parte principiul conformităţii şi adaptării.

„Da, calcă, nene, lumea în picioare, dacă eşti «jmecher!»“. În tramvai, pe stradă, pe munţi, calcă şi maşinile, căci emani personalitatea unui urs greoi şi hămesit, ce aleargă după cunoaştere şi fuge de braconieri ce se manifestă prin şcoală, părinţi şi societate; urs dificil de stăpânit, dar veşnic admirat pentru curajul de a risca totul, din inconştienţă sau prea multă dorinţă de libertate şi impunere.

Nu degeaba se zice că „ai intrat cu bocancu’ în sufletu’ omului“, ci tocmai pentru faptul că acest simbol denotă duritate, curaj şi în acelaşi timp iritarea relativă a celor din jur. Vorbim despre extremismul cu care unora dintre noi le place să-şi trăiască viaţa; ideea de adaptare, fără a respecta normele exacte, şi continuarea ciclului vieţii în ciuda impunerii unor legi de către altii. „Bocancii“ sunt un pseudonim pentru putere, pentru longevitate, prosperitate şi viaţă, pentru iubirea necondiţionată faţă de lucruri frumoase, ce-au existat şi vag mai există, dar care pentru alţii sunt „covoraş de pantofi“…

Ne zbatem pentru dreptate, şi nu doar pentru dreptatea noastră, ci şi pentru cea a naturii şi a faptelor celor din jurul nostru!

Pentru noi, bocancii înseamnă baza unei societăţi minoritare. A unei societăţi din care fac parte doar oamenii ce ştiu regulile, dar nu vor să le respecte! Nu înţelegeţi greşit; nu vor să le respecte nu doar de dragul de a fi contra tuturor, ci din dorinţa de a lupta pentru o lume mai bună, mai realistă, şi din dorinţa de a reforma mecanismul ăsta jegos prin care se manifestă sistemul şi în care suntem nevoiţi să ne încadrăm cu toţii, fără a ni se da prea multe explicaţii.

De altfel, un exemplu simplu pentru a înţelege despre cine vorbesc, când aduc aminte de membrii unei societăţi, este cel al simplului act de a calători. A călători surâde oricui, la fel cum ideea de a duce o viaţă comodă pare o variantă interesantă pentru oricine. Diferenţa stă, însă, în personalitatea şi felul tău de a aborda lucrurile. Oricine poate conduce o maşină, dar nu oricine are curajul să fugă pe şosele călare pe o motocicletă. Aici se face diferenţa: când noi avem oportunitatea de a alege calea simplă de rezolvare a lucrurilor sau calea riscantă, care ne conferă oportunităţi noi.

De ce să te rezumi la a lua lucrurile ca atare? Lumea se schimbă, iar oamenii pierd noţiuni şi se transformă în nişte roboţi controlaţi de instinctul rutinei şi lipsiţi de personalitate.

Muntele este eliberarea grijilor şi baza noastră de reumplere a bateriilor pentru oraşul care mănâcă suflete. D’asta ascultăm muzică atunci când suntem dezamăgiţi; ne duce cu gândul departe, în libertatea şi răcoarea muntelui, departe de prostia peste care dăm la tot pasul. Sunt doar nişte simboluri, care conduc însă la conceptele complexe după care unii dintre noi ne străduim să trăim cât de cât bine în această lume, ce pare că nu mai are nimic de oferit.

Poate că nu bocancii sunt soluţia, dar sunt unul din elementele ce oferă omului flexibilitatea şi oportunitatea de a vedea şi o altă latură a vieţii. Una în care încă mai există locuri de basm şi vise împlinite.

Adevăratele valori se află acolo unde nu e aşa uşor de ajuns, însă în fiecare din noi urlă dorinţa de a le cunoaşte şi atinge! Păcat că noi suntem orbiţi de sclipici şi de ceea ce ni se oferă de-a gata!

Recommended Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published.