
sursă foto: www.teatrul-odeon.ro/
Într-un „tramvai numit dorință“ am ajuns la teatrul Odeon într-o seară de duminică, chiar la fix, când piesa începea. Autorul american Tennessee Williams ne deschide porțile teatrului și ne „aruncă“ direct în mijlocul realității, în apartamentul modest al familiei Kowalski din New Orleans.
Viața Stelei și a lui Stanley Kowalski este dată peste cap atunci când apare sora Stelei, Blanche DuBois, care aduce cu sine eșecul, drama. Doamnă misterioasă și cochetă, căci pasiunea ei în viață este moda, Blanche este nevoită să plece din locul unde a copilărit, căci a pierdut tot ceea ce avea, singura moștenire – conacul. Stela, gazdă primitoare, îi oferă tot confortul de care dispune și privește cu o încredere oarbă către fata –acum inexistentă – din Blanche, cea alături de care a copilărit. Fără a înfrunta realitatea încercând să descopere ceea ce se ascunde în spatele prezenței excentrice, Stela își menajează sora și îi tolerează capriciile. Ea ignoră curiozitatea lui Stanley, care, frustrat de faptul că Blanche îl jignește cu fiecare ocazie și îi desconsideră originile poloneze, începe să se intereseze despre trecutul femeii. El trece printr-o serie de modificări emoționale și foloseștea adesea comportamentul și limbajul brutal, nelipsind din rutină jocurile de poker cu prietenii din aceeași clasă socială și ieșirile la bowling.
În acest timp, Blanche acaparează spațiul celor doi, aducând „îmbunătățiri“ designului, făcând în repetate rânduri băi lungi, care o făceau să se simtă „proaspătă ca un nou-născut. Atunci când Stanley primește toate informațiile de care are nevoie, descoperă întreaga dramă a lui Blanche, dramă care i-a definit comportamentul instabil din prezent. Fiind profesoară de engleză și rămasă văduvă, ea are mai multe aventuri. Înecată în amărăciunea rămasă în urma pierderii soțului ei, aceasta se lasă purtată în voia plăcerilor și nu mai găsește nicio cale de scăpare din cercul vicios. În momentul în care Blache intră în familia Kowalski, ea nu se poate controla, deși își repetă acest lucru în mod constant. Dependența ei pentru băutură, bărbați și dorința de a fi complimentată o domină până când „eticheta ratării“ îi este lipită pe halatul pe care îl va purta tot restul vieții la spital.
Tema ratării conturează viața celor trei care se complac, până la final, într-un trai de subzistență, fără a mai putea rupe cercul neîntrerupt al plăcerilor.
Piesa care înfățișează o realitate dură, aceea a oamenilor care nu mai simt că au vreo putere de decizie atunci când se găsesc deja în fața faptului împlinit – ratarea propriei vieți– primește, la numai un an după ce a fost scrisă, în 1948, premiul Pulitzer pentru teatru.