Ma intorc de departe, la Teatrul Odeon

În după-amiaza zilei de joi, am fost la Teatrul Odeon, la piesa „Mă întorc de departe“, de Claudine Galea, în regia lui Theo Herghelegiu.

„Mă întorc de departe“ este povestea unei familii normale. Cel puţin până când mama copiilor, Camille este copleşită de frustrări şi sentimente şi pleacă cât mai departe pentru a se regăsi şi a-şi pune în ordine gândurile. Pleacă duminică dimineaţă, înainte de micul dejun, fără a le pregăti celor doi copii, Lucy şi Paul, obişnuita ciocolată caldă, cum numai ea ştia să o facă. Pretinde că oceanul o linişteşte şi că sunetul apei îi limpezeşte creierul înnăbuşit de fum de ţigări şi sticle de alcool.

Soţul, Marc, şi copiii realizează după ceva timp că soţia şi mama lor nu se mai întoarce, deşi Paul e cel care plânge cel mai mult după ea, repetând că mama lor sigur se va întoarce într-o duminică, la micul dejun, pentru a le face renumita ciocolată caldă. Lucy nu pare mai deloc afectată, ci pare mai degrabă încântată că mama ei nu mai este să o bată la cap şi să îi spună ce să facă, deşi mai are momente în care deplânge plecarea mamei ei. Uşor-uşor, şi Marc renunţă la lucrurile lui Camille: parfumuri, creme, haine şi absolut orice lucru ce-i aminteşte de ea.

În final, Camille se întoarce acasă pentru a fi lovită de o tragedie fără margini, şi anume că cei trei au murit într-un accident cumplit, ce o transformă, în mod ironic, într-o epavă plină de disperare, vinovăţie, tristeţe şi frustrare.

Este o poveste ce te ţine cu sufletul la gură şi de la care aştepţi într-o oarecare măsură un final fericit, ca mai apoi acesta să te lase cu răsuflarea tăiată. Frământări interioare, monologuri lungi, bârfe şi acuzaţii împrăştiate de vecini curioşi, toate acestea cântate ca într-un muzical adevărat.