În ultima zi a lunii octombrie, în jur de 400 de oameni au fost prezenţi la cea de-a treia ediţie a unuia din puţinele şi cele mai serioase festivaluri de muzică extremă, Hatework Fest.
Dacă la ediţia anterioară, din septembrie 2008, au fost prezente nume precum Nile, Grave şi Belphegor, pe 31 octombrie 2010, clubul Fabrica i-a găzduit pe românii de la Malpraxis, Cap De Craniu, Sincarnate şi DorDeDuh, ungurii de la Sear Bliss, nemţii de la Obscura şi danezii de la Illdisposed.
Seara de metale a debutat cu 20 de minute de Malpraxis, un brutal death metal cu o audienţă scăzută, cu un sunet bun şi cu nelipsitele pig squeals care au fost cântate şi de trupa de grindcore Cap De Craniu; reveniţi pe scena metalului după câţiva ani, energia foarte mare a trupei a adunat lume multă. Componenţii au cântat câteva melodii de pe viitorul album. În continuare, cu ajutorul casei de discuri Hatework, trupa de doom-death metal, Sincarnate, şi-a lansat albumul „As I go under“ în faţa unui public mult mai numeros şi mai entuziasmat.
Trupa de black metal, Sear Bliss, din Ungaria, şi-a arătat mulţumirea faţă de publicul român, drept dovadă că din ce în ce mai multe plete încep să se învârtă. Pe lângă vocea perfectă pentru black metal, sunetele trompetei au adus ceva special momentului. Din cauza programului, bisul nu a fost posibil, trupa încheind prestaţia cu melodia „Two worlds collide“.
După despărţirea de trupa Negură Bunget, Hupogrammos şi Sol Faur Spurcatu au format trupa DorDeDuh, una dintre cele mai aşteptate trupe ale serii, care a oferit publicului câteva melodii de pe EP-ul „Valea omului“ („Cumpăt“, „Zuh – Cu tunetul munţilor“ etc.), dar şi una din piesele reprezentative ale vechii trupe, „Cunoaşterea tăcută“. Cert este că DorDeDuh va continua drumul pe care Negură Bunget l-a început.
A urmat trupa germană de technical death metal, Obscura. Când pe scenă se întâlnesc doi foşti membri ai trupei Necrophagist şi un fost membru al trupei Pestilence, două dintre cele mai apreciate trupe de technical death metal, e clar ce se va întâmpla: un moshpit de zile mari s-a încins, iar bara care despărţea publicul de artişti se mişca din ce în ce mai rău, din cauza headbang-ului. Energia fanilor s-a ridicat la nivelul puterii instrumentelor nemţeşti.
Deşi era aproape ora 01:00, datorită forţei trupei daneze Illdisposed, care cântă death metal de 20 ani, publicul era încă foarte treaz. În ciuda celor 20 de ani de existenţă, trupa daneză a dezamăgit fanii români când a crezut că e necesar să încerce să ne ironizeze şi imite, spunând: „We’re gypsies, we don’t work“. După această remarcă, deşi muzica suna brutal de bine, am preferat să plec, regretând totuşi că celelalte trupe nu au cântat mai mult. După mine, ediţia a treia a festivalului s-a încheiat glorios după prestaţia trupei Obscura.
Ne auzim peste doi ani, la următoarea ediţie a Hatework Fest.