Ce se intampla, doctore? Sau ce se intampla la Rosia Montana

fotoreportaj de Vladimir Pogonariu – seminarist foto

După cum probabil ştiţi de la TV… sau, în cazul acesta, nu. Bine, ce se ştie clar e că mulţi, mulţi oameni au ieşit în stradă în ultimele două săptămâni, în Piaţa Universităţii şi nu numai, să protesteze împotriva proiectului minier de la Roşia Montană.

De ce au ieşit, mai exact, aceşti oameni sau care e problema pare să nu prea intereseze presa română. Cu excepţia câtorva emisiuni, mai nimeni nu s-a implicat activ în documentarea mişcării. Ce vor de fapt oamenii şi de ce sunt atât de revoltaţi?

Pentru început, ar trebui să ştim ce se întâmplă la Roşia Montană. Aici se află cea mai mare concentraţie de aur din ţară şi poate chiar din Europa. Până aici, nimic greşit. Dar, în lipsa fodurilor, statul român a decis să permită companiei canadiene Rosia Montana Gold Corporation (RMGC) să ne exploateze, iar nouă să ne revină 6% din ce se exploatează. Iar aici încep problemele.

În primul rând, cei care protestează împotriva proiectului Roşia Montană vor atât respingerea proiectului de lege de către Parlament, cât şi respingerea în procedură de urgenţă, de către Guvern, a acordului de mediu.

Apoi, ei doresc interzicerea folosirii cianurii în activităţile miniere din România (pentru că da, mai există şi alte exploatări miniere în România) şi introducerea Roşia Montană pe lista României pentru UNESCO. Şi, nu în cele din urmă, aceştia doresc demisia celor responsabili pentru acest posibil dezastru ecologic şi anume „a celor patru iniţiatori ai acestui proiect de lege: ministrul marilor proiecte (Dan Şova), cel al mediului (Rovana Plumb), cel al culturii (Daniel Barbu) şi directorul ANRM (Gheorghe Duţu)“ (sursa: www.rosiamontana.org).

Dar, până la urmă, de unde toată această „ură“ pentru acest proiect minier? Până la urmă, ce-i atât de rău în faptul că noi nu facem nimic şi lăsăm nişte străini să ne exploateze bogăţiile ţării? Ba chiar mai primim şi 6% din ce se exploatează.

Păi, toată treaba asta are două mari probleme. Prima – cea morală. Să îţi vinzi ţara pentru că, până la urmă, asta se întâmplă, este ca şi cum ţi-ai trimite mama la un peşte, iar acesta îţi dă şi ţie o parte din profitul mamei tale într-o noapte. Ţi se pare normal?

Apoi, mai este şi problema ecologică (până la urmă, principalul motiv pentru care aceşti oameni au ieşit în stradă): acest proiect este cea mai mare bombă ecologică… ever! Pentru început, pantru munţi vor fi nu defrişaţi, nu tunşi, ci raşi. Efectiv, vor dispărea. Iar în locul lor va apărea un crater GIGANTIC (adică vizibil din spaţiu, cam atât de mare). Într-un final, colac peste pupază sau, mai bine spus, bomboana de pe colivă, este cantitatea de cianură implicată în proiect: 214 milioane de tone de substanţă cu cianură. Adică va fi cel mai mare lac de decantare din lume, de patru ori mai mare decât cel mai mare de acum. Iar asta nu ar fi o problemă dacă RMGC ar avea banii necesari. O estimare recentă a unor specialişti de la Agenţia de Mediu din America a estimat costurile de întreţinere a iazului la o sumă de patru-cinci ori mai mare decât bugetul pus la dispoziţie de companie. V-aş da şi cifre, dar nu are sens – multe zerouri pentru nimic.

Pe de altă parte, cei care susţin proiectul Roşia Montană strigă sus şi tare că oamenii din zonă au şi ei nevoie de locuri de muncă, că cei de acolo mor de foame, că fac greve prin mine etc. doar ca să se aprobe proiectul. Ceea ce nu ştiu ei (sau omit) este că, dintre cele 600 de locuri de muncă cu care se laudă RMGC, doar 200 sunt pentru românii din zonă pentru că… noi suntem prea proşti pentru ei (din cele 600 de locuri, 400 sunt specializări şi vor fi ocupate de oamenii lor „educaţi“).

În concluzie, care e treaba cu Roşia Montană? Este o afacere profitabilă pentru statul român, în condiţiile în care acesta nu are bani să exploateze aurul, sau este o afacere profitabilă doar pentru persoanele implicate direct în afacere? Merită să ne distrugem ţara pentru 6% din ce se exploatează şi pentru 200 de locuri de muncă? Vă lăsăm pe voi să răspundeţi la aceste întrebări şi să decideţi ce vreţi să faceţi: să ieşiţi în stradă sau să staţi în casă.