Teen Press 
foto: cinemagia.ro
„Aminteşte-ţi cine eşti!“. Viaţa este un cerc vicios, din cauza căreia nu ajungi întotdeauna în cea mai favorabilă postură. Fiecare fiinţă îşi urmează cursul şi scopul, după un tipar stabilit de ei înşişi.
Ştiu că şi luna trecută v-am introdus delicat o animaţie în creieraş, „Kick me, kike me, Don’t you black or white me“, dar adevărul este că această animaţie se află printre cele mai bune filme din anul 1994. Un an de altfel minunat în cinematografie, oferindu-ne filme precum: The Shawshank Redemption, Pulp Fiction, Forrest Gump, etc.
Filmul acesta a fost realizat în perioada renascentistă a studioului Disney şi, aşa cum era de aşteptat, nu a dezamăgit nici criticii, nici spectatorii. În altă ordine de idei, filmul ăsta a fost bazat pe o poveste scrisă de lebăda Angliei, William „scutură o suliţă“ (Shakespeare), şi anume Hamlet. Aceste elemente se pot observa cu uşurinţă în poveste.
În ţara mândriei, regele Mufasa (James Earl-Jones) domneşte liniştit peste hotare, iar în dreapta lui se află micul prinţ, Simba (Matthew Broderick). La începutul filmului, Simba ne este prezentat în viitoarea poziţie de rege, de un mandril pe nume Rafiki (Robert Guillaume) un pavian prietenos şi bătrân.
În acelaşi timp, fratele regelui, Scar (Jeremy Irons) realizează că nu mai are nici o şansă la tron şi la puterea regală şi normal, ca orice antagonist care se respectă, acesta pune la cale un plan malefic pentru a scăpa de Mufasa şi Simba, printr-un presupus accident, desigur.
Planul lui funcţionează doar pe jumătate, reuşind să îl omoare doar pe Mufasa. Acesta îl convinge pe Simba să plece din regat şi să nu se mai întoarcă niciodată.
În sălbăticie, Simba, cuprins de o vinovăţie îmbolnăvitoare, dă nas în nas cu Timon (Nathan Lane) şi Pumba (Ernie Sabella), o suricată şi un porc alergător, care îl învaţă mersul lucrurilor şi să nu îşi mai facă griji pentru toate problemele ce îl înconjoară. El creşte în sălbăticie alături de cei doi şi realizează uşor că locul lui nu este acolo. Trece printr-o experienţă revelatoare şi decide să se întoarcă acasă pentru a-şi lua în primire tronul. Filmul are un final apoteotic, dar nu am de gând să îl dezvălui.
Filmul ăsta m-a învăţat de la o vârstă fragedă ce înseamnă responsabilitatea, dar şi consecinţele faptelor mele, mă rog, nu în totalitate, I was ten goddamnit! Este inspirat, aşa cum am menţionat mai sus, de piesa Hamlet, dar şi de poveştile biblice ale lui Moise şi Iosif. A fost realizat foarte frumos, iar muzica din film îmi va rămâne în minte pentru tot restul vieţii; pe bună dreptate a câştigat două premii Oscar pentru cea mai bună colonă sonoră şi cea mai originală melodie. A câştigat, de asemenea, şi două Globuri de Aur pentru cel mai bun film, comedie sau musical, cea mai bună coloană sonoră şi multe alte distincţii.
Din păcate, au existat şi câţiva factori de controversă în jurul filmului, cum ar fi plagiatul. Se spune pe tăicuţul internet că acest film este o copie cinematografică al unui serial tv animat, numit în State, „Kimba leul alb“. Sunt într-adevăr mici similaritaţi, dar cred că adevărul este undeva la mijloc. În orice caz, nu îmi pasă, „Regele leu“ este un film de sine stătător, superb realizat, cu personaje memorabile, scene magnifice completate de o muzică pe măsură şi cu o morală preţioasă. Nu voi uita cine sunt sau ce am fost.
