În seara de 2 noiembrie, Fabrica a început să se umple încă de la ora 21. Barul a fost atacat, nivelul de energie a crescut și s-au strâns deja grupulețe nerăbdătoare, pentru a se bucura împreună de ultimul concert al celor de la E.M.I.L. din această perioadă. Băieții pregătesc un nou album ce va fi lansat anul viitor, așa că vor intra în studio și se vor pune pe treabă.
În deschidere, am avut parte de o surpriză. Prima trupă ce a urcat pe scenă a fost ArtTour, formată din cinci liceeni din Brașov. Băieții au avut ocazia de a fi promovați și de a se remarca alături de E.M.I.L. Deși începători, ArtTour au fost primiți cum se cuvine și au fost peste așteptări. Aceștia au cântat câteva piese proprii, însă cover-urile după Green Day – „When I come around“ și Blink182 – „What’s my age again“ au încântat cel mai mult publicul.
A doua trupă din deschidere a fost Tep Zepi, care au încălzit atmosfera pentru E.M.I.L. cu un stil energic și specific lor. Tot în seara aceasta a fost și ziua de naștere a unui membru al trupei, căruia publicul i-a cântat „La mulți ani“.
Emilii s-au lăsat așteptați până la miezul nopții, începând concertul cu piesa „Pentru prietenii mei“, pe care cei prezenți au cântat-o împreună cu trupa. Agitația s-a amplificat odată cu „Pisica“, „Ioana de la 4“ și „Rămân la fel“. Concertul a continuat cu „Rom, fum și vanilie“ și „Doi“, când pogo-ul deja era în floare.
E.M.I.L. le-au mulțumit trupelor din deschidere și i-au felicitat pe cei de la ArtTour pentru că au condus din Brașov până în București, deși sunt clasa a 12-a și urmează să dea BAC-ul anul acesta.
Distracția nu s-a terminat aici, căci imediat s-a format clasicul wall of death pe piesa „Povestea mea“. Momentul următor i-a aparținut lui Barbu, basistul trupei, care a cântat un cover al trupei Rancid, „Ruby Soho“. În continuare, toată lumea a dansat „Fără regrete“, și-a adus aminte cum este „ În Vamă“, a făcut stage diving pe „Dubshot“ (special pentru fete!) și a fredonat piese vechi precum „Da’ vrei“ și „1000 de dorințe“. După o scurtă pauză, Emilii au revenit cu „Copacii înfloriți“. Ultima piesă a fost „Good Riddance (Time of your life)“, când toată lumea a urcat pe scenă alături de băieți și a încheiat o altă seară reușită alături de E.M.I.L., cântând și simțindu-se ca într-o mare familie.
În aceeași formulă, Sorin, Barbu, Stoi, Gabi și Piti au dat dovadă de aceeași pasiune și de același entuziasm cu care ne-au obișnuit de 12 ani. Toată lumea a plecat mai fericită, mai binedispusă și mai obosită ca oricând, căci tot concertul ne-a ținut în priză, de la început până la sfârșit. Așa concerte să tot fie și așteptăm cu nerăbdare noul album!
A trecut fix o saptamana de la eveniment…Nu este cam mult?
In rest: “Așa concerte să tot fie și așteptăm cu nerăbdare noul album!”