Antract: La 25 de ani tot alaturi de prieteni!


Antract: La 25 de ani tot alaturi de prieteni!

de Gilda-Elena Comârzan – redactor
foto: Marius T. Stoian – seminarist foto

Pe data de 8 aprilie a.c., trupa Antract a sărbătorit în Bucureşti, la „The Silver Church Club“, 25 de ani de existenţă.

La ora 21:00 mesele din încăpere erau deja ocupate, lumea aşteptând cu nerăbdare ca formaţia să înceapă concertul. Nu mult după ora scrisă pe afiş, pe ecranele din local (aşezate sus, pe părţile laterale) a început un filmuleţ de circa 30 de minute în care erau prezentate unele dintre cele mai memorabile momente ale formaţiei – interviuri cu membrii acesteia, cu prieteni ai lor, precum şi scene din videoclipuri sau repetiţii.

Filmuleţul a luat sfârşit, iar Antract a urcat pe scenă.

Concertul a debutat cu câteva melodii lente, emoţionante.

Acum, dacă stau bine să mă gândesc, emoţia puternică venea de la trecerea filmuleţ (poveste impresionantă) – live (distaţă de vreo câţiva metri faţă de scenă).


Antract: La 25 de ani tot alaturi de prieteni!

Până aproape de ora de 23:30, Antract a interpretat atât melodii cunoscute, pe care publicul le-a fredonat cu drag, cât şi unele mai puţin cunoscute, pe care, după spusele lui Paur (solist), nu le mai cântaseră în concerte. „Cârciumăreasa“, „Eşti frumoasă“, „Doar pentru ea“, „Soacră-mea“ sau „Blestem“ sunt doar câteva dintre piesele ce au adus aminte de prieteni, plete sau ani de liceu.

Când simţeai că se totul se termină, parcă voiai să faci ceva ca formaţia să mai cânte. Spontan. Orice numai ca Paur să ne mai (în)cânte cu vocea sa neschimbată şi restul formaţiei (Cosmin, Bobiţă, Manole) cu solo-uri.

Totuşi, odată cu acest eveniment, Antract a lansat şi albumul „Live 25“ care conţine 14 dintre cele mai cunoscute şi fredonate piese ale lor.

Lasă un comentariu