Ce se mai intampla pe la Maratonul Teatrului Independent – Bullets over Lipscani

de Raisa Zadunaischi – redactor
foto: Roxana Leocovici – fotoreporter

Nu e vorba de un articol de opinie în ceea ce privește „Micul nostru Paris“, ci despre o piesă adaptată, ce a luat loc pe mica scenă a cafenelei Godot Café, pe 13 septembrie. În cadrul aceluiași Maraton de Teatru Independent, una dintre numeroasele comedii s-a afișat cu trei actori răzleți: Dan Rădulescu, Smaranda Caragea și Cătălin Babliuc, în regia lui Eugen Gyemant.

Textul a fost inspirat după textele lui Woody Allen, așa că am avut parte de un aer american, noir, cu multă ironie și umor, în care s-au strecurat elemente din viața noastră cotidiană. Câteva elemente din cultura autohtonă și câteva „perle“ din România de astăzi, au făcut o piesă tipică anilor ’30-’40, să revină brusc printr-un simplu cuvânt sau replică, la Bucureștiul opac.

Surprinzătorul cerc de personaje a constat într-un detectiv particular menit să îl găsească pe Dumnezeu (Dan Rădulescu), o roșcată focoasă care îi dă dificila misiune (Smaranda Caragea) și Moartea, ce ajunge să fie fentată de detectiv, lăsându-se convinsă să joace Mortal Combat pentru 100 de dolari (Cătălin Babliuc).

Moarte devine atât de umană, încât se lovește și geme ca un copil, „amenințând“ cu moartea pe cel căruia îi face o vizită. Ultimul personaj se mulezează pe ceva mai multe caractere, ajunge să fie un polițist perimat de pe la noi, ba chiar și un rabin. Toate aceste personaje îi oferă indicii detectivului cu nerv, care nu se lasă cu una cu două până nu îl găsește pe Dumnezeu, care ironic, se găsește peste tot.

Aflăm în această căutare de adevăr, că, deși totul pare absurd, multă filozofie zace în toată această comedie, iar librăria Cărturești este doar o fațadă, în realitate este un bordel. Pe această cale, eternul feminin se regăsește în Smaranda care interpretează o serie de personaje feminine, de la o tânără studentă la filozofie, până la o damă de companie sau o profesoară universitară. Scenele deocheate sunt mascate de replici bine ticluite. La Bordel venim să ne încărcăm intelectual și să vorbim despre Dostoievski sau despre Liiceanu, ceva mai jos…

O piesă ce merită văzută pentru felul original în care aduce elemente de afară și reușește să le adapteze la cultura noastră. Media de vârstă a celor din public a fost de 30 de ani, însă piesa nu are vârstă, pentru că ea vorbește pe limba tuturor.