Esuatii

de Ioana Negrila – colaborator
foto: Ana Diaconu – seminarist foto

Specatcolul de teatru „Eşuaţii“ ne introduce într-o lume a ciudaţilor. O lume a celor neînţeleşi, marginalizaţi, priviţi cu neîncredere de către societate. O lume care ne provoacă milă, ne dezgustă sau ne stârneşte admiraţia, dar care nu ne lasă niciodată indiferenţi.


Arca si esuatii

„Eşuaţii“ este o tragi-comedie de Carmen Cristiana Petrescu, în regia lui Alexandru Robert Nagy, interpretată de Grupul de Iniţiativă Teatrală „ArCa LuI nOe“, duminică, 27 martie, în Club A. Este o piesă noncomformistă, care abordează un subiect actual – inadaptaţii societăţii – şi care ne face să reflectăm la ce înseamnă reuşita în viaţă. Nu veţi vedea oameni părăsiţi pe o insulă pustie, ci oameni care se luptă să îşi găsească locul în lume, fiind departe de ceea ce majoritatea consideră normal.

Nu acţiunea este cea pe care este pus accentul, ci stările personajelor. Timp de o oră vei trăi alături de ele, vei începe să le înţelegi şi, uşor, uşor, vei ajunge unul dintre „nebuni“. Vei vedea că fiecare are nişte convingeri clare pe care şi le apără cu orice preţ, o personalitate puternică şi, în ciuda aparenţelor, o bunătate ieşită din comun.


Arca si esuatii

Atmosfera din timpul spectacolului este una antrenantă, plină de viaţă, datorată interpretării actorilor, cât şi muzicii alese. Nu lipsesc glumele, ironia, declaraţiile originale de dragoste şi monoloagele înălţătoare. Simţi că eşti în altă lume şi singurul regret este că se termină prea repede. Pleci din sală vesel şi îngândurat, meditând dacă este bine sau nu să fii considerat un „eşuat“ în viaţă.


Arca si esuatii

Recommended Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *