Am ajuns si la Festivalul Naţional de Teatru pentru liceeni „Jos Palaria“ 2012

de Mihnea Melencu – colaborator
foto: Victor Mitroi – colaborator foto

Colegiul Naţional „Mihai Viteazul“ a găzduit zilele acestea cea de-a XV-a ediţie a festivalului „Jos pălăria“. Ca şi în anii trecuţi, publicul a avut parte de multe surprize actoriceşti. În primul rând, spectacolul care a deschis concursul, „O noapte modernistă“, jucat de elevii din Colegiul Naţional „Aurel Vlaicu“, a adus un nou înţeles teatrului, îmbinând talentul actorilor cu o regie de excepţie şi cu interacţiuni cu publicul, pe lângă acestea folosind şi câteva „efecte speciale“.

Încetul cu încetul, sala s-a umplut, însă momentul în care aceasta a început să aplaude frenetic a fost cel în care au urcat pe scenă trupele liceului-gazdă. Publicul, fiind format mai mult din cunoscuţi, le-a dat un impuls de curaj şi ei au putut da totul pe scenă. Primul spectacol a fost „Opt femei“ de Robert Thomas, în care elevele liceului au încercat să rezolve crima unui bărbat foarte important din viaţa lor, tatăl, unchiul, soţul, fratele sau cumnatul acestora. Apariţia fetei mai mari, venită tocmai din Anglia, se pare că l-a adus pe săracul om în pragul în care era gata să-şi pună capăt zilelor. Însă, cu ajutor fetei mai mici, acesta creează o înşelătorie cu care să scape. Aceeaşi trupă, Orpheus, dar cu o altă distribuţie, a adus în faţa publicului larg piesa „Fluturii sunt liberi“, în care au arătat cât de uşor poate fi „vrăjit şi furat“ un tânăr din braţele unei fete pe care o iubeşte, chiar dacă nu o arată atât de mult pe cât ar trebui. O singură apariţie a unei studente misterioase şi totul se duce de râpă – nu doar relaţia celor doi, dar şi o prietenie veche. Nu ştiu dacă ştiţi, dar în CNMV mai există şi trupa Limelight care, deşi nu la fel de cunoscută, s-a ridicat la aşteptările juriului printr-un moment dedicat iubirii, în care au pus faţă în fată două cupluri diferite ale căror „participanţi“ îşi arată iubirea diferit unul pentru celălalt, dar care se descoperă reciproc.

Fiind un concurs naţional, provincia a fost reprezentată cu succes de mai multe licee, precum Colegiul Tehnic „Gheorghe Lazăr“ din Plopeni sau Colegiul Naţional „I.L. Caragiale“ din Ploieşti, care au dat dovadă de talent şi spirit de competiţie, punând în scenă două piese dinamice, pline de viaţă si bucurie.

Pentru că este anul Caragiale, micii actori au preferat să prelucreze piese compuse de marele dramaturg şi să le transforme într-un joc scenic unic. De exemplu, piesa „Două loturi“ a fost jucată în două „universuri paralele“: în timp ce pe o parte a scenei se petreceau întâmplările în timpul real, în cealaltă apăreau momentele povestite de actori, precum şi întâlnirile de la bar sau vizita la casa chivuţelor.

Fiecare liceu a avut momentul său unic, o semnătură proprie cu ajutorul căreia a cucerit atât publicul, cât şi juriul. Aceştia din urmă nu au avut doar rolul de a nota prestaţiile actorilor, ci i-au şi sfătuit pe aceştia în legătură cu jocul scenic şi i-au îndrumat spre o carieră teatrală pe cei care au dat dovadă de un adevărat talent.

După momentul gazdelor, sala a început să se golească încet în timpul pieselor „Banii sau viaţa“ a Liceului Internaţional „Mark Twain“ şi „My fair lady“ a Şcolii Centrale din Bucureşti. Acestea au optat pentru două spectacole diferite din multe puncte de vedere. În timp ce unii au rămas fanii unui spectacol clasic, ceilalţi au ales să prezinte o situaţie din ce în ce mai întâlnită în zilele de astăzi: o fată se îndrăgosteşte nebuneşte de un tânăr într-o situaţie hilară.

Momentul de final l-a avut eleva Liceului de Muzică „Dinu Lipatti“ din Bucureşti, Eliza Pârvan, care şi-a arătat talentul şi dibăcia de a interpreta un monolog din „Pescăruşul“ de Cehov într-un mod inedit şi plin de tensiune. Aşezată pe un scaun, în centrul scenei, a creeat o legătură extraordinară cu publicul transmiţându-le trăirile ei, ale unei fete trădate de un iubit care nu o merita. Trecând peste toate greutăţile, Eliza a cucerit sala (din păcate aproape goală), lăsând iubitorii de teatru cu sufletul la gură, devenind una cu ei. Juriul a avut acelaşi sentiment după momentul ei, realizând că au în faţă o viitoare stea a teatrului românesc.

Voi aţi fost acolo?