Sunt tineri, frumoși și au o plăcere vinovată: actoria. Având, pe timpul zilei, meserii complet diferite de cea de actor, cei zece membri ai trupei au adoptat un al doilea „job“… din pasiune, pe care îl practică seara. Însă, nimic nu ar fi putut deveni realitate fără școala de teatru „QFeel“ și fără Doina, proprietara școlii și liderul trupei . Noi am reușit să vorbim cu patru din cei zece membri, Florin, Lucian, Ana și Cezar, dar și cu Doina. Curioși să aflați ce ne-au spus?
Reporter: De unde a pornit pasiunea pentru actorie?
Lucian: Eu și fratele meu geamăn, Radu, am vrut să ieșim din rutină și mereu ne-am dorit să experimentăm lucruri noi, iar actoria se numără printre aceste lucruri. Am descoperit pasiunea pentru actorie și teatru din pură curiozitate.
Ana: Am jucat în niște scenete când eram în clasele I-IV, organizate de învățătoare și mi-a plăcut.
Florin: Pasiunea pentru actorie a început din curiozitate şi a fost dezvoltată în timp.
Cezar : Mi-a plăcut de o actriță și am zis să o impresionez (râde). Glumesc! În mare parte, am prins gust pentru actorie din filmele pe care le vedeam la televizor. M-au fascinat!
Reporter: Ați mai avut tangențe cu teatrul înainte de a forma trupa?
Ana: Țin minte că am fost într-o tabără unde am jucat și am avut primele conexiuni cu teatrul. Am învățat multe lucruri utile acolo.
Florin: Păi, eu am fost povestitor într-o piesă, dacă se pune (râde).
Reporter: Ce părere aveți despre teatrul din România și despre felul în care este privită de către ceilalți meseria de actor?
Cezar: Cred că, în momentul de față, teatrul românesc se află într-o perioadă de tranzicţie. Foarte mulți actori mari se retrag și vine noua generație în urma lor. Acest lucru nu știu dacă este neapărat bun, deoarece tinerii din ziua de azi sunt mai puțin serioși când vine vorba de actorie, majoritatea fac asta ca pe un hobby sau abandonează după scurt timp. Cu toate astea, este bine să mai vedem și fețe proaspete.
Florin: Eu consider că noua generație de actori este foarte talentată și promite mult, însă mulți joacă pe scene mici și nu ies foarte mult în evidență, cel puțin nu momentan. Vom vedea!
Doina: Meseria de actor este o meserie foarte frumoasă, dar care, ca oricare altă meserie, necesită multă muncă și dedicare.Totodată, teatrul se poate juca chiar dacă ai făcut alte facultăți, dacă ai luat-o pe alte direcții. Poți să faci teatru în paralel. Este o meserie care te dezvoltă ca om, la orice vârstă.
Reporter: Cum v-a schimbat teatrul ca oameni? V-a ajutat să priviți lumea dintr-o perspectivă diferită?
Lucian: Oho! Păi, m-a schimbat o groază! În primul rând, m-a făcut să realizez anumite lucruri, mi-a deschis ochii. Având oportunitatea să lucrez împreună cu fratele meu, mi-am dat seama cât de bine cooperăm și cât de compatibili suntem nu numai pe plan familial, ci și pe plan profesional.
Cezar: Eu am devenit mult mai deschis. De fel, nu sunt timid, dar atunci când cunosc pe cineva pentru prima data, normal că sunt mai reticent. Dar, prin actorie am învățat să fim altfel, cum nici noi nu credeam că suntem în stare. Ne-a deschis mintea și ne-a ajutat să ne dezvoltăm pe noi înșine, chiar și la vârsta asta. Acum sunt mai sociabil, interacționez din start cu mai multă ușurință și, pur și simplu, viața e mai frumoasă!
Florin: Este imposibil ca teatrul să nu te schimbe într-un mod pozitiv. Cum m-a schimbat pe mine? M-a ajutat să-mi dau seama că este foarte uşor şi plăcut să comunici cu ceilalţi şi să îţi exprimi părerile. Şi mai ales că este super funny să te joci cu situaţiile.
Reporter: Cât de greu v-a fost să vă mențineți pe linia de plutire și să deveniți din ce în ce mai buni?
Cezar: Nu a fost ușor. Nu putem spune că a doua oară când am jucat „Bădăranii“ a fost mai bine decât prima, însă nu a fost neapărat prestația noastră pe scenă care a cauzat acest lucru. Audiența a fost altfel a doua oară, în număr mai mic și nu s-a creat acea legătură actor-public, iar acest lucru poate influența enorm outcome-ul unei reprezentații.
Reporter: V-ați gândit vreodată să renunțați?
Cezar: Ooo, daaa! Doamne, și de câte ori am vrut să facem asta!
Ana: Au fost multe dăți când am vrut să punem piciorul în prag și am zis „Gata! “. Fiind zece oameni în trupă, este normal să apară neînțelegeri, avem cu toții personalități și idei diferite. Dar, lucrul cel mai important este că am reușit mereu să trecem peste.
Florin: Exact! Oricât de mult ne-am ciondănit, nu am rămas niciodată supărați, pentru că ne-am dat seama că pur și simplu nu merită. Să ducem piesa până la capăt a fost mult mai important.
Reporter: Cum faceți, totuși, să ajungeți la un punct comun?
Cezar: Doina a fost cea care ne-a adus împreună, care ne-a unit. Doar Lucian și Radu se cunoșteau de dinainte, fiind frați. Restul eram toți necunoscuți unul pentru celălalt, iar Doina a fost lângă noi de la început și ne-a susținut în permanență.
Florin: Fără Doina nu știu unde am fi ajuns sau dacă am mai fi aici, azi, în formula în care suntem.
Reporter: Ce cred cei apropiați despre faptul că vă petreceți serile la teatru? Vă susțin în ceea ce faceți?
Lucian: Pe mine mă susțin părinții și chiar au apreciat când am propus această idee de a face și altceva, de a încerca lucruri noi. S-au bucurat foarte mult când am avut reprezentația de teatru.
Ana: Și pe mine m-au susținut toți. Prin mama, am ajuns aici, deci a fost și este cel mai mare susținător al meu. Mereu venea la mine și mă întreba: „Cum merge? Te ajut să repeți?“. A vrut să vină și la repetiții, dar n-am lăsat-o (râde). Când i-am arătat DVD-ul cu piesa jucată pe scenă, a fost foarte mândră de mine că am dus-o până la capăt și că m-am ținut de treabă.
Cezar: Maică-mea, foarte entuziasmată! Mereu ziceau ai mei: „vin, vin, vin“, dar… n-au mai venit (râde).
Florin: Și eu am prieteni care au făcut mișto de mine. Mereu îmi ziceau „Ah, deci tu o să fii tufișul din poveste, nu ?“. Glume!
Reporter: În luna august, a avut loc premiera primei voastre piese, „Bădăranii“. Care este lucrul care vă face să vă simțiți cel mai bine atunci când sunteți pe scenă, lucrul care vă motivează și care dovedește că toate eforturile, care v-au adus în fața publicului, au meritat?
Lucian: Sunt multe lucruri, cum ar fi tonusul nostru de echipă, atmosfera generală, aplauzele, însă cel mai important este publicul.
Florin: Poate eu sunt mai egocentrist, dar ce mă motivează pe mine foarte tare este ce se derulează în interiorul meu, în momentul în care sunt pe scenă. Mă refer aici la emoţiile trăite şi, mai ales, la cum le fac faţă. Nu există o mai bună recompensă pentru toată munca depusă decât reacția publicului, atât pe parcursul piesei, cât și la sfârșit. El te poate purta pe val, dacă interacționează cu tine, dar te poate și dezamăgi, dacă este stană de piatră.
Cezar: Iar acest lucru se resimte cel mai bine într-o comedie. Dacă nu auzi râsete în sală, ți se pare că este o comedie foarte proastă și îți taie din energie. Simți că joci în gol. Dar, atunci când auzi aplauze, în special aplauze spontane, ți se reîncărca automat bateriile.
Reporter: În ce fel de piese de teatru v-ar plăcea să jucați pe viitor?
Lucian: O dramă. Una în care să se plângă, poate ceva cu război.
Ana: În care, tu să mori la sfârșit…(râde) Eu aș vrea într-o comedie. Îmi place și drama, dar parcă avem destul parte de ea în viața de zi cu zi. Îmi place să fac lumea să se simtă bine, să le inseninez ziua.
Cezar: Eu aș juca într-o tragi-comedie, adică fluctuație între dramă și comedie. De exemplu, „Zbor deasupra unui cuib de cuci“ sau „Clinica sinucigașilor“. Aș vrea să joc într-o piesă din care să trag niște învățături, din care să rețin ceva. Să-ți rămână în cap mesajul, pentru că mesajul este cel care persistă.
Reporter: Spuneți-mi mai multe despre ocupațiile voastre diurne.
Cezar: Eu sunt IT-ist, lucrez nouă ore pe zi și, când ies de la serviciu, încerc să fac altceva, orice, numai să n-ajung acasă.
Florin: Lucrez în domeniul cărților, la un depozit de carte.
Ana: Și acum, noi ăștia care stăm „pe banii părinților“ (râde). Eu sunt studentă la Drept, în anul patru. Eram în anul trei când am venit la școala de actorie, deoarece aveam foarte mult timp liber și am zis să mi-l ocup cu ceva creativ, care nu are legătură cu facultatea.
Lucian: Sunt student de asemenea, dar la Medicină Dentară și sunt extrem de ocupat. Abia aștept să vin la teatru , să mă relaxez.
Reporter: Cum găsiți echilibrul dintre viața de zi cu zi și viața voastră „de pe timpul nopții“, având în vedere că sunt așa de diferite?
Florin: La mine, s-au completat. În timpul zilei, muncesc foarte mult și sunt agitat, iar când vin aici, mă detașez de tot. Este hrană pentru suflet.
Ana: Eu eram în vacanța de vară, deci a picat tocmai bine.
Cezar: Pe mine m-a ajutat programul. Începând lucrul la 12, dimineața, mai repetam, iar seara, puteam să vin la repetiții. Plus că este o activitate plăcută și mereu există timp pentru ceea ce îți face plăcere.
Reporter: Mai aveți timp și pentru altceva, în afară de serviciu și actorie?
Florin: Da, avem. Avem timp să ieșim și la bere; uneori mai şi repetăm când mergem la bere.
Lucian: Dacă te organizezi puțin, îți va fi foarte ușor.
Cezar: Există timp și dacă nu există, îl facem noi să existe.
Reporter: Majoritatea liceenilor nu știu dacă ar trebui să își asculte inima când vine vorba să își aleagă viitoarea profesie sau ar trebui să se lase influențați de ceea ce le spun părinții, pentru că „ei știu mai bine“. Voi ați întâmpinat astfel de probleme când erați la liceu? Dacă da, cum le-ați făcut față?
Florin: Nici o treabă! Eu nu am fost niciodată constrâns sau direcționat de părinți, m-au lăsat mereu să fac ceea ce îmi place.
Lucian: La mine a fost de comun acord, acel echilibru dintre părinte și copil. Ai mei au zis mereu: „Hai să facem asta! Tu ce părere ai?“, așa că am făcut ceea ce îmi place, dar, în același timp, am avut mereu grijă să fie și ei de acord. A fost vorba și de actorie la un moment dat, dar nu a fost să fie.
Ana: Eu, inițial, voiam să dau la Arte, dar nu au fost foarte mulți oameni de acord cu asta și am ajuns la Drept, într-un final. Dar, acum chiar îmi pare bine că nu am dat la Arte pentru că este nevoie de foarte multă muncă și trebuie să se știe că dacă vrei să transformi hobby-ul într-o meserie, pasiunea s-ar putea să se mai stingă, pentru că nu mai este un lucru pe care îl faci când ai tu chef.
Cezar: La mine, nu a fost alegerea mea. Eram foarte amețit în perioada aia și dintr-a 11-a voiam să dau la Actorie, dar maică-mea a zis că nu fac nimic cu teatrul. După ce s-a documentat ca lumea, mi-a zis să dau la Matematică, Informatică, Automatică, pentru că a văzut ea la televizor că IT-ul este de viitor în România. Deci, gata, la IT cu tine! Tocmai de aceea, nu sunt la fel de bun cum aș fi fost dacă aș fi urmat actoria, deoarece nu este pasiunea la fel de mare. Mie mi-ar plăcea să mă apuc serios de teatru, dar mă gândesc că este cam târziu și, pur și simplu, nu mai am energia necesară să o iau de la început. Îți trebuie foarte mult curaj să arunci la coș zece ani de experiență și muncă.
Reporter: Ce le puteți spune celor care au o pasiune secretă, dar le este frică să își îndeplinească visul din cauza gurilor rele și de teamă că vor fi priviți altfel?
Cezar: Liceenii trebuie să se gândească foarte serios la ceea ce vor să facă mai departe, iar dacă părerea lor este diferită de cea a părinților, trebuie să lase părerea părinților la o parte și să facă ce vor ei. Dacă unuia îi place fotografia, dar părinții îl îndreaptă către istorie, du-te, tată, fă fotografie! Nu se întâmplă nimic dacă îți dai seama ulterior că nu este pentru tine. Faci altceva, până găsești lucrul care te definește. Acum, este mare goană după bani, dar nu banii ar trebui să guverneze.
Florin: O întrebare foarte importantă la care trebuie să își răspundă este „De ce am acea pasiune? Ce anume mă atrage la ceea ce fac sau îmi doresc să fac?“, deoarece atunci, găsești și resursele necesare să o duci mai departe, indiferent de câtă muncă este nevoie.
Ana: Eu cred că este bine să-ți asculți inima, dar, totodată, este bine să conștientizezi că pentru orice vrei să faci, trebuie foarte multă muncă. Acest lucru este extrem important de știut, în special de către liceeni.
Doina: Vin foarte mulți adulți la mine cărora le-ar fi plăcut să studieze actoria, dar nu au făcut-o și acum regretă. Recomandarea mea este să faci ce simți că îți place la momentul în care vrei să faci lucrul respectiv și să nu te lași influențat de alții. Acest lucru este esențial!
Reporter: Dacă ar fi să descrieți viața pe scena teatrului , viața cotidiană și pe voi înșivă, ca o echipă, în câteva cuvinte, care ar fi acestea?
F+L+A+C: Tumultoasă!
Reporter: Care sunt proiectele pe care le veți întreprinde în viitorul apropiat?
Florin: Uite, chiar azi am aflat că am primit un rol în piesa „Zbor deasupra unui cuib de cuci“. Eu o să fiu „omul cu bomba“.
Cezar: Aaa, perfect! O să apari și tu două minute (râde). Cu trupa, ne-ar plăcea cu siguranță să mai apărem pe scenă, însă, momentan, nu avem nimic plănuit.
Reporter: Mulțumesc!