Sunt tineri, iubesc distracţia, dar, în acelaşi timp, vor să facă ceva preţios cu timpul lor! Prin urmare, am zis să le luăm un interviu în care să ne explice cum au ajuns să înfinţeze Open Night!
T.P.: Spuneţi-mi cu ce se ocupă mai exact fiecare din voi!
O.N.: Ladies first, aşa că vom începe cu Nico! Ea se ocupă de pagina de Facebook şi de tot ceea ce înseamnă grafică. În plus, fiind singura fată din echipă, ea este vocea raţiunii atunci când baieţii au idei contradictorii. Doru se ocupă de partea de foto, bineînţeles, deoarece a trecut deja mult timp de când şi-a descoperit pasiunea pentru fotografie. Tot el se ocupă şi de extern, mai exact, de procurarea acreditărilor. Robert este tot fotograf, iar Andrei este redactor, el se ocupă de toate textele pe care le vedeţi pe pagină.
T.P.: Cui i-a venit ideea de a crea Open Night?
O.N.: Lui Doru şi lui Robert.
T.P.: La cât timp după ce v-a venit ideea aţi reuşit să o materializaţi?
O.N.: Practic Open Night a luat naştere la Street Heroes, iar ideea ne venise cu două săptămâni înainte. Noi aşteptam doar un eveniment cu care să putem începe. Am primit de la Street Heores o invitaţie dublă, ne-am luat aparatele, am intrat la eveniment, apoi am pus pozele pe pagina de Facebook. Acesta a reprezentat începutul.
T.P.: De ce se cheamă Open Night? Cum v-a venit această idee?
O.N.: Ideea ne-a venit de la Nikon şi Canon, fiindcă ambele firme se termină în “on”. Acum, că aveam aceste două litere, trebuia să ne gândim de la ce ar putea veni.
T.P.: Cu ce scopuri aţi început?
O.N.: Sincer… noi ne gândeam cum să intrăm pe gratis la evenimente şi ne-am dat seama că, fiind fotografi, puteam ca în schimbul muncii noastre să atingem acest obiectiv. Şi, în plus, am vrut să fim recunoscuţi pentru ceea ce facem şi să oferim ceva înapoi pentru faptul că intrăm pe gratis la evenimente.
T.P.: Căruia dintre voi i-a venit ideea campaniei cu fetele care pozează în tricoul Open Night?
O.N.: Ideea i-a venit Nicoletei.
T.P.: Cum v-a venit ideea?
O.N.: Noi ne gândeam ce campanie am putea face pentru a ne promova, iar Nico a venit cu această idee.
T.P.: Cum s-a dezvolat Open Night până acum? Mai bine sau mai prost decât vă aşteptaţi la început?
O.N.: Open Night s-a dezvoltat foarte bine, chiar ne-a surprins şi pe noi, în sensul că am avut foarte mare succes, din punctul nostru de vedere, în mai puţin de un an.
T.P.: Ce planuri de viitor aveţi cu Open Night?
O.N.: Să ajungem foarte mari, cunoscuţi şi să reuşim să fim prezenţi la cele mai importante evenimente din Bucureşti şi nu numai.
T.P.: Care sunt cele mai importante realizări ale Open Night până în momentul de faţă?
O.N.: Cea mai importantă este cea că am reuşit să fim fotografi pentru Dreamhack- cel mai important festival de jocuri electronice din Europa.
T.P.: La început aţi lansat câteva video-uri! De ce v-aţi oprit şi când aveţi de gând sa îl faceţi pe următorul?
O.N.: Nu am mai făcut din lipsă de timp, avem un program încărcat, trebuie să ne împărţim între evenimente şi şcoală, dar acum, venind vacanţa, vom reveni cu alte videoclipuri. Singurul lucru care mai trebuie stabilit este dacă vor fi în acelaşi format sau ceva nou.
T.P.: Mai sunt câteva proiecte asemănătoare cu Open Night. Cu ce vă diferenţiaţi voi?
O.N.: Diferenţa este că toţi din Open Night suntem foarte buni prieteni, suntem uniţi şi nu ne limităm doar la pozele făcute la evenimente, încercăm să diversificăm.
T.P.: V-a ajutat Open Night pe voi, membrii, să vă apropiaţi mai mult decât eraţi înainte de acest proiect?
O.N.: Nu, noi eram deja foarte apropiaţi.
T.P.: Ce greutăţi aţi întâmpinat de-a lungul timpului în legătură cu Open Night?
O.N.: Am fost de câteva ori refuzaţi la anumite evenimente deoarece, deşi eram pricepuţi, încă eram la început, iar oamenilor de obicei le este frică de noutate.
T.P.: Ce le puteţi transmite fanilor voştri?
O.N.: Să rămână ON!