Extraterestrii merg iarna la… Teen Press – Interviu E.M.I.L.

interview emil

de Vladimir Pogonariu – redactor
foto: Andreea Stoian – colaborator foto

Formaţia E.M.I.L. a luat naştere în anul 2000 şi cântă ceea ce simte. Adică punk-rock cu influenţe ska, reggae, dub, upsteady. Ea este alcătuită din Sorin Bădulescu la voce, Barbu Niculae la bas, Gabi Georgescu la chitară, Andrei Stoianovici la chitară şi Eugen Imecs la tobe. Iar pentru ei E.M.I.L. şi punk-ul înseamnă tot.

R.: Pentru cei care nu ştiu istoricul trupei de zece ani, ne poţi face un rezumat?
Andrei Stoianovici (Stoi):
Băi, adevărul e că împlinim 11 în primăvară. Suntem o trupă de punk-rock formată în anul 2000, aceiaşi cinci membri din prima zi până în prezent. În 2003 am scos primul disc, „Cocktail Verde“, în 2005 al doilea album, „Rom, fum şi vanilie“, în 2009 al treilea album, original, „Ştiu, ţi se pare absurd“. În 2010, am aniversat 10 ani de activitate, am făcut un film documentar de tip „behind the music“, de două ore şi zece minute, care se numeşte „10 ani de abuzuri, excese şi imoralităţi“. Acestea s-au întâmplat în cei zece ani. Ce e foarte important este că am cântat în deschidere la trupa californiană NOFX, când a venit în 2008 în România.

R.: Pe 2011, E.M.I.L. pregăteşte ceva? Se zvoneşte ceva de un album nou.
S.:
Nu e chiar atât de simplu. Noi suntem o trupă independentă, nu avem contract cu case de discuri, nu e nimeni implicat în producţia unui album în afară de noi. Când sunt mulţi implicaţi, când sunt multe idei, ai producător, ai PR, sunt nişte deadline-uri, pe care trebuie să le respecţi. Dar la noi fiind totul independent, după inimă şi după suflet… Nu aş putea să zic… Dar vrem să facem un disc nou, asta categoric. Nu ne-am apucat; probabil pe la începutul lui februarie ne apucăm. Posibil să îl scoatem în toamnă, posibil să îl lansăm în primăvara lui 2012. Ce am vorbit sigur cu băieţii, şi am căzut de acord, e că anul acesta nu mai avem turneu, din cauză că anul trecut au fost două naţionale. O să avem numai concerte punctuale şi o să mergem în Vama Veche de 1 mai.

R.: În Vamă repetaţi experienţa din 2003, de la StufStock?
S.:
Am repetat-o anul trecut, în 2010. Dar a fost mai oficial, deoarece cântam la 11 noaptea, când era atenţia cea mai mare pe festival. În 2003 a fost mai intim, pentru că era 6 dimineaţa şi erau doar câţiva rămaşi în faţă. Acum, am refăcut treaba asta. A fost un haos total, la un moment dat nu mi se mai auzea chitara şi, când m-am uitat în spate, mi-am dat seama că era scoasă cu totul din staţie (n.r.: râde). A fost foarte… punk-rock.

interview emil

R.: Un nou videoclip se anunţă?
S.:
Posibil. Voiam neapărat să facem de pe ultimul album, o melodie care nouă şi publicului ne place foarte mult, „Rom, fum şi vanilie“. În 2010 nu am reuşit deoarece toate eforturile noastre au fost direcţionate către DVD-ul de care ţi-am zis mai devreme. Am vrea să îl facem acum şi e posibil să îl realizăm.

R.: Că tot a venit vorba de videoclip. La sfârşitul clipului „Barfly“, toboşarul apare cu o mască de gaze. Ce semnificaţie are?
S.:
E exact ce s-a întâmplat cu formaţia asta. Tot timpul a fost ceva imprevizibil, nu am putut să ne bazăm pe un scenariu, lucrurile au luat-o razna şi au scăpat de sub control. Faza e că a găsit acolo o mască de gaze. Şi reacţia lui de om matur a fost să ia masca de gaze, să şi-o pună pe cap şi să apără în clip. Noi ne aşteptam ca regizorul clipului, Adrian Sitaru, să urle: „Tăiaţi, stop! Filmăm din nou!“, şi să urle la noi că nu suntem profesionişti, dar, din contră, i-a plăcut foarte mult şi a zis: „Mamă, perfect, rămâne!“.

R.: În liceu eraţi la fel? La fel de imprevizibili şi crazy?
S.:
Cred că mai rău… Pentru că noi am învăţat în perioada imediat de după Revoluţie, în care era o sete de libertate extraordinară la toate nivelurile. Era dorinţa de a spune ce nu ai putut spune în comunism. Şi tot ce s-a întâmplat după Revoluţie a fost o anarhie ţinută în frâu. Iar noi am prins o perioadă în liceu când nu mai erau uniforme, nu se mai puneau absenţe. Deci tot ce era împotriva omului era considerată o privare de libertate. A fost o perioadă foarte haotică. Şi mă mir şi mă felicit că am reuşit să termin liceul, să intru la facultate şi să îmi văd de viaţa mea. Lucrurile erau out of control atunci.

R.: Care a fost cel mai nebunesc lucru pe care l-ai făcut atunci?
S.:
Mamă, stai că trebuie să sap adânc… Ştiu că îmi plăcea foarte mult formaţia Timpuri Noi. Ştiu că aveam teză la fizică şi în acelaşi timp era concertul Timpuri Noi. Şi îmi plăcea atât de mult treaba asta, încât nu am stat la teză, mi-a dat profu’ 2 şi am plecat pur şi simplu din faţa lui. Am făcut toată seara pogo, am luat autografe pe mâini şi a fost marfă.

interview emil

R.: Cum a fost liceul pentru tine?
S.:
Nu am avut o relaţie prea bună cu profesorii şi cu diriginta. Toată lumea spune că liceul e cea mai tare perioadă din viaţă, dar pentru mine a fost greu, nu mi-a plăcut şi din cauza profilor şi din cauza faptului că nu am putut să mă integrez în curentele populare de atunci…

R.: De ce nu te-ai intergrat? Din cauza muzicii pe care o ascultai?
S.:
Ca şi acum, erau foarte mulţi cocalari. Era explozia aia de muzică dance românească, era un fenomen social cu ăştia cu „la mare, la soare“. Şi după a fost explozia de muzică hip-hop. Era foarte greu să te integrezi şi să porţi o discuţie cu o persoană care de-abia aştepta să vină vara şi să se ducă la mare să vadă Andre. Sau rapperi. Colegii mei au început să aibe pantaloni din ce în ce mai laţi şi să se comporte ca negrii, chiar dacă noi trăim în estul Europei. Şi era un sentiment de alienare. Noi eram un grup mic în Bucureşti, care ascultam Green Day şi Offspring şi punk-rock. Şi Nirvana, care a schimbat multe lucruri în muzică şi care a fost vocea generaţiei mele la momentul respectiv. Era foarte dubios că în Europa se întâmplau atâtea lucruri şi muzica asta influenţa multă lume, iar la mine în ţară se întâmplă Andre şi La Famillia… Adică era aşa, dezarmant. Şi atunci chestia asta ne-a îndepărtat de orice aspect social al vieţii de liceu: petreceri, baluri, festivităţi de absolvire. Eu, de exemplu, nu am fost la festivitatea mea de absolvire, pentru că nu aveam ce să celebrez. Ştiu că am fost la un concert în ziua aia. Ştiu că sună a EMO, dar nu e aşa. A fost reacţia unor oameni la o societate, în care lucrurile stăteau altfel decât gândeau ei. Şi aşa a luat naştere trupa.

R.: Ce e punk-rock-ul pentru tine?
S.:
Punk-rock-ul a fost tot timpul o reacţie la prezent. Nu o să fie niciodată la modă. Punk-rock-ul a fost tot timpul un protest, un manifest, o stare de anti. Indiferent că am râs la Blink 182 când alergau dezbrăcaţi pe stradă sau ne-am speriat când i-am văzut pe Sex Pistols în ’77 cum aruncau cu pietre spre Palatul Buckingham. Asta a fost tot timpul, nu are cum să fie altfel. Şi până la urmă este firesc şi nu ar trebui să fim aşa speriaţi că rock-ul şi punk-rock-ul sunt marginalizate. Cred că este bine.

R.: Da, pentru că nu vrei să vezi cocalarul de acum ascultând Metallica mai încolo.
S.:
Exact, exact. Nu vreau! Nu vreau să vină la concert, nu vreau să îl văd la concertele sau la festivalurile la care mă duc. Iar posturile TV şi radio, au perceput greşit curentul EMO. L-au asociat cu suicidul, iar pe oricine ai întreba de EMO asociază imediat cu tăiatul venelor. Şi mă bucur. Pentru că toţi ăştia care sunt EMO sunt lăsaţi în pace, deoarece sunt nişte oameni speciali, creativi, şi sunt lăsaţi în pace, în clubul lor privat. Este o petrecere la care nu eşti invitat. PUNCT. E petrecerea mea şi nu eşti invitat. Nu îţi convine, du-te şi filmează Revelionul din Piaţa Constituţiei.

interview emil

R.: Ce reprezintă, de fapt, al treilea disc, „Ştiu, ţi se pare absurd“?
S.:
Este fix răspunsul la întrebarea asta care ni s-a pus de mii ori: „Cum frate, tu eşti rocker, aşa, dar la o nuntă nu bagi şi tu o manea?!“. Nu, frate, nu bag, ştiu, ţi se pare absurd. Sunt nişte chestii de necrezut pentru unii.

R.: Unde merg extratereştrii iarna asta?
S.:
Băi… nu ştiu. În ultimii ani am încercat să nu ne mai gândim la treaba asta şi am găsit un nou sens numelui: Emo Men In Love.

R.: E un lucru remarcabil ceea ce faceţi, iar faptul că mergeţi mai departe şi că sunteţi pe principiul DIY (n.r.: Do It Yourself)!
S.:
Nu trebuie să fie atât de… o faci să sune foarte pompos, de parcă am merita un premiu pentru chestia asta. Ideea e că asta e viaţa noastră. Nu e o chestie forţată, noi am cam terminat ce aveam de arătat, de câţiva ani, odată cu albumul din 2005. Moment în care am trecut prin toate fazele, am fost la TV, am fost la radio, am lansat discuri, am făcut tot ce putea face o trupă. Atunci ne-am dat seama că nu este un hobby de-al nostru. Un hobby are nişte limite. Asta e pur şi simplu viaţa noastră. E o parte din mine, e o parte din viaţa noastră. Suntem şi foarte buni prieteni, facem totul împreună. Cum ar fi să nu facem asta? De fapt asta e întrebarea, nu că o facem DIY şi că ce mişto e. Cu asta ne ocupăm noi.

Recommended Articles

7 Comments

  1. Bravo E.M.I.L. si bravo Teen Press!

    Imi place articolul, dar partea foto nu prea (de data asta). Cred ca era (mai) potrivita o fotografie cu trupa (din punctul meu de vedere).

    Numai bine!

    1. Andreea Stoian

      Oamenii astia mai au si ei familii, intamplator, e greu sa ii scoti din casa pe toti.

      1. Familie sau nu, cred ca aveau si ei ceva in arhiva foto a trupei care ar fi fost potrivit.

  2. vai….ador trupa…ascult emil de 2 ani si regret ca nu
    am aflat de ea de mai din timp…sunt incredibil si muzica pe care o fac e la fel de incredibila..e cv nou asa cum au zis.o si ei…cv c merita ascultat….Sper sa o tina tot asa….sa ramana aceeasi trupa (la membrii ma gandesc) necomerciala si sa mai scoata cv nou 😀

  3. decat deloc…:-j sunt ok si astea:)
    Bravo , bravo !

  4. ma gandesc ca poate au vrut sa posteze poze mai recente cu el:)

Leave a Reply

Your email address will not be published.