Vernisajul expoziției de pictură, primul eveniment de acest tip din cadrul Proiectului Contemporanii, „Prolog. Însemnări din Grecia“, va avea loc joi, 19 decembrie, ora 17:00, la Galeria Anticariat Curtea Veche, Bulevardul Unirii nr. 10.
Expoziția reunește șase nume definitorii pentru arta contemporană din România: Paul Gherasim, Constantin Flondor, Horea Paștina, Christian Paraschiv, Mihai Sârbulescu și Ion Grigorescu, toți membri ai unuia dintre cele mai valoroase și longevive grupuri de artiști din România: Grupul PROLOG.
Expoziția va conține lucrări realizate pe parcursul taberei de pictură „Prolog in Grecia“, precum și o serie de lucrări realizate de artiști în perioada 2009-2013, inspirate de splendoarea peisajului și profundele semnificații revelate la Muntele Athos.
Expoziția va putea fi vizitată în perioada 19 decembrie 2013 – 01 martie 2014.