Concursul byron – Rock Your High School şi-a desemnat câştigătorii

Youvenis - Byron

Duminică, 17 noiembrie 2013, a avut loc în club Fabrica din Bucureşti finala concursului byron – Rock Your High School dedicat trupelor alcătuite din liceeni. Concursul, ajuns la ediţia a patra, a fost organizat de către byron Management şi YouthBank având ca partener principal BRD – Groupe Societe Generale.

În concurs au participat 7 formaţii: AnySound (alternative/punk, Oradea), Blue Strings (punk/rock, Oradea), Crossbone (thrash metal, Bucureşti), Fresh (pop-rock, Întorsura Buzăului), The Purple Dandies (funk-rock, Bucureşti), Timeline (progressive metal, Bucureşti) şi Youvenis (jazz/rock, Întorsura Buzăului).

Pentru departajarea trupelor s-a apelat la un juriu alcătuit din muzicieni şi oameni de muzică: Dan Byron (byron), Vali Rauca (Grimus), 6fingers (byron), Şerban Ionuţ-Georgescu (White Walls), Dan Georgescu (byron), Bogdan Şerban (Radio Guerrilla) şi Horea Marc (Fstivalul Jazz in the Park, Cluj-Napoca). Aceştia au punctat trupele participante urmărind patru criterii: calitatea interpretării, lucrul în echipă, energia transmisă şi prestaţia scenică.

Premiul I, oferit cu sprijinul BRD – Groupe Societe Generale, constă în înregistrarea unui EP într-un studio profesional. Pe lângă acesta, s-au mai acordat premiul II (telefoane mobile oferite de Indygen), premiul pentru cea mai bună voce (o pereche de monitoare in-ear personalizate oferite de Ultimate Sound) şi două premii speciale: Radio Guerrilla au ales o trupă care să cânte live la o ediţie GuerriLIVE Radio Session cu Bogdan Şerban, în timp ce Festivalul Jazz in the Park de la Cluj-Napoca a ales o trupă care să participe la ediţia din 2014.

Astfel, premiile au fost împărţite după cum urmează:

  • cea mai bună prezență scenică: Mihai Parchisanu (Crossbone)
  • cel mai bun chitarist: Andrei Damian Rusu (Youvenis)
  • cel mai bun basist: Mark Cristofor Cuibus (AnySound)
  • cel mai bun tobar: Vlad Ştefan Tohănean (Youvenis)
  • cea mai bună voce (premiu Ultimate Sound): Zsuzsana Cerveni (Timeline)
  • premiu special Radio Guerrilla: AnySound
  • premiu special Jazz in the Park: Youvenis
  • premiul II (oferit de Indygen): Crossbone

Câştigătorii premiului I şi cei care vor cânta în deschiderea concertului aniversar byron de la club Fabrica de pe 30 noiembrie sunt cei de la Youvenis.

Înainte de decernarea premiilor au mai cântat live ieşenii de la Pinholes; chitaristul lor, Vlad, a participat şi el în finala concursului din 2010 cu trupa lui de atunci.

Organizatorii doresc să mulţumească juriului, partenerilor şi în special formaţiilor participante pentru cea mai reuşită ediţie de până acum a concursului! Toate trupele au fost extrem de bine pregătite şi au sunat excelent, iar departajarea s-a făcut cu greu.

Felicitări tuturor şi ne vedem la ediţia de la anul!

Leave a Comment