Coltul Meu

de Răzvan Băltărețu – cititor

Aici, din meandrele viitorului, îți vorbește avionul de hârtie. A, citești o revistă și te întrebi de ce o zic așa? Revista pe care acum o citești ai primit-o gratis, deci n-o vei așeza frumos sub piciorul patului împreună cu alte reviste pe care le citești cu nesaț. Deci, gratuit înseamnă “nu mă mișcă grija față de ea”. Dar totuși citești și nu-mi dai dreptate. E na, cum să nu-mi dai, din moment ce nu știi ce e aia responsabilitate. Iar mă contești, astfel că vei intra pe siteul revistei, îmi cauți articolul și mă critici. Felicitări dragule animal dezlănțuit prin cuvinte ca elefantul prin magazinul de porțelanuri. Ah, acum te legi de faptul că te-am numit “animal”, când tu de fapt ești om și vrei respect. Omul este o primată (evoluată), și nu ca înfățișare, ci prin comportament. Am vorbit de internet, iar libertatea de acolo și lipsa de responsabilitate din același loc, transformă orice om în animal.

Da, cititorul e un om, care se transformă în animal când nu are responsabilități sau stă sub semnul anonimatului. Dar măcar el e “deștept”, dovadă-i stau ziarele pe care le citește, toate din categoria “cualăti”. De fapt nu e așa, cititorul e același, adică cel care citește Cațavencu citește și Click!, la fel de bine pe cât poate citi un Stendhal sau J.K. Rowling. Realitatea e că citește din toate ziarele pentru că unele au sânii unor dudui, altul are glume, iar el vrea orice, e Cititorul. Indiferent la muncă depusă de jurnalist, vrea ceva diferit din fiecare ziar. Nu există cititor deștept sau cititor fideli, ci există cititor fixist. Atenția i se axează pe ceva și îl duce până în pânzele albe, iar pe site este Anonimul care își lasă mintea liberă și degetele la fel de libere, deși uneori scrie doar ca să se încălzească. Deh, acum e iarnă, frig, de-astea.

Ai făcut deja avionul? Bine, nici nu mă așteptam să pui articolul la păstrare între jurnalele sau oracolele tale bine dosite în spatele cărților. Lansează-mă cu putere, zbor, iar ție îți rămâne doar ceva în minte, că te-am numit “animal”. Iar asta vei deveni în momentul în care vei comenta ceva pe internet pentru care nu-ți vei asuma responsabilitatea. Cititor vei rămâne mereu, care acum închide Teen Press, și continuă sorbirea din priviri a vreunei tanti despuiată pe prima pagină a vreunui tabloid.

Recommended Articles

2 Comments

  1. prolix ti-e personajul animal ca sa ceara cititorului legari fata de o responsabilitate rece. Oricum ideea cu “avionul de hartie” e destul de buna. Poate o dezvolti intr-un alt context.

  2. Ai dreptate, am stat sa ascund filosofii printre randuri, cand multi nu stiu sa citeasca. Iar ideea cu avionul de hartie, am auzit ca din hartia lucioasa se fac cele mai bune avioane, aluneca prin aer.

Comments are closed.