Asta-i viata mea

de Amy

Cateodata mi-as dori sa fiu altcineva. Un personaj mai dramatic, din care sa sorb cu sete durerea pe care o poarta.

Am 17 ani. Mama, de curand, a plecat din tara sa tina niste show-uri de comedie in New York. Acum trebuie sa am grija de fratele meu mai mic. Are doar sapte ani si mereu se bucura cand aude cate-o veste buna de la mama. In schimb succesul acesta al mamei ma dezgusta. Nu mai e ea. Nu mai sta cu noi acasa, seara sa ne uitam la un film si sa mancam floricele, si cel mai important nu a venit saptamana trecuta sa ma vada in piesa de teatru a scolii. Presupun ca v-ati dat seama ca ai mei nu mai sunt impreuna. Tata s-a mutat cu secretera lui, pe care o iubea mai mult decat pe propria lui familie. Ma-ntreb de ce a mai vrut sa aiba o familie, dar de la el ma asteptam pentru ca niciodata nu si-a dat interesul, decat pentru munca si bani, iar secretara se pare ca era pe gustul lui, o alta scarba imputita care se plateste.

De curand l-am cunoscut pe Matei. E la o alta clasa, e a doispea, mate-info.
Apropo, sunt a unspea intr-un liceu din capitala, filologie. De unde atata inpiratie pentru scris, poate chiar viata mea, sau a celor din jur. Dar mie imi place mai mult sa citesc, nu ma refer doar la carti. Multi ma considera nebuna. In pauze in loc sa merg la colt sa fumez cu toti ceilalti, stau in clasa si citesc. Tot mie imi place sa visez. Pana sa-l cunosc pe Matei doar am visat iubirea. Mai erau niste vorbe ” Visele devin realitate.”, se mai intampla.. sau e doar o coincidenta, cine s-a fi gandit ca fata din prima banca care ridica mereu mana la ore o sa traisca intens o idila si ca nu o sa ramana virgina pana la sfarsitul liceului, sau al vietii.

Revenim la Matei. Are parul roscat si multe colege au incercat sa iasa cu el. Dar se pare ca unele persoane s-au saturat de aceleasi fete zugravite si haine gata sa explodeze si cauta ceva mai diferit. E simpatic, si nu e prost ca toti tipii simatici. E chiar inteligent. Stie o groaza de chestii, plus ca ne-am cunoscut la un fel intrunire a elevilor cu cunostinte din toate materiile, eu nu stiu ce cautam acolo pentru ca nu stiam nimic din mate-fizica-info-biologie-chimie. Poate doar putina biologie dintr-a saptea. Ha, ha! Si totusi am facut fata la toata avalansa aceea de intrebari.Nu vreau sa creada cineva ca am o parere buna despre mine sau sa ma laud nu mi-am dorit sa fiu una dintre fetele acelea gen majorete, mi-am dorti sa fiu diferita. Si sunt fericita asa cum sunt. De fapt la mine fericirea inseamna cateva zambete, plus ca fericirea aceasta eu am gasit-o in carti. Si iata ca toate vin la timpul lor. Dupa ce mama a devenit “faimoasa” lucrurile s-au inrautatit. Apoi a venit Matei si totul se invartea in jurul lui. Nu mancam pentru ca nu mai aveam pofta de mancare. Nu-mi faceam temele pentru ca nu ma puteam concentra. Nici la ore nu mai eram atenta. Noaptea nu puteam sa dorm iar muzica din casti era data la maxim pana pe la trei sau patru dimineata, iar la opt fratimiu trebuia sa fie la scoala. Rolul meu de mama sau dadaca sau doar sora mai mare incepea sa devina foarte enervant si stresant de cand eram cu Matei.

Mama avea sa se intoarca in vreo saptamana. Fratimiu imi reprosa ca m-am schimbat si ca eu eram singura persoana in care mai avea incredere dupa ce mama practic ne abadonase pentru faima si avere. Nu pot sa ma plang ca duceam lipsa de ceva. Avem tot ce vroiam noi. Faptul ca fratimiu era pe cont propriu si ca eu deveneam un fel de “mama” ( sa-mi abandonez familia pe care acum o luna mi-as fi dat si viata de doi bani), ma intrista pentru ca pana sa ajung la etapa Matei eu cu fratimiu eram foarte uniti, de fapt pana sa apara publicul numeros mama ne tinea doar noua spectacole.

Momentul in care nu am mai suportat si m-a scos din sarite a fost atunci cand fratimiu, Andrei, i-a spus mamei de mine si Matei. Nu vroiam sa-i spun de prima mea relatie la telefon. As fi vrut sa ii spun fata in fata, sa ma poata lua in brate si sa-mi zica :” Asta e fata mea” , cum e in filme sau ceva de genul. In fine, m-am enervat. Era evident ca Andrei avea boala pe Matei. Dar cui ii pasa?! Eu eram fericita. Si de atunci nu-mi mai parea rau ca il lasasem pe Andrei. Stiu ca dupa ce am descoperit si eu “fericirea” am uitat ca eram o ratata si ca imi lasasem bietul fratior nevinovat sa piara in siguratate, dar nu era ca si cum nu i-as fi gatit sau sa nu-i bag hainele la masina de spalat. In fine.
Pana acum sigur credeti ca sunt o fraiera fara prieteni. Dar sa stiti ca nu e asa. Am doi foarte buni prieteni. Unul dintre ei e Cristi, care are 25 de ani si e vecin cu mine, si nu e gay. Iar al doilea cel mai bun prieten e colega mea de banca dintr-a cincea, Miruna. Ei bine Miruna si Cristi sunt impreuna… dragostea nu tine cont de varste. Si eram foarte incantata ca le-am facut cunostinta dat fiind ca se iubesc atat de mult si dupa doi ani. Insa mi-am dat seama ca dragostea lor nu ma includea si pe mine. In fine, cu Miruna imi petreceam orele la scoala. Si uneori mai veneau la mine sa ne uitam la un film sau ceva.

Uneori mi-as dori ca tot ce mi se-ntampla sa fie doar un vis, ca mai apoi sa ma pot trezi sa stiu ca nu-i realitate sa ma uit pe geam, afara, si sa-l uit. Deocamdata atat despre mine.

Amy