Ștefan Câlția sau mersul prin și pe deasupra lucrurilor

Niciodată nu am făcut o distincție fermă între visul nocturn și visele pe care le ai toată ziua, tot timpul. Mi se pare un lucru foarte frumos să visezi cu ochii deschiși – cred că ne caracterizează pe noi oamenii ca ființe speciale.

Cine este pictorul pentru care pământul este un lucru la fel de sfânt ca cerul?

Născut în Brașov, în 1942, Ștefan Câlția și-a petrecut copilăria în Făgăraș, dar, cel mai de preț pentru întreaga sa operă, într-un sat transilvănean, locuit de români și sași, împrejmuit de dealuri și protejat de silueta Carpaților sudici. Pentru artistul care avea să ajungă, Șona nu și-a păstrat granițele fixate în coordonate unghiulare, ele s-au întins și fluidizat, satul nu este propriu-zis un loc, ci un spațiu cu totul aparte, un Centru, „punctul fix” al oricăror și oricâtor orientări viitoare.

Am trăit o copilărie în care acest fantastic de care tot vorbim era o realitate și eu mă scăldam în ea. Unul dintre străbunicii mei și-a făcut aripi din șindrilă, s-a urcat pe șură și a vrut să zboare. A căzut, nu a pățit nimic, toți au râs, însă de atunci i s-a spus Zburătorul. O verișoară de-a mea mi-a spus că a văzut aripile astea în șură, și toată copilăria mea am căutat să le găsesc, dar nu s-a întâmplat. (…) Sau dacă stai pe deal, amestecat în iarbă, la un moment dat ai senzația că lumea s-a răsturnat, că tu ești deasupra.

O pictură care nu pare înscrisă în timp, dar care vorbește despre un timp, despre o realitate concretă, trăită și care capătă o anumită tensiune prin plămădirea din amintire. Artistul desprinde din viață, a lui și a celoralți, cu grijă și generozitate, fapte dense, grave, dar și frivole, isprăvi și pozne ale unei copilării cât se poate de vii înțesate cu vise. Călătoria e un mers al căutătorului ce se încarcă de lumea din jurul său și, în pictură, nimic nu este așezat la întâmplare, ci totul se supune legilor lumii guvernate de imaginația și inspirația lui Ștefan Câlția. În tablouri au fost înfăptuite curat de artist, din nuanțele, tonurile și umbrele ei cele mai tainice, universuri plutinde, cu legi elastice și racorduri subtile între pragurile plăsmuitului și realului.

Pornind de la carnavalescul din imagistica lui Ștefan Câlția, omul care vede lumea ca pe un imens spectacol, un circ în care fiecare primește un rol în funcție de care își trăiește viața pe pământ, în acest univers extraordinar arlechinul primește libertate și ușurință. Voiam să fug de acasă și să mă fac clovn. Circul este locul unde vezi lumea noastră cel mai bine, pentru că sesizezi trecerea din culise la cortină. Mergând mai departe în acest cabinet de curiozități, creația lui Ștefan Câlția ne amintește că pornim în lume cu toată copilăria noastră, cu tot ceea ce am învățat și cunoaștem. Ține de noi să purtăm aceste lucruri cu grijă, să nu le lăsăm să roadă sub bătaia ploii. Ne rămâne să găsim un sens în împletitura dintre natural și supranatural, în concretețea locuințelor vechi albastre, suite pe coline, aproape de cer, a femeilor tânguitoare și în rătăcire, a figurilor masculine pătrunse în taină, a plantelor, a ierburilor plimbate duminica la biserică, a naturii în toate fazele ei. Cronica pictată a artizanului poartă și o cultură rurală, un acasă colorat, după cum acesta a și spus-o: purtând casa cu tine, îți porți neamul, îți porți familia și îți porți și șansa de a-i ocroti pe ceilalți care vin după tine. Omul care a învățat să facă buchete de flori cu părinții lui și a purtat albastrul satului Șona, dar și pe cel al ochilor bunicii în pensule, picta troițele, stătea în șură, arunca o privire plină peste movile și fura culoarea tuturor, inclusiv a cerurilor și a pământului – copil întâmplător al soarelui și al nopții ce naște închipuiri și năluciri. Bogata sa mitologie personală confirmă bucuria și ușurința deplasării, călătorul eliberează de greutate călătoria și călătoria îi îngăduie acestuia pasul plutit. Contemplatorul fantasticului magic, oniric, în straturi e invitat să simtă adevărul și farmecul celor de dincolo de pojghiță, lucru posibil doar dacă se lasă ghidați de glasul pictorului.

Ștefan Câlția duce cu dragoste o lume, veșnicul drum, neobosit, împletirea dintre pământ și cer, iar dansul printre misterele pământii, cavernoase, străvezii și lumina subțire și apoasă rămâne inimitabil.