noi 2 | despre POVEȘTI și MECANICA LEMNULUI 16 februarie- 16 martie 2022

ANCA SMĂRĂNDACHE

PETRE STAICU

Expoziția noi 2 | despre POVEȘTI și MECANICA LEMNULUI prezintă în tandem doi autori a căror pasiune pentru povești și personaje fantastice este transpusă în tehnici grafice ilustrative de către Anca Smărăndache și în obiecte tridimensionale cinetice de către Petre Staicu.

Situate în mare parte în zona oniricului, ilustrațiile Ancăi Smărăndache au ca punct de plecare opere din sfera literaturii, trecute prin filtrele propriilor preocupări, apelând în mod constant la  recuzita amintirilor personale din care inserează asumat fragmente. Selectate din proiecte ample de ilustrare și prezentate publicului în mare parte în premieră, lucrările Ancăi Smărăndache invită la lectură si admirație. Reprezentările figurative, minuțios realizate, sunt introduse într-un imaginar fantastic complex, transpus în tehnici mixte, picturale și grafice.  Preocupată de redarea senzațiilor și sentimentelor, de căutarea sensurilor pe care fiecare gest plastic le evocă, lucrările relevă dorința autoarei de a investiga, descoperi și reda în manieră plastică, expresivă, propriile răspunsuri. Anca Smărăndache inserează cu precizia unui ceasornicar componente aparent mărunte, ce au rol funcțional și descriptiv, învestite cu conotații simbolice, menite să coroboreze pentru funcționarea armonioasă a întregului.  Devenite laitmotiv în creația Ancăi Smărăndache, reprezentarea cărților revine în compoziții ca simbol al lecturii, alăturate personajelor umane, fantastice, păsărilor personificate, proiectate pe fundalul decorurilor vegetale sau ambientelor domestice.

Exponatele create de Petre Staicu pot fi considerate sculpturi cinetice, ronde-bosse, dar și obiecte sau asamblaje, daca luăm în considerare multitudinea componentelor inserate: roți dințate, tije metalice, pârghii, șuruburi, cuie. Cele optsprezece lucrări fac parte integral din proiectul Automatonia, denumire ce are la bază cuvântul grec automaton – una din primele forme de inginerie mecanică, termen care este folosit pentru a descrie mecanisme non-electrice sau, în acest caz, figurine sculptate, ce sunt puse în mişcare, în general printr-o simplă rotire a unei manivele. Fiecare automaton ilustrează de data asta tridimensional mai mult decât un personaj lucrat manual, unicat. Obținute pe parcursul a două decenii în postura de scenograf pentru teatru și cinema, de grafician și sculptor, acumulările autorului se remarcă cu ușurință atunci când privești lucrările. Sculptate cu trăsături particularizate și individualități distincte, personajele lui Petre Staicu sunt prezentate într-un context, într-un cadru narativ sugerat prin prezența elementelor arhitecturale, a pieselor de mobilier, a păsărilor, în care actiunea se întâmplă prin însăși participarea ta – nu doar introspectiv, ci și concret. Prin rotirea unei manivele sau deschiderea unui sertar, parcurgi o alta etapă a poveștii, descoperi indicii și ești provocat să afli tâlcul regizat de cele mai multe ori, cu umor, de către Petre Staicu.

Expoziția este deschisă publicului, începând de miercuri, 16 februarie,  în intervalul orar 11.00 – 18.00, în zilele de luni până vineri, cu respectarea tuturor prevederilor care se impun în starea de alertă. Accesul este gratuit.

Mai multe detalii despre seria evenimentelor expoziționale Elite Art Gallery sunt disponibile pe pagina noastră de Facebook  și pe http://www.eliteart-gallery.com/

Elite Art Gallery are drept scop promovarea artiștilor plastici contemporani, prin organizarea unor ample proiecte culturale, care expun publicului noi forme de exprimare artistică, abordări inovatoare ale artei contemporane, precum și ale unor valori deja consacrate. Asociația implementează proiecte în domeniul artelor vizuale, muzicii, dar și proiecte educaționale.

Elite Art Gallery

Piața Națiunile Unite, nr.3-5, bl. B2, parter, București

Recommended Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published.