Pe 6 Mai 2011, Teen Press a participat la Târgul de voluntariat Pro Cultura, găzduit de Biblioteca Metropolitană Bucureşti.
Am ajuns noi la B.M.B. pentru a ne lua standul în primire. Era fix în dreptul scărilor, aşa că dacă urcai scările spre etajul 1, puteai spune că urci spre mândra Cetate a Redacţiei Centrale “Teen Press”.
Ne place să arătăm ce ştim să facem, pentru că fiecare din Teen Press munceşte voluntar aici, mai mult sau mai puţin, dar munceşte. Aşa că de ce să nu ne laudăm cu munca noastră? Din acest motiv am făcut abuz de orice mic colţisor al măsuţei ce ne-a fost pusă la dispoziţie 🙂 Muhahaha!
În plus, am lansat campania “Fă o poza cu Teen Press şi apari pe site!”. Cei ce au vrut au făcut poză cu noi şi cu roll-up-ul and voila: sunt aici! (cel putin teoretic, pentru că toate pozele pot fi văzute pe Facebook).
Sa nu uităm să vă spunem că ne-am întâlnit acolo şi cu prietenii de la Lume Buna şi de la Ascensorul Cultural, ce ne-a facut o surpriză cu această ocazie, publicând un interviu cu Secretarul Imagine al R.C.T.P.
La ora 16:00 ne-am întlânit într-o sală micuţă cu elevi din Liceul Al. Vlahuţă şi din Victor Babeş(ei erau atunci prin preajmă ). Împreună cu ei am pus ţara la cale şi o să facem un proiect drăguţ ale cărui rezultate le veţi vedea la sfârşitul acestuia.
Foarte tare 🙂 Bravo 🙂