Teen Press 
foto: Andreea Stoian – fotoreporter
De când am început anul trecut clasa a noua, mi-am descoperit un nou talent: să ajung în staţia de metrou exact cand acesta pleacă. Mi se întâmplă asta zilnic: stau la coadă pentru a valida o nouă călătorie de pe cartela mea şi privesc cum se pierde în zare metroul, trăgând după el minutele mele. Validez, în fine, apoi fac rost de alte minute şi stau pe peron şi pe net-mobil şi aştept un metrou, al meu, dar nu şi al celor care stau la coadă să valideze alte cartele…
Pe la începutul anului şcolar, pe peron la Lujerului, aşteptând metroul, intru puţin pe net, de pe telefon, pe un site de ştiri, când văd scris cu litere îngroşate (cam aşa): anul acesta elevii vor intra la cursuri doar pe baza unor cartele şi regulile de ordine interioară s-au înăsprit.
Cartele?!? Alte cartele care trebuie validate?!?
În scurt timp, profesorii din liceu se împart în: cei care se vaită şi cei care laudă cartelele minune. Elevii, în schimb, la unison: cartelele anti-chiul.
Personal, consider aceste noi metode ca fiind nefolositoare şi de când cu întâlnirirle mele zilnice cu metroul iau treaba asta cu cartelele chiar personal. Ar trebui, deci, ca în fiecare zi să stăm la o coadă interminabilă pentru a valida cartela, ar trebui să stăm la toate orele, să nu avem niciun fel de abatere de la programul impus de şcoală. Am fi închişi între patru ziduri groase de beton, supunându-ne unor reforme inutile, ce îngreunează şi mai mult situaţia actuală, prin faptul ca ni s-ar fura până şi ultimele motive de bucurie şi de distracţie pentru care venim la şcoală.
Viitorii liceeni nu vor mai cunoaşte cu adevărat bucuria unui chiul de la cel mai nesuferit prof, nu vor mai putea pierde timpul aiurea prin liceu pentru a scăpa de o mică parte din oră, pentru că vor exista mai mulţi paznici care vor avea grija ca această călătorie de 6-7 ore de la o clasă la alta să se desfăşoare într-o ordine perfectă.
Va fi, cred, şi o parte distractivă. În loc de bună-ziua, profesorul va spune, nazal şi mecanic: Urmează staţia „Laboratorul de chimie“!
Dar s-a implementat pana la urma acel sistem de acces pe baza de cartela ? Adica stiu ca am avut si eu panica asta la un moment dat in liceu dar nu s-a intamplat nimic.
Oricum chiar daca se va implementa nu va rezista mult, cartelele acelea se demagnetizeaza, se pierd, softu’ de acces se strica (pentru ca la “comanda” acelor softuri se afla de obicei un ciumpalac care se crede “bodyguard”).
Nu, nu s-a implementat şi nici nu mă gândeam că o să se întâmple. Povestesc aici doar de dragul metaforei.
Ehei, Casandra, nu știi cum era acum 30 de ani cînd nu erau cartele, dar porțile erau închise oricum, cu simple chei, și, da, poate ți se pare bizar, trebuia să stai la școală minimum 6 ore pe zi, 6 zile pe săptămînă (deci și sîmbăta). Poate ți se va părea ciudat, dar ne distram grozav chiar și așa. Nu „coada interminabilă” e problema. Am stat ani și ani la cozi la lucruri banale ca lapte, pîine, mere și totuși am trăit și ne prețuim și acum minunata tinerețe.
E mult mai important, decît să strîmbi din nas la orice mic inconvenient – incomparabil cu hăituirea politică și a securității pe care le-am trăit noi – să te bucuri pur și simplu de irepetabila tinerețe.
Mulţumesc pentru sfat! 🙂
Super articol ! 🙂