Un 11 septembrie…rusinos

11 septembrie rusinos

11 septembrie rusinos

de Livia- Beatrice Popa – redactor
foto: Cătălina Cosma – colaborator foto

11 septembrie reprezintă pentru americani zi de doliu național. În acea dimineață senină a anului 2001, turnurile gemene, simbol al puterii Statelor Unite, au fost puse la pământ în urma unui atac terorist de proporții. Pentru oamenii implicați direct și indirect în acest eveniment, această zi este considerată un adevărat masacru, iar pierderile și trăirile lor de groază nu vor fi uitate niciodată. Într-adevăr, toate informațiile și imaginile pe care le vedem noi acum din exterior par desprinse dintr-un film de acțiune, pare așa greu de crezut că astfel de barbarități se pot întâmpla în viața reală. Nu vezi în fiecare zi două turnuri de 100 de etaje în flăcări, fum gros, zăpadă de cenușă, oameni aruncându-se de la o înălțime de peste 400 m. Cu toate astea, detașându-ne de sfera asta emoțională și psihologică, observând totul mai obiectiv, această zi a scos la lumină și câteva bile negre mari ale acestui stat care se vrea a fi putere mondială.

În primul rând, la fel ca și la noi, sistemul de telecomunicații a clacat. Când este câte un cutremur la noi, se știe, telefoanele nu funcționează, ceea ce ne face un popor „disperat și fără educație“ pentru că nu știm să ne comportăm în fața unui dezastru. Iată că asta se întâmplă și la case mai mari, în cazul americanilor însuși primarul nu a reușit să contacteze pe nimeni, într-o situație în care comunicarea este vitală.

Mai mult decât atât, lăsând la o parte groaza cetățenilor care i-a făcut să se comporte nebunește, confuzia s-a instalat și în rândul oamenilor importanți care au datoria de a apăra țara și care se presupune că sunt antrenați pentru astfel de tragedii. Primarul orașului nu a făcut decât să se plimbe de la șeful poliției la șeful pompierilor, președintele se uita neputincios cum oamenii își scurtează singuri viețile, recunoscând că i-a fost foarte greu să ia o decizie, mai ales că informațiile ajungeau cu mare dificultate la el. De altfel, înregistrările demonstrează cum mobilizarea poliției, pompierilor a fost una haotică, fără niciun fel de strategie. Acest lucru a dus la pierderile unor vieți care puteau fi salvate. Era destul de evident că turnurile nu vor rezista impactului, însă multe persoane, printre care și primarul, n-au crezut până n-au văzut. Poate dacă luau în considerare și această ipoteză, lista celor pierduți ar fi fost mai scurtă.

Chiar și personalul de la turnurile de control era într-o continuă buimăceală și neinformare. Înregistrările complete ale comunicaţiilor radio între turnurile de control, piloţi şi autorităţile militare au demonstrat lipsa de pregătire pentru acest caz neprevăzut. Multora dintre cei implicați nu le venea să creadă încât se întrebau dacă nu cumva iau parte la o simulare neanunțată. Se găsesc în imposibiliatatea luării unor decizii corecte, tocmai pentru că nu au informații exacte. Unul din avioane deja lovise unul din turnuri, iar ei încă încercau să-l detecteze pe radar, ba chiar trimit și avioane militare pe urma lui.

Ce este intrigant este faptul că FBI primise în ultima perioadă numeroase amenințări din partea teroriștilor, care le dăduseră numeroase indicii. Cu toate astea, ei le-au ignorat, fără să ia nicio măsură de siguranță în plus. Multe documentare au demonstrat cât de ușor se poate urca un om în avion fără să i se detecteze nicio armă în bagaj. Se trăgea astfel un semnal de alarmă asupra sistemului de securitate vulnerabil, dar fără niciun succes.

În concluzie, de ce să construiești ceva ce te depășește, ceva ce nu poți să controlezi? Poate nu erau atacați, ci era doar un accident. Un incediu la înălțimea de 500m trebuie luat în considerare. Ce faci? Cum îl oprești? Te rogi doar să nu se întâmple? Uneori dorința de grandoare duce la autodistrugere. Omul însuși își scurtează zilele. Este adevărat că în momente ca alea, decizia ta atârnă de o fracțiune de secundă și de mii de vieți. Nu critic deciziile disperate într-o situație în care nimeni nu cred că ar vrea să fie pus vreodată, ci aduc în prim-plan niște lacune ale sistemului. Până la urmă America este țara tuturor posibilităților, dar și a imposibilităților.

Recommended Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published.