Suky – Intermezzo

Logo-Suky

Logo-Suky

de Nicoleta M. Dumitraşcu – fost editor-şef

La scurt timp după micul intermezzo cu Marius, Suky se îndreptă spre casă. Cişmigiul îi părea extrem de frumos acum, în ciuda lucrurilor dureroase prin care trecuse în ziua respectivă. Se gândea la BAC. Nu mai avea mult. Doar o lună. Ştia deja toate materiile pe din afară. Beneficiul statului în casă ca pedeapsă de la părinţi. Acum avea permisie. Până la o anumită oră, desigur.

Transportul în comun la ore târzii are avantajele lui, se gândi ea. Oameni mai puţini, mai multă linişte, fără manele, fără mirosuri dubioase. Era chiar idilic într-un fel bacovian sau, după cum spunea un amic de-ai ei, „marfă, dacă-ţi place“.

Ajunse acasă cu jumătate de oră mai devreme. Plină de mândrie, deschide uşa, intră în holul de la intrare şi aşteptă. În mod normal, mamei ei îi lua fix 20 de secunde ca să întrebe cine e, să-şi dea seama că e ea, apoi să-i atragă atenţia că a întârziat… 10 secunde, 15 secunde, 20 de secunde, 25… nimic? Ei, asta-i bună. Ajunsese şi ea mai devreme decât normal şi în loc să savureze victoria, nu era nimeni acasă ca să observe.

Intră în bucătărie, unde nu era nimeni. Se duce în sufragerie, iar nimeni. Nici ţipenie. Se duce la ea în cameră şi-şi vede câteva din lucruri împachetate, iar pe birou era un bileţel roz, tipic mamei, pe care scria „Verişoara ta se mărită peste două zile. Ne-am dus să cumpărăm haine. N-am avut timp să te sunăm. Rochie verde, scurtă, cu bretele, e ok? Sună-mă repede. Mama xoxoxo“

„A, bun. Stai aşa… Verde? Bretele? Oh, nu.“ Fuge până la intrare, îşi scoate telefonul şi vede că e mort. Nu mai avea baterie. Se duce la fixul din sufragerie şi o apelează pe maică-sa.
– Alo?
– Mamă, ce rochie verde?
– A, bună dragă. Da, uite ţi-am găsit o rochie superbă. De ce n-ai răspuns la telefon?
– Mi-a murit bateria şi n-am avut cum să sun…
– Isabel, de câte ori ţi-am spus să ai grijă cu chestiile astea. Dacă păţeai ceva? Cum dădeam de tine dacă se întâmpla ceva acasă?…
– Da, mama, scuze, scuze. Ce rochie superbă?
– O să o adori. Am sunat-o pe Beatrice şi mi-a dat ea mărimile tale şi câteva sfaturi de ce rochie ar merge pe tine. Ştii că eu nu mă pricep la gusturile tale. Şi aveau o grămadă de rochii frumoase la Unirii. Tata şi-a găsit un costum grozav şi eu o rochie decentă…
– Ok, ok. Bibi ţi-a dat sfaturi… Grozav. Mmmm… cine se mărită?
– Maria, dragă. Verişoara ta din Târgul Mureş. Plecăm diseară şi mâine începem să o ajutăm la ultimele retuşuri.
– Stai aşa… Azi, adică diseară?
– Da. Ţi-am mai spus şi acum două săptămâni…
– Nu, nu mi-ai spus.
– A, nu? Eh, am uitat atunci. Nu-i problemă. Mai ai o lună până la BAC. E week-end în mare parte şi am vorbit cu diriginta ta. Mâine şi poimâine ai liber.
– A, da?
– Da, Isabel. Ţi-am mai spus. Mama are grijă de tot.
– A, bun.
– Bine. Hai că ajungem şi noi acasă într-o oră. Ai mâncare în frigider. Spală-te, bea o cafea şi vorbim mai încolo.
– Mda. Bine, mamă…
– Pa, pa!
– Pa!

„Un week-end cu femeile din familia Safir! Doamne, ajută-mă!!!“ se gândea Suky în timp ce-şi lovea fruntea de peretele de lângă ea.

Recommended Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *