Scurta pledoarie pentru nemultumiti

pledoarie pentru nemultumiti

pledoarie pentru nemultumiti

de Arina Lazăr – redactor
foto: Diana Ungureanu – seminarist foto

Îi admir foarte tare pe oamenii cărora le plac lucruri – sunt puţini oameni care ştiu ce le face plăcere şi se agaţă de asta. Puţini din noi au pasiuni; mulţi ştim să facem lucruri, suntem buni în diverse domenii, excelăm şi de multe ori ne şi ducem bine dispuşi la muncă. Învăţăm fără întrerupere. Cu cât ştii să faci mai multe, cu atât e mai bine; cu atât eşti mai bun. Te obişnuieşti dinainte să intri la facultate să ştii să faci cât mai multe lucruri, ca să poţi să acoperi cât mai multe domenii. Să nu fii condiţionat, atunci când vei avea de practicat o meserie, de faptul că n-ai învăţat la timp ce era de învăţat. Suntem destul de debusolaţi, pentru că nu trebuie să ne facem griji de ce o să facem în viaţă. Putem să decidem oricând, nu are importanţă, pentru că suntem pregătiţi din toate părţile şi putem, de fapt, să facem orice.

Problema e că nu ne mai plac lucruri. Nu ne mai place aproape nimic în mod deosebit. Mai sunt doar lucrurile cu care suntem obişnuiţi că trebuie să ne placă – ieşirile din Bucureşti, în aer liber, răsăriturile, sexul şi aşa mai departe. Suntem învăţaţi să apreciem astea pentru că ele, în esenţă, da, sunt frumoase, dar sunt cele mai simple şi mai la îndemână lucruri de care putem să ne bucurăm. Toată lumea se bucură de ele. E mecanic. Răsăriturile şi apusurile ar trebui să îţi placă dacă eşti romantic, dacă eşti poet, dacă eşti astrolog sau dacă îţi trezesc orice fel de trăire. Un răsărit nu trebuie să îţi placă doar pentru că e răsărit.

Nu mai are nimeni curaj să aibă pasiuni reale, să nu se dea poeţi în Vama Veche pentru că le-a spus Cărtărescu că sunt poeţi, să fie poeţi pentru ei şi pentru restul lumii, nu pentru Cărtărescu; e greu să ai curaj să ai o pasiune a ta, să te ţii de ea cu dinţii şi să îţi facă plăcere pentru că e fix lucrul pe care ştii cel mai bine să-l faci şi pe care ţi-l doreşti cel mai tare.

Toată lumea e nemulţumită – în România nu mai e bine, pentru că toţi oamenii vor afară. E neplăcut să stai între oameni care nu se simt bine aici. Toată lumea vrea să plece şi nu poate şi parcă toţi sunt ţinuţi aici şi obligaţi să fie frustraţi. Aş vrea ca, toată lumea care vrea, să plece din ţară, pentru că e clar că şi-au făcut un scop din a pleca şi e foarte sănătos să ai scopuri. Aş vrea ca toată lumea să îşi găsească scopurile. Să ştie toţi ce îşi doresc şi ce o să îi facă fericiţi şi să se ţină cu dinţii de asta. Nu îmi place să vorbesc cu oameni cărora nu le place în România. Nu vreau patrioţi în jurul meu, ci vreau oameni, mai degrabă, care se ghidează după ce le face plăcere. Nu e nevoie să ne placă lucrurile care nu ne plac. Nu e nevoie să schimbi o ţară pentru că nu te simţi bine în ea. E minunat dacă fiecare îşi găseşte locul unde se simte cel mai confortabil şi încetează să se mai simtă constrâns. Idealul în lume, după părerea mea, n-ar fi dacă toţi şi-ar pune forţele una lângă alta şi ar face o lume aşa cum ne-o dorim toţi. Nu există o lume aşa cum ne-o dorim toţi. Idealul în lume s-ar putea de fapt să fie dacă toţi ar vrea să fie undeva unde să le placă.

Nu e sănătos să fim doar idealişti. Nu e suficient să îţi doreşti lucruri şi să fii tu însuţi numai lapte şi miere. Numai că între toate lucrurile grele din viaţă, printre şi peste care trecem cu chiu, cu vai, mai sănătos sau mai puţin, ne îngreunăm viaţa cu prostia de a nu ne mai plăcea lucruri.

Recommended Articles

3 Comments

  1. Sa stii ca mie imi place articolul tau! 😀

  2. Bravo !
    Ai mare dreptate, ar fi foarte bine ca fiecare sa se cunoasca, sa se inteleaga si sa se descopere.
    Sa speram intr-o Romanie cu oameni “descoperiti”

Leave a Reply

Your email address will not be published.