Patriotii – pe cale de disparitie?

patriotii-pe-cale-de-disparitie

patriotii-pe-cale-de-disparitie

de Andra-Maria Măciucă – colaborator
foto: Carina Coman – seminarist foto

Motto: Trăiesc într-o ţară pe care nu o cunosc. Nu ştiu încotro s-o apuc, aşa că iau ca atare primul indicator care-mi iese-n cale: „înainte!“.

Coexistăm într-o ţară a paradoxurilor, unde rutina conduce detaşat, iar viaţa în adevăratul sens al cuvântului este lăsată pe planul al doilea, ba chiar uitată…
Un sistem bolnav, cum se plâng mulţi, s-a instalat fără a fi perceput. Oamenii, nepreveniţi, au învăţat să trăiască după acest „stil“ impus şi să profite de timpul liber debarasându-se de modul de viaţă de pe plaiurile natale. Mod care se află, evident, mult sub nivelul aşteptat sau dorit.

Ne place să găsim alternative, în loc să exploatăm la maximum ceea ce avem… În opinia mea, aceste cuvinte reflectă cel mai bine neputinţa de care ne agăţăm. Ne naştem şi trăim în România, dar viaţa, ironică de fel, ne împinge parcă să explorăm alte meleaguri din dorinţa de nou, de schimbare… Stă în natura umană să complicăm lucrurile, dar de ce să nu căutăm mai întâi simplitatea lor? Oare nu găsim motiv de mândrie prin faptele străbunilor noştri? Câţi dintre noi cunoaştem cu adevărat istoria României? Am descoperit măcar jumătate din frumuseţea reliefului, atât de diversificat spre deosebire de al altor ţări, care deşi inferioare din acest punct de vedere, ştiu să pună mai bine în valoare puţinul pe care îl au?

Dar marii oameni, personalităţile reprezentative care, prin devotament faţă de ceea ce făceau, au dovedit o dăruire fără margini faţă de patrie… mai sunt apreciaţi? Au rămas în memoria noastră sau măcar i-am avut vreodată în minte ca să-i putem uita? Poate că şi ei au căzut într-un vârtej al neglijării, unde singura alinare rămâne interesul străinilor… Aici găsim un punct de intersectare. Între străini (noi) şi străini (ei, cei născuţi deopotrivă în ţinuturi apropiate sau îndepărtate). Trist este când cei menţionaţi la urmă ne fac să realizăm că adevăraţii străini suntem noi.

Toată lumea poate să tragă un semnal de alarmă, dar câţi pot oare să facă ceva în privinţa asta? Câţi cunoscători mai avem printre noi? Câţi oameni „trecuţi prin viaţă“ se pot lăuda că nu au străbătut, pur şi simplu, un ansamblu de întâmplări? Ci, dimpotrivă, au căutat în cruciș și în curmeziș răspunsuri prin şi despre locul de baştină.

Haideţi să nu mai fim străini în România şi să căutăm esenţa din vorbele lui Alexandru Vlahuţă, care a evidenţiat prin „România pitorească“ splendoarea ţării noastre şi totodată frumuseţea de a lăsa, prin artă, o moştenire de nepreţuit, aprecierea: „ Într-o ţară aşa de frumoasă, c-un trecut aşa de glorios, în mijlocul unui popor atât de deştept, cum să nu fie o adevărată religie iubirea de patrie şi cum să nu-ţi ridici fruntea, ca falnicii strămoşi de odinioară, mândru că poţi spune: Sunt român!“

Recommended Articles

3 Comments

  1. “Stă în natura umană să complicăm lucrurile, dar de ce să nu căutăm mai întâi simplitatea lor?” ce rost ar mai avea viaţa dacă am lua totul aşa cum este, fără să ne gândim cum şi de ce, fără să cercetăm, fără toate aceste lucruri normale şi necesare pe care tu le reduci la “complicaţii”. În opinia mea, “la ce bun să complicăm lucrurile” se înţelege un fel de “OK ştiu că plantele sunt verzi, de ce să mai ştiu de ce sunt verzi, de ce să mai ştiu eu de clorofilă, de ce să nu iau totul aşa, când aş putea să las totul simplu şi să nu-mi mai dea mie dureri decap toate chestiile din jurul meu?! Tocmai această complicare a lucrurilor dă sesn vieţii. Prin complicare înţeleg acest proces al gândirii umane format din nişte lucruri vitale: raţiune (ne complicăm gândindu-ne de ce aşa şi nu altfel), cercetare (încercăm să aflăm de ce) şi experiment.
    Totodată nu agreez o altă idee amintită de tine. Formulai tu pe undeva în articol ideea că noi nu mai învăţăm istoria României cu adevărat şi că uităm să ne vedem în ograda prorpie şi mai apoi să mergem la vecinul (să comparăm ca să vedem ce să alegem mai bun). Pe mine una mă ia cu durere de cap când mă gândesc ca noi prin 1750 ne băteam cu turcii, iar în Austria, Rusia etc erau universităţi. (“Oare nu găsim motiv de mândrie prin faptele străbunilor noştri? Câţi dintre noi cunoaştem cu adevărat istoria României? “)
    În ceea ce priveşte turismul, zic eu că ai drepatate la partea cu ” mai întâi să vedem ce avem noi in Românica şi apoi mergem la alţii”. Mie îmi pare rau ca toţi românii ştiu doar de mânăstile din Moldova…Nu am auzit pe unul zicând de cetaţile săseşti din Ardeal sau ce alte zone mai vrei tu. (“Am descoperit măcar jumătate din frumuseţea reliefului, atât de diversificat spre deosebire de al altor ţări, care deşi inferioare din acest punct de vedere, ştiu să pună mai bine în valoare puţinul pe care îl au?”)
    În ultimele veri mi-a fost dat să ajung de vreo patru ori la Bran, Sighişoara, Braşov şi Sinaia. am văzut zeci de nemţi, polonezi, ruşi, englezi care vin aici să viziteze obiectivele turistice pe care le avem. Sunt exact ca şi noi când mergem la ei, ne minunam de nu-ştiu-ce castel, de păduri şi de peisaje. Nu văd o problemă în a merge în alte ţări, nu consider că dacă stăm “acasă” suntem mai patrioţi.
    Nu consider că patriotsmul are vreo legătură cu “străin în România”. Eu consider că am acest spirit de patriotism de care spui tu, prin faptul că îmi doresc să rămând aici, că ştiu geografia şi istoria ţării mele şi pentru că pur şi simplu aici îmi am familia, prietenii, micuţul meu univers. Pe de altă parte, mă consider straină în România, deoarece văd cât de nedrepţi sunt cei din fruntea ţării, că au priorităţi total greşite şi că nu apreciază adevăratele valori. Cum să ma simt bine în România cand domnii cu funcţii înalte nu au niciun stres şi nu se gândesc cu adevărat la poporul pe care îl au în grijă, punând pe primul loc propriile intere? Cum?…

  2. Erată: de cap*, sens*, proprie*

  3. Prin “simplitate” poti sa intelegi multe lucruri, dar eu ma refeream la faptul ca putem explora mai intai ceea ce se afla langa noi. Nicidecum la dorinta de progres, pe care este evident sa o avem. Altfel am stagna si nimic nu ar mai avea sens, cum ai spus si tu.
    Si da, sunt de acord cu faptul ca progresul inregistrat de noi a fost mult mai lent si aproape inexistent in unele cazuri, dar tocmai asta e ideea: In loc sa privim partea negativa, ar trebui sa scoatem in evidenta lucrurile bune care au fost facute, masurile care au generat progres.
    Si oare dragostea asta de tara (provocata de familie, prieteni, etc) si interesul pentru geografia si istoria ei nu dau dovada de patriotism? Prin asta definim patriotismul: dragoste fata de tara.
    Tocmai din aceasta cauza, consider ca patriotismul se afla in stransa legatura cu “strain in Romania”, deoarece, in zilele noastre, instrainam tot mai des acest sentiment.

Leave a Reply

Your email address will not be published.